ICCJ. Decizia nr. 4680/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 ianuarie 2005, la Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, reclamantul A.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anularea hotărârii nr. 4527 din 31 august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
în susținerea acțiunii, reclamantul a depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată și declarația de avere imobiliară rurală lăsată de părinții săi în Bulgaria, precum și declarațiile autentificate ale unor martori, arătând că s-a născut la data de 14 iunie 1943, după ce, în anul 1941, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții îi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii.
Urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei, de către Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 93 din 11 februarie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a judecat cauza pe fond și, reținând ca dovedite, susținerile reclamantului, a pronunțat sentința civilă nr. 131 din 28 ianuarie 2005, prin care a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin.
împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme, cât s-a născut ulterior strămutării părinților săi și, deci, nu a fost supus unor persecuții etnice.
Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație, cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.
în cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 14 iunie 1943, după ce, în anul 1941, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinții săi fuseseră strămutați din Bulgaria, în România.
Fiind născut în perioada refugiului părinților săi, intimatul-reclamant a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond, obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia, drepturile ce i se cuvin.
Adresa Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423 din 26 septembrie 2002, invocată de recurenta-pârâtă, potrivit căreia, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al instituției emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi.
Pentru considerentele arătate, recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4686/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4681/2005. Contencios → |
|---|
