ICCJ. Decizia nr. 4687/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin recursul formulat la data de 5 august 2004, E. SA București a solicitat anularea hotărârii nr. 449 din 8 iulie 2004 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, admiterea contestației formulate împotriva Ordinului nr. 264/2004, al Viceguvernatorului Băncii Naționale a României și anularea sancțiunii "avertisment scris" aplicată recurentei.
în motivarea cererii s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată este nelegală, pentru motivele expuse în scris.
Astfel, cu privire la imputarea "nerespectării întocmai" a unor prevederi din normele proprii de creditare, E. a precizat că : A) în mod eronat s-a interpretat obligativitatea transmiterii către Centrala băncii, la finele lunii, a Fișei de monitorizare, Partea a II-a, pentru creditele la care se înregistrează evenimente, pentru toată perioada supusă controlului, întrucât abia începând cu luna octombrie 2003, după control, aceasta a devenit o măsură internă obligatorie; că nu s-au reținut în actul de control, fapte similare referitoare la alte societăți comerciale creditate, în afară de SC L.V. SRL; B) că în ce privește creditul acordat SC R. SRL, în hotărârea atacată se reține lipsa aprobării Consiliului de Administrație al EX. SA, pentru diminuarea garanției creditului de la 133%, la 112,9%, în realitate gradul de acoperire cu garanții al creditului fiind de 115%, recurenta respectând normele sale interne la reducerea la 112,9% a garanției (conform H.C.A. nr. 255 din 24 aprilie 2003); C) că, în ce privește contractul de credit cu SC O.A. SA, recurenta a respectat prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 40/2002; D) că, referitor la efectuarea mai multor reeșalonări ale creditelor acordate SC T. SA, SC P.C. SRL, acestea au fost aprobate prin hotărâri ale Consiliului de Administrație, care prevăd mai multe eșalonări, și nu numai una singură; E) că, pentru creditul acordat SC C.P.P. SA, depunerea cu întârziere a Fișei privind "evidența utilizării creditului" s-a datorat clientului; F) că, în ce privește rescadențarea creditului acordat SC R.C. SA, nu s-au coroborat H.C.A. nr. 480/2002, cu H.C.A. nr. 481/2002.
Cu privire la "nerespectarea întocmai" a Normelor Băncii Naționale a României nr. 1/2001 și nr. 3/2002, recurenta susține că le-a respectat. Astfel, a remediat erorile din rapoarte, din proprie inițiativă și de îndată ce a avut cunoștință de acestea, Banca Națională a României reținând nelegal în sarcina E., săvârșirea unei fapte sancționabile.
Referitor la "nerespectarea întocmai" a prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2002, banca a susținut că le-a respectat, acționând prudențial.
Se apreciază că raportarea de către EX., a unei baze de calcul mai mari, nu este echivalentă cu raportarea eronată a bazei de calcul, respectiv cu neîndeplinirea rezervei minime obligatorii.
Cu privire la imputarea încălcării Ordinului comun al ministrului finanțelor și Guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1524/382/1998, recurenta a arătat că a respectat aceste reglementări. în ce privește suma de 367.015 lei reprezentând diferența nerecuperată de la P.V., în cazul litigiului aflat în derulare, recurenta precizează că această sumă a fost înregistrată în evidența contabilă și suma a fost recuperată; că, deși în situațiile financiare ale anului 2003, suma apare la poziția "Debitori diverși", deficiența nu reprezintă o eroare majoră.
în concluzie, recurenta a susținut că aprecierile din hotărârea atacată sunt subiective, discreționare și că regulamentele și normele Băncii Naționale a României nu conțin prevederi foarte clare pentru ca o acțiune/inacțiune a băncilor să se încadreze în categoria "nerespectării întocmai".
La dosar a fost depusă hotărârea atacată și actele care au stat la baza emiterii acesteia, inclusiv Raportul de supraveghere din data de 16 martie 2004, încheiat de Direcția Supraveghere a Băncii Naționale a României.
Intimata Banca Națională a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Verificând cauza în funcție de motivarea recursului, Curtea a constatat următoarele:
în baza Raportului de supraveghere încheiat ca urmare a controlului activității recurentei de către Banca Națională a României, în perioada 2 februarie - 27 februarie 2004, prin Ordinul nr. 269/2004 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, s-a dispus sancționarea E., cu avertisment scris, pentru nerespectarea întocmai a următoarelor prevederi: prevederi din normele proprii de creditare; prevederile art. 25 din Normele Băncii Naționale a României nr. 1/2001, privind lichiditatea băncilor, cu modificările și completările ulterioare; prevederile art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările și completările ulterioare; nerespectarea, în unele cazuri, a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. f) și g), art. 21,art. 23 alin. (1), art. 27 lit. a), art. 35 și art. 36 alin. (1), (2) și (5) din Normele Băncii Naționale a României nr. 3/2002 privind standardele de cunoaștere a clientelei, cu modificările și completările ulterioare; prevederile art. 6, 13 și 20 din Normele privind standardele de cunoaștere a clientelei E. nr. VII/1.6/2003; prevederile cap. III pct. 58, 66 și 67 din Planul de conturi pentru bănci, cu modificările și completările ulterioare; prevederile cap. IV din Normele metodologice privind întocmirea și utilizarea situațiilor financiare periodice, aprobate prin Ordinul comun al ministrului finanțelor publice și Guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1524/382/1998, cu modificările și completările ulterioare; nerespectarea unor măsuri dispuse de Banca Națională a României, urmare a acțiunii de supraveghere efectuate în perioada 20 ianuarie - 21 februarie 2003.
