ICCJ. Decizia nr. 4914/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 20 decembrie 2004, reclamanta SC S. SRL Brașov a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, anularea deciziei nr. 379/2004, a deciziei de impunere nr. 23/2004 și a procesului-verbal de control nr. 8790/2004, prin care s-au stabilit în sarcina societății, obligații financiare în sumă de 5.317.656.690 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și dobânzi aferente.
Ulterior, la data de 8 martie 2005, reclamanta a depus o nouă cerere, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 23 din 3 decembrie 2004 și a procesului-verbal de control, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Prin încheierea din 8 martie 2005, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea soluționării cauzei pe fond, iar prin încheierea din 10 martie 2005 a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 23 din 3 decembrie 2004 și a procesului-verbal de control.
Pentru a pronunța această ultimă hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite nici cerințele art. 9 din Legea nr. 29/1990 și nici condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
împotriva încheierii din 10 martie 2005 a declarat recurs, reclamanta SC S. SRL Brașov, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a menționat că la data formulării cererii de suspendare a executării, Ministerul Finanțelor Publice emisese decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2005, prin care dispusese suspendarea soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
în motivarea recursului, reclamanta a invocat necesitatea suspendării executării silite, întrucât prin plata sumei stabilite ca obligație financiară, s-ar produce societății, pierderi irecuperabile, ce nu ar putea fi acoperite.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea a reținut că în litigiul formând obiectul dosarului nr. 1360/2004, a cărui judecată a fost suspendată în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., la data de 8 martie 2005, s-a solicitat anularea procesului-verbal nr. 8700/2004 și a deciziei de impunere nr. 23/2004 și separat, suspendarea executării acestor acte administrative, cerere soluționată prin încheierea atacată cu recurs.
Deși, pe parcursul judecății, Ministerul Finanțelor Publice a soluționat contestația formulată pe cale administrativă împotriva acelorași două acte administrative, emițând decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2005, reclamanta nu a făcut dovada atacării și acestui act, prin care s-a dispus suspendarea soluționării cauzei, până la pronunțarea unei soluții definitive pe latura penală.
Reclamanta a înțeles să solicite instanței, aplicarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței, să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la pronunțarea instanței de fond.
Instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cerințele textului de lege sus-menționat, reclamanta nefăcând dovada nici a cazului bine justificat, nici a pagubei iminente, nefiind concludentă doar valoarea importantă a obligațiilor stabilite prin actul de control.
Cererea de suspendare a executării actelor administrative apare neîntemeiată și în raport cu faptul că judecata litigiului de fond este suspendată, iar decizia pronunțată în procedura administrativă - nr. 2/2005, nu a fost atacată în contencios.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4908/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4906/2005. Contencios → |
|---|
