ICCJ. Decizia nr. 4878/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea pronunțată la 14 februarie 2005, în dosarul nr. 155/2005, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a sesizat Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, pentru cercetarea legalității Ordinelor Ministerului Educației și Cercetării nr. 19388 și nr. 3343 din 11 martie 2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Statutului personalului didactic în învățământul superior și în învățământul superior preuniversitar, ordin valabil până la emiterea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 4209 din 8 iulie 2004.
Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că reclamanta U.S.L.I. Ialomița a contestat legalitatea celor două ordine de care depinde soluționarea litigiului, având ca obiect obligarea pârâților la calcularea legală a drepturilor salariale cuvenite personalului didactic și auxiliar, prin aplicarea unor sporuri prevăzute de lege, la salariul de bază, și nu la salariul de bază al funcției didactice.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 617 din 5 aprilie 2005, a admis excepția de nelegalitate invocată în dosarul nr. 155/2005 al Tribunalului Ialomița și a constatat nelegalitatea ordinelor atacate.
în motivarea sentinței s-a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997 privind salarizarea personalului didactic și a normelor de punere în aplicare, noțiunea de salariu de bază este o noțiune mai largă, care cuprinde pe lângă salariul de bază al funcției didactice îndeplinite, și sporuri sau adaosuri, cu privire la care textele de lege fac mențiunea că se includ în salariul de bază.
împotriva acestei soluții a declarat recurs, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, criticând-o pentru nelegalitate.
Anterior examinării motivelor de recurs, se constată că recursul nu a fost semnat de ministrul educației și cercetării.
Potrivit dispozițiilor legale, în lipsa ministrului, este delegat unul din secretarii de stat să semneze actele emise de minister.
în cazul în speță, recursul a fost semnat de un director din cadrul ministerului, fără a se depune acte din care să rezulte că acesta a fost abilitat să-l reprezinte pe ministru.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 3021alin. (1) lit. d) C. proc. civ., s-a constatat nulitatea recursului declarat de pârât.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4873/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4874/2005. Contencios → |
|---|