împotriva Ordinului nr. 264 din 19 mai 2004 al Viceguvernatorului Băncii Naționale a României, la data de 2 iunie 2004, E. SA a formulat contestație, în temeiul art. 83 alin. (1) din Legea nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare. Contestația a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Hotărârea nr. 449 din 8 iulie 2004 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.
Curtea a apreciat că hotărârea nr. 449 din 8 iulie 2004, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, este legală și temeinică.
I. Cu privire la constatările privind încălcarea Normelor interne de creditare ale E., se rețin următoarele.
în cazul creditului acordat SC L.V. SRL, netransmiterea către Centrala băncii, a Fișei de monitorizare, Partea a II-a, a fost constatată chiar de către E., Direcția Control - Securitatea Informațiilor, în data de 3 octombrie 2003, pentru perioada iunie - septembrie 2003, iar controlul Băncii Naționale a României, efectuat ulterior, în februarie 2004, a constatat aceeași deficiență. Chiar dacă dispoziția internă a băncii a intervenit în luna octombrie 2003, măsura trebuia luată de la acea dată și pentru perioada anterioară, așa cum, de altfel, a și procedat banca.
Celelalte constatări consemnate în cazul altor societăți comerciale, nu sunt aspecte de nerespectare a prevederilor cap. IX pct. 1.2. din Normele de finanțare nr. I/1/2003 (referitor la Fișa de monitorizare). Ele se referă la nerespectarea unor clauze contractuale cu: SC R. SRL (destinația creditului), SC T. SA, SC T.C. SA (contractarea unor noi credite de la alte bănci, fără acordul E.) sau la netransmiterea către Centrală a unor situații privind livrările de export și încasările din cadrul contractelor de export, comenzi ferme cesionate recurentei (situația SC O.A. SA). în aceste modalități nu au fost respectate prevederile cap. IX 1.1. - Principii generale și ale cap. IX, 1. 3. 2. - Controlul asupra încasărilor din contracte cesionate din normele interne amintite.
Referitor la diminuarea garanției în cazul creditului acordat SC R. SRL, se constată că această garanție s-a stabilit inițial la suma de 144.000 Euro (evaluarea unui autocar S., înainte de intrarea în țară a acestuia). Suma s-a constatat că reprezintă 75% din valoarea unei facturi pro forma, conform raportului de evaluare nr. 11980 din 5 decembrie 2002. Creditul a fost aprobat de bancă, prin H.C.A. nr. 16 din 13 ianuarie 2003 și H.C.A. nr. 64 din 30 ianuarie 2003, acoperirea cu garanții (gajul de 144.000 Euro și ipoteci) fiind în procent de 133%, față de nivelul de 115% prevăzut în normele de creditare.
întrucât s-a constatat ulterior că autocarul nu avea o valoare atât de mare, fiind second hand, banca a făcut o nouă evaluare prin raportul nr. 986 din 18 martie 2003, din care a rezultat o garanție de numai 97.000 Euro, ceea ce nu corespundea procentului de 115% prevăzut de normele interne, ci unui procent de 112,9% . Totuși, banca a aprobat menținerea creditului, prin H.C.A. nr. 255 din 24 aprilie 2003.
în legătură cu SC O.A. SA, Curtea a reținut că banca a aprobat efectuarea primei trageri din credit la data de 20 august 2003, deși Convenția nr. 368, privind înlesnirile la obligațiile restante la bugetul statului, a fost încheiată de societatea comercială cu Ministerul Finanțelor Publice, ulterior, la data de 18 decembrie 2003, după utilizarea creditului. La data aprobării creditului de către bancă, solicitarea obținerii de facilități fiscale a societății comerciale se afla doar în curs de soluționare, conform adresei nr. 288427 din 12 august 2003, a Ministerului Finanțelor Publice. în acest mod au fost încălcate condițiile prevăzute la art. 58 din contractul de credit și prevederile din Referatul de credit - "Condiții suplimentare" - din H.C.A. nr. 347 din 2 iulie 2003.
