ICCJ. Decizia nr. 4689/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 14 august 2002, reclamanta SC T. SA Turnu Măgurele a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice (a cărei calitate procesuală a preluat-o în prezent Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală) și Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, anularea deciziei nr. 398 din 12 iulie 2002 și a procesului-verbal nr. 673/2002, prin care i s-au stabilit în sarcină, obligații bugetare de 7.558.149.979 lei, din care T.V.A. în sumă de 5.268.839.302 lei și majorări de întârziere, în cuantum de 2.289.310.677 lei.
în motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, în mod eronat, i s-au reținut obligațiile bugetare contestate, cu motivarea că ar fi realizat o producție mai mare decât cea raportată inițial, cu toate că, la sfârșitul anului 2000, a fost constatată lipsă o cantitate de îngrășăminte complexe datorită degradării în timp. Ulterior anului 2001, comisia tehnică a societății reclamante a decis prelucrarea produselor degradate, acestea fiind introduse în procesul tehnologic sub forma unui slam, iar produsele finite rezultate au fost livrate și încasate, inclusiv T.V.A.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1084 din 13 noiembrie 2002, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că societatea datorează T.V.A. și majorările de întârziere aferente în discuție, întrucât nu a respectat normele legale referitoare la inventarierea patrimoniului, neîntocmind liste de inventariere separate pentru producția depreciată, fără desfacere asigurată. Că, deși prin nota din 31 august 2001, s-a propus, spre recuperare, o cantitate de 5210 tone de îngrășăminte depreciate, sub formă de slam-soluție, urmare a controlului s-a constatat o cantitate mai mare de slam prelucrat, respectiv 6501 tone.
Recursul declarat de reclamanta SC T. SA Turnu Măgurele împotriva hotărârii menționate a fost admis de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1707 din 7 mai 2003, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului, prin efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească valoarea cu care se diminuează T.V.A. de plată stabilită de organul de control, prin reintegrarea în circuitul economic a cantității de slam, recuperate din produsele depreciate calitativ și prin depunerea procesului-verbal de control nr. 1693/2001 și a deciziei nr. 206/2002.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 810 din 27 aprilie 2004, a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte decizia nr. 398/2002 și procesul-verbal de control nr. 673/2002, în ceea ce privește suma de 3.698.673.925 lei reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere aferente.
Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu concluziile raportului de expertiză administrat în cauză și cu dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, în vigoare la acea dată.
împotriva acestei din urmă sentințe au declarat recurs, atât pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată.
în cadrul unor critici comune, recurenții au susținut, în esență, că soluția instanței de fond după casare este greșită, întrucât se întemeiază exclusiv pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care nu a avut în vedere faptul că lipsa constatată cu ocazia inventarierii patrimoniului efectuată de către propria comisie a intimatei s-a datorat diferenței dintre stocul faptic și cel scriptic și că intimata nu a dovedit în nici un mod că slamul-soluții, în cantitate de 6501 tone ar rezulta din prelucrarea produselor constatate lipsă la inventariere (lipsa dovezilor fiind urmare a încălcării reglementărilor legale cu privire la efectuarea inventarierii patrimoniului).
Recurentul a mai susținut și că instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Criticile sunt neîntemeiate.
Nu se poate reține că instanța de fond, după casare, a interpretat greșit actul dedus judecății, de acest motiv putându-se face uz, atunci când se ignoră de către instanță, principiul voinței reale sau interne a părților dintr-un act juridic și numai atunci când înțelesul actului este lămurit și vădit neîndoielnic, instanța neavând dreptul să încalce principiile voinței reale și nici pe cel al autonomiei de voință.
Or, în cauză, actele administrative contestate sunt un act de control și o decizie care sunt prevăzute de lege și care au fost interpretate de instanță ca atare.
în ceea ce privește motivul de nelegalitate, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat.
Aplicând dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare asupra problemelor de drept dezlegate și a necesității administrării probei cu expertiză.
Așa după cum, în mod corect, a reținut instanța, reclamanta nu datorează T.V.A. și majorări de întârziere aferente pentru cantitatea de slam recuperată din produsele depreciate calitativ și care a fost reintegrată în circuitul economic.
în acest sens a concluzionat și expertul contabil, reținând că suma datorată bugetului de stat din T.V.A., calculată legal asupra stocului lipsă de 2002 tone, este de 1.570.155.377 lei și majorări de întârziere, și nu suma reținută de către autoritățile recurente.
Răspunzând obiecțiunilor fixate prin decizia de casare, expertul a stabilit că suma calculată de organele de control se diminuează cu suma de 3.698.673.925 lei, sumă aferentă cantității de 6501 tone reintegrată în circuitul economic, această concluzie fiind reținută de către instanță.
Eventualele nereguli în înlocuirea inventarului și a documentelor contabile nu pot împieta asupra situației reale de fapt consemnate și în raportul de expertiză.
Dând o corectă dezlegare situației de fapt deduse judecății, instanța de fond, după casare, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea a respins recursurile pârâților, ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4688/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4686/2005. Contencios → |
|---|
