ICCJ. Decizia nr. 4675/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 martie 2005, reclamanta J.E.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 10012 din 31 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, fișa de evidență a refugiaților întocmită de Comitatul Trei Scaune Sfântu Gheorghe, actul de identitate emis de Comandamentul Militar Administrativ Orășenesc Sfântu Gheorghe, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, din care rezultă că, împreună cu familia sa, reclamanta s-a refugiat, în septembrie 1940, urmare a cedării Ardealului de Nord către Ungaria, din localitatea Brașov, unde își avea domiciliul, în localitatea Sfântu Gheorghe.
Prin sentința civilă nr. 104/C.A./2005-P.I. din 4 aprilie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reținând ca dovedite, susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Bihor, susținând că este netemeinică și nelegală, schimbarea domiciliului reclamantei și a familiei sale neputând fi considerată "refugiu", atâta vreme, cât s-a făcut dintr-o localitate aflată pe teritoriul necedat Ungariei, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro-ungar.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România, în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, fără a se face nici o distincție, după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face.
în cauză, rezultă din probele administrate și este necontestat că intimata-reclamantă și familia sa au fost nevoiți să se refugieze, în cursul lunii septembrie 1940, din localitatea Brașov, în care își aveau domiciliul, în localitatea Sfântu Gheorghe, și că aceasta a fost consecința persecuțiilor etnice la care au fost supuși de regimul aflat la putere în România, în acea perioadă.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada refugiului.
Pentru motivele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4682/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4677/2005. Contencios → |
|---|