în ce privește contractele de credit încheiate de recurentă și SC T. SA, intimata Banca Națională a României a precizat că aspectele menționare în Raportul de supraveghere nu au fost reținute în vederea aplicării prevederilor Ordinului Viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr. 264 din 19 mai 2004, astfel cum se precizează în scrisoarea nr. VII/1/A/9592 din 2 iulie 2004 a Direcției de Supraveghere.
Referitor la nedepunerea Fișei de utilizare a creditului în cazul SC C.P. SRL, se reține încălcarea Normelor nr. I/1/2003, cap. XIV 2.19. Chiar dacă beneficiarul creditului nu a prezentat în termen, formularul "Evidența utilizării finanțării", încălcarea normelor interne de creditare s-a realizat, având în vedere dispozițiile mai sus precizate, precum și cele din cap. XIV 2.15 din Norme, care, la lit. c), prevăd posibilitatea rezilierii contractului de credit în această situație.
în legătură cu neconcordanța dintre actul adițional nr. 1 din 31 ianuarie 2002, prin care se prevede rescadențarea creditului acordat SC R.C. SA și data H.C.A. nr. 481 din 7 februarie 2002, ulterioară actului adițional, dar în care se face vorbire de aceasta, apărările recurentei sunt nefondate. Invocarea H.C.A. nr. 480 din 26 ianuarie 2002 nu are relevanță, deoarece clientul nu a acceptat scadența menționată în acea hotărâre.
II. Cu privire la nerespectarea întocmai a prevederilor Normelor Băncii Naționale a României nr. 1/2001 privind lichiditatea băncilor, Curtea a constatat că retransmiterea "Situației riscurilor mari de lichiditate față de o singură persoană" s-a efectuat în timpul inspecției și a reprezentat o remediere a aspectelor constatate de echipa de supraveghere. Remedierea nu exonerează banca de respectarea art. 25 alin. (1) și art. 33 din Normele Băncii Naționale a României nr. 1/2001, care prevăd că băncile trebuie să raporteze Băncii Naționale a României, nivelul riscurilor mari de lichiditate față de o singură persoană, prin intermediul formularelor prevăzute în anexele 3a) și 3b), nerespectarea acestor norme atrăgând aplicarea sancțiunilor sau/și a măsurilor prevăzute de art. 69 și 70 din Legea bancară nr. 58/1998.
Se reține că în perioada 31 decembrie 2003 (data pentru care s-a întocmit raportarea) - 13 februarie 2004 (dată la care s-a remediat deficiența), recurenta nu a respectat normele precizate, neadministrând corespunzător riscul de lichiditate la care a fost expusă.
III. în ce privește nerespectarea întocmai a prevederilor art. 3 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2002, privind regimul rezervelor minime obligatorii, Curtea a constatat că hotărârea atacată face referire la determinarea și raportarea către Băncii Naționale a României, a unei baze de calcul incorecte, faptă prevăzută de art. 27 alin. (1) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 6/2002 și sancționată prin alin. (3) al aceluiași articol din regulament.
Recurenta raportând o bază de calcul mai mare, a efectuat evident o raportare eronată, în sensul Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 6/2002.
IV. în legătură cu nerespectarea Normelor privind standardele de cunoaștere a clientelei, se apreciază că Normele Băncii Naționale a României nr. 3/2002 au fost încălcate de recurentă, astfel cum recunoaște implicit în cuprinsul motivării recursului, susținând, însă, neîntemeiat că nu trebuia sancționată, deoarece le-a remediat.
V. Cu privire la constatarea încălcării prevederilor cap. III pct. 58, 66, 67 din Planul de conturi pentru bănci și a prevederilor cap. IV din Normele metodologice privind întocmirea și utilizarea situațiilor financiare periodice, aprobate prin Ordinul comun al ministrului finanțelor și al Guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 1524/382/1998, se rețin următoarele:
Deficiența constatată cu ocazia inspecției se referă la evidențierea în mod greșit a sumei de 367.015 lei, în contul 1611 "Valori de recuperat Clasa 1 - Operațiuni de trezorerie și operațiuni interbancare". Deoarece suma se afla în curs de clarificare (litigiu în curs de derulare), trebuia să fie evidențiată în contul 2611 "Valori de recuperat Clasa 2 - Operațiuni cu clientela".
Față de cele mai sus analizate, se constată că recurenta a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, pe care în cuprinsul motivelor de recurs le și recunoaște în majoritate, susținând, însă, că nu sunt determinate pentru aplicarea sancțiunii.
Curtea a apreciat că faptele constatate de echipa de inspecție au fost temeinic analizate și reținute în actele contestate, iar sancțiunea cu avertisment scris aplicată recurentei, conform art. 69 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 58/1998, este cea mai blândă dintre sancțiunile prevăzute de dispozițiile art. 69 alin. (2) din lege.
Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5254/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4692/2005. contencios → |
|---|
