ICCJ. Decizia nr. 4916/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 325 din 24 februarie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M.S. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a anulat decizia nr. 261 din 14 septembrie 2004, emisă de Comisia Consiliului Concurenței, precum și decizia nr. 262 din 15 septembrie 2004, emisă de Președintele Consiliului Concurenței. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârât și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 62 din 23 decembrie 2003, încheiat cu A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.), reclamanta SC M.S. SA a dobândit controlul unic direct asupra SC R. SA, operațiune care, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, cu modificările și completările ulterioare, constituie o concentrare economică ce urmează a fi notificată Consiliului Concurenței, de către reclamantă, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (2) din aceeași lege.
Prin decizia nr. 261 din 14 septembrie 2004, Comisia Consiliului Concurenței a decis, în conformitate cu prevederile art. 55 lit. a) și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, amendarea reclamantei, cu suma de 320.000.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din lege, respectiv pentru omisiunea notificării în termenul legal a concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra SC R. SA.
Prin decizia nr. 262 din 15 septembrie 2004, a Președintelui Consiliului Concurenței, în temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996, s-a decis autorizarea concentrării economice realizată de reclamantă, prin achiziția efectuată în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 62 din 23 decembrie 2003, încheiat cu A.P.A.P.S. și s-a stabilit în sarcina reclamantei, obligația de plată a taxei de autorizare, în sumă de 1.363.947.308 lei, calculată pe baza cifrei de afaceri comunicată de reclamantă.
Instanța de fond a apreciat ca nelegală, decizia nr. 261 din 14 septembrie 2004 și a dispus anularea acesteia, motivat de reținerea unei premise greșite de la care a plecat Consiliul Concurenței, atunci când a determinat că notificarea concentrării economice de către reclamantă, s-a făcut cu o întârziere de 3 luni și 24 de zile, ceea ce reprezintă contravenție în sensul Legii nr. 21/1996.
Astfel, după cum a motivat instanța de fond, în mod greșit a considerat pârâtul că reclamanta avea obligația de a depune notificarea în termenul legal de 30 de zile calculat de la data de 23 decembrie 2003, data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Calculul termenului trebuie efectuat de la data la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate, respectiv dobândirea controlului asupra SC R. SA, astfel cum este prevăzut în Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, care este 10 mai 2004. în raport cu această dată la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate, după îndeplinirea condiției suspensive prevăzute în art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, notificarea Consiliului Concurenței la data de 18 mai 2004 apare ca fiind făcută de reclamantă, cu respectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut.
în ceea ce privește a doua decizie contestată, nr. 262 din 15 septembrie 2004, emisă și semnată de Președintele Consiliului Concurenței, instanța a stabilit că aceasta este lovită de nulitate și este nelegală, în ceea ce privește competența materială a organului din cadrul Consiliului Concurenței, abilitat potrivit legii, să emită o astfel de decizie, respectiv Plenul Consiliului Concurenței, ca organ colegial competent potrivit legii și al Regulamentului de organizare.
împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, pârâtul Consiliul Concurenței, criticând hotărârea instanței de fond, pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și pentru greșita aplicare a legii, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, în ceea ce privește decizia nr. 261/2004, emisă de Comisia Consiliului Concurenței, recurentul a arătat că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, coroborate cu prevederile pct. 111 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, în vigoare la data realizării concentrării economice în cauză (M. Of. nr. 591 bis/9.08.2002), data semnării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 62 din 23 decembrie 2003 reprezintă momentul de la care curge termenul de 30 de zile în care agentul economic achizitor are obligația să notifice Consiliul Concurenței.
întrucât notificarea s-a depus la data de 18 mai 2004, în mod corect Consiliul Concurenței, reținând depășirea terenului de 30 de zile, a constatat săvârșirea de către reclamanta-intimată, a contravenției prevăzute de art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Așa fiind, recurentul a arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că operațiunea de concentrare economică s-a realizat după îndeplinirea condiției suspensive, la data de 10 mai 2004, prevederile legale incidente fiind greșit aplicate și interpretate, întrucât se referă strict la actul juridic care consfințește acordul de voință al părților de a realiza o concentrare economică, independent de modalitățile ce pot afecta actul respectiv.
în ceea ce privește decizia nr. 262/2004, emisă de Președintele Consiliului Concurenței, recurentul-pârât a arătat că din nou instanța de fond a făcut o interpretare eronată a prevederilor legale incidente, dispunând anularea și a acestei decizii, care este o decizie de neobiecțiune și care a fost emisă în temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996, cu deplină competență de către Președintele Consiliului Concurenței.
Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței prevede la art. 8 alin. (11), că propunerile Comisiei Consiliului Concurenței, referitoare la emiterea unor decizii de neintervenție sau neobiecțiune, cum este cazul în speță [art. 51 alin. (1) lit. b], în cazul operațiunilor de concentrare economică notificate nu se dezbat în plenul Consiliului Concurenței, și drept urmare, propunerea comisiei se înaintează Președintelui Consiliului Concurenței, în vederea emiterii de către acesta din urmă, a deciziei de neobiecțiune.
