ICCJ. Decizia nr. 4682/2005. Contencios
Comentarii |
|
Prin decizia civilă nr. 396/2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul declarat de C.N. împotriva sentinței civile nr. 284/2004, a Tribunalului Dolj.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a analizat cauza, în baza prevederilor art. 3041C. proc. civ. și a concluzionat că instanța de fond a apreciat corect dispozițiile legale în materie.
împotriva acestei decizii a formulat recurs, C.N., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât Curtea de Apel Craiova a făcut o greșită aplicare a legii, nesocotind probele aflate în dosar.
Recursul este inadmisibil și va fi respins.
Potrivit art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului.
în speță, decizia atacată a fost pronunțată de o instanță de recurs, este irevocabilă și singurele căi de atac care ar fi putut fi exercitate asupra ei, ar fi fost contestația în anulare ori revizuirea.
Așa fiind, recurentul a uzat de calea recursului la recurs, motiv pentru care cererea de față este inadmisibilă și a fost respins recursul declarat de C.N., pentru considerentele mai sus expuse.
← ICCJ. Decizia nr. 4684/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4675/2005. contencios → |
---|