ICCJ. Decizia nr. 4692/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 15/CA din 31 ianuarie 2005, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea introdusă de reclamanta M.M.B. Iași, în numele și pentru P.S.S. Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și SC I. SA București.
în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M.03 nr. 0017 din 8 decembrie 1992, eliberat de primul pârât, în favoarea pârâtei secunde, în privința suprafeței de 1421,92 mp de teren, identificată prin parcela CAT 3.
Prin aceeași hotărâre, instanța a respins excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii, invocate de către pârâți, dar a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA, filiala Moldova.
în sfârșit, a fost respinsă cererea de intervenție formulată de Primarul municipiului Iași și Comisia Municipală Iași pentru aplicarea Legii fondului funciar, în interesul M.M.B., ca tardivă.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs, ambii pârâți.
în cadrul unui motiv de casare ce se regăsește în cele două recursuri, s-a susținut că în mod eronat prima instanță a respins excepțiile de inadmisibilitate și de tardivitate a introducerii acțiunii.
Că în realitate, față de plata emiterii actului administrativ supus controlului jurisdicțional, la data transcrierii dreptului de proprietate al societății comerciale în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni, acțiunea principală înregistrată abia la 22 martie 2004, era tardivă.
Critica este întemeiată.
Dispozițiile art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, au condiționat admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, de exercitarea recursului administrativ, adică a plângerii prealabile ce trebuie formulată de persoana vătămată în dreptul său legitim, la organul administrativ emitent, fie și la organul administrativ ierarhic superior pentru apărarea dreptului pretins.
Neîndeplinirea acestei prevederi era de natură să atragă respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar în ipoteza exercitării ei cu nesocotirea termenelor prevăzute de același text legal, se impunea soluția respingerii cerii de chemare în judecată, ca prematură sau tardivă, după caz.
Deși excepțiile menționate mai sus au fost invocate de pârâții Ministerul Economiei și Comerțului și respectiv, SC I. SA Iași, curtea de apel le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că în speță, nu a existat o comunicare a actului administrativ către reclamantă, conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare.
Că, Primăria municipiului Iași a recunoscut că nu a încunoștiințat pe reclamantă despre întocmirea și eliberarea "actelor administrative care au stat la baza acelui certificat".
S-a mai reținut că acțiunea nu a fost introdusă tardiv și motivat de împrejurarea că "numai după ce pârâta a depus la instanță, documentația care a stat la baza emiterii certificatului, reclamanta a avut posibilitatea să-și precizeze concret acțiunea".
Soluția, ca și argumentele instanței de fond sunt, însă, eronate și nu-și găsesc suportul în dispozițiile legii organice invocate.
Concluzia se impune, din moment ce reclamanta însăși admite faptul că în vederea retrocedării terenului în litigiu s-a adresat cu o reclamație Primăriei municipiului Iași, iar nu organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate, adică Ministerului Industriei.
Procedura administrativă prealabilă nu putea fi considerată îndeplinită nici prin audiența care a avut loc la Primăria municipiului Iași și la minister, deoarece norma juridică se referă la o reclamație scrisă, care presupune, în toate cazurile o manifestare de voință neechivocă (din partea persoanei vătămate), materializată într-un înscris numit plângere, reclamație sau recurs administrativ, ori ierarhic, întocmit în scopul reexaminării actului administrativ și percutual, al revocării lui.
în lipsa oricărei dovezi a efectuării de către reclamantă a plângerii administrative prealabile la autoritatea publică emitentă, soluția ce trebuia adoptată, era aceea de admitere a excepției invocată de pârâți, cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.
Neprocedând în modul arătat și soluționând cauza în fond, în sensul admiterii parțiale a acțiunii reclamantei, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea vădită a legii.
De altfel, așa cum judicios s-a menționat în cele două recursuri, acțiunea era și tardiv formulată în raport cu termenul de decădere de 1 an instituit prin alin. final al art. 5 din Legea privind contenciosul administrativ nr. 29/1990 și data de 15 septembrie 1993, când dreptul societății comerciale pârâte asupra terenului în litigiu a fost transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, sub nr. 12796.
în plus, independent de faptul că la data de 15 septembrie 1993, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes, prin efectul transcrierii, s-a dovedit cu actele înfățișate chiar de către reclamantă, că cel târziu la data de 1 iulie 2002, aceasta a luat cunoștință de existența actului administrativ, depus ca anexă la dosarul de prezentare a activului, aspect omis de instanță.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, care fac de prisos examinarea în fond a procesului, au fost admise ambele recursuri și a fost modificată sentința, în sensul respingerii acțiunii principale, precum și a cererii de intervenție accesorie.
Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4687/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4690/2005. Contencios → |
|---|