în fine, recurentul a mai arătat că instanța de fond a nesocotit diferențele de procedură prevăzute de lege, în cazul emiterii unei decizii de autorizare simplă sau condiționată, de Plenul Consiliului, în cazul declanșării unei investigații, față de decizia de neobiecțiune, care nu presupune o procedură contradictorie, de audiere a părților implicate.
Recursul este fondat.
înalta Curte, examinând cauza de față, în raport cu probele administrate, cu prevederile legale incidente și prin prisma motivelor de recurs formulate, a reținut că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât, astfel că se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei-intimate SC M.S. SA, pentru următoarele considerațiuni.
A rezultat din actele și lucrările dosarului, că la data de 23 decembrie 2003 s-a semnat contractul de vânzare-cumpărare nr. 62/2003, prin care reclamanta-intimată a achiziționat toate acțiunile deținute de A.V.A.S., la SC R. SA, fără ca transferul dreptului de proprietate să se realizeze la aceeași dată, conform clauzelor contractului. Transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor SC R. SA a operat la 10 mai 2004, reclamanta-intimată notificând Consiliul Concurenței, despre concentrarea economică survenită la data de 18 mai 2004.
înalta Curte a apreciat în acord cu criticile recurentului, că instanța de fond a dat o greșită interpretare prevederilor legale aplicabile în această materie, atunci când a considerat că respectiva notificare, depusă la 18 mai 2004, a fost legal efectuată, în termenul de 30 de zile prevăzut pentru aceasta, calculat de la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate.
Astfel, potrivit pct. 111 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice (M. Of. nr. 591 bis /9.08.2002) în vigoare și aplicabil în cauză, notificarea se înaintează Consiliului Concurenței, în termen de 30 de zile, iar potrivit pct. 113 lit. b), termenul începe să curgă de la data semnării actului juridic în baza căruia se realizează dobândirea controlului.
în cauză, actul juridic în baza căruia s-a realizat dobândirea controlului, chiar dacă la o dată ulterioară, conform voinței părților, îl reprezintă neîndoielnic contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, ce s-a semnat la 23 decembrie 2003.
De altfel, la data de 10 mai 2004, când reclamanta-intimată arată că a dobândit efectiv controlul, nici nu a mai fost semnat vreun alt document între cele două părți contractante.
în fine, interpretarea prevederilor sus-citate în sensul arătat, este nu numai legală, în condițiile în care textul nu face nici un fel de distincție între actele juridice, în baza cărora se realizează controlul, respectiv dacă sunt sau nu afectate de modalități, dar și logică, în acord cu finalitatea economico-juridică a operațiunii specifice de notificare prevăzute de Legea concurenței nr. 21/1996, care este aceea de a se urmări și preîntâmpina de către Consiliul Concurenței, crearea de monopoluri sau agenți economici cu poziție dominantă pe piață, care pot conduce la înlăturarea sau restrângerea semnificativă a concurenței.
Așa fiind, este firesc ca notificarea să fie depusă de îndată ce se realizează acordul de voință al părților, respectiv la semnarea actului, ulterior depunerii notificării, Consiliul Concurenței putând solicita completări, date și/sau informații noi.
Față de cele menționate, înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în mod corect și legal, Comisia Consiliului Concurenței a emis decizia nr. 261/2004, reținând săvârșirea de către reclamantă, a contravenției constând în omisiunea notificării în termenul legal, a concentrării economice survenite.
Și în ceea ce privește decizia nr. 262 din 15 septembrie 2004, prin care a fost autorizată concentrarea economică notificată de reclamanta-intimată, stabilindu-se în sarcina acesteia, și taxa de autorizare necesar a fi achitată, înalta Curte a apreciat că au fost respectate prevederile legale aplicabile, astfel că în mod greșit instanța de fond a dispus și anularea acesteia.
Așa cum a arătat, de altfel, și recurentul-pârât, această decizie are natura legală a unei decizii de neobiecțiune și a fost emisă și semnată de Președintele Consiliului Concurenței, în temeiul art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996.
Chiar în lipsa unei prevederi exprese care să stabilească competențele materiale decizionale din cadrul Consiliului Concurenței, din economia prevederilor legii, dar și a celor din Regulamentul de organizare, funcționare și procedură al Consiliului Concurenței, rezultă că în cazul operațiunilor de concentrare economică notificate, care nu se dezbat în plenul Consiliului, conform art. 8 alin. (10) lit. b), propunerile comisiei se înaintează Președintelui Consiliului Concurenței, în vederea emiterii de către acesta, a deciziei de neobiecțiune, care nu presupune, de altfel, nici audierea părților și nici o altă procedură contradictorie.
în fine, înalta Curte a reținut și împrejurarea, deloc de neglijat, că prin anularea de către instanța de fond, și a acestei decizii, nr. 262/2004, prin care s-a autorizat concentrarea economică notificată chiar de către reclamanta-intimată, s-a creat acestei societăți, o situație dificilă cel puțin din punctul de vedere al legislației concurenței, fiind lipsită pe cale judecătorească, de acordul necesar al autorității competente asupra aplicării și punerii în practică a operațiunii de concentrare economică care s-a realizat și este în desfășurare.
Pentru toate cele mai sus arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., înalta Curte, găsind fondate criticile recurentului, a admis recursul de față și modificând sentința atacată, pe fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei-intimate SC M.S. SA.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4918/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4908/2005. Contencios → |
|---|
