ICCJ. Decizia nr. 4906/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Cluj a fost sesizată prin regulatorul de competență din 9 decembrie 2003, cu judecarea capătului de cerere formulat de E.E., privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0463, eliberat la 28 mai 1995, de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, în favoarea SC S. Dej, urmând a se pronunța și asupra cererii de intervenție în interes propriu cu același obiect introdusă de G.I.
în motivarea celor două cereri s-a arătat că actul administrativ nu le este opozabil, întrucât terenul la care se referă, a fost trecut în proprietatea Statului Român, fără titlu, adevărații proprietari fiind antecesorii reclamantei și ai intervenientei.
Prin sentința civilă nr. 127 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut tardivitatea acțiunii precizate și a cererii de intervenție în interes propriu, precum și neefectuarea procedurii prealabile.
Astfel, reclamanta și intervenienta nu s-au adresat organului emitent potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, iar sesizarea instanței s-a făcut mult peste termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, actul administrativ atacat fiind intabulat în C.F. la 5 martie 1996, iar reclamanta luând efectiv cunoștință de certificat, la 27 ianuarie 2003, când i s-a comunicat întâmpinarea SC S. Dej, în dosarul Judecătoriei Gherla, nr. 2400/2002.
împotriva sentinței au declarat recurs, reclamanta E.E. și intervenienta G.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, recurentele au învederat că instanța a interpretat greșit cererile, ca fiind o anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, deși în realitate s-a solicitat a se constata nulitatea absolută a actului, ce a fost emis cu încălcarea prevederilor H.G. nr. 834/1991.
Instanța nu a avut în vedere nici împrejurarea că dreptul recurentelor de a ataca certificatul nu s-a născut decât după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, această cerere fiind un capăt accesoriu acțiunii principale în revendicarea imobilului cu care a fost sesizată Judecătoria Gherla, cerere disjunsă, ulterior și a cărei judecată a fost declinată la Curtea de Apel Cluj.
Recurentele au mai arătat că parcurgerea procedurii prealabile nu mai este obligatorie în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora jurisdicțiile speciale sunt facultative și gratuite.
în fine, s-a mai invocat și faptul că ambele excepții au fost ridicate prin întâmpinarea SC S. SA Cluj, depusă peste termenul prevăzut de lege, astfel încât instanța nu trebuia să le ia în considerare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Astfel, Curtea a reținut că, fiind emis în cadrul procedurii speciale reglementate prin H.G. nr. 834/1991, ca act de autoritate al unui organ al administrației publice centrale, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în litigiu a fost în mod judicios caracterizat ca fiind un act administrativ, a cărui legalitate poate fi cenzurată conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Obiectul acțiunii judiciare, potrivit acestui act normativ, îl constituie anularea, în tot sau în parte a actului administrativ și repararea pagubei cauzate, cu respectarea, însă, a cerințelor prevăzute de Legea nr. 29/1990, privind efectuarea procedurii prealabile și sesizarea instanței în cadrul anumitor termene stabilite expres.
Așadar, în raport cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, dreptul persoanei vătămate într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim este acela de a solicita instanței de contencios administrativ, anularea actului, și nu constatarea nulității lui absolute, astfel încât critica formulată de recurente, sub acest aspect, este nefondată.
Instanța de fond a soluționat prin sentința atacată, capătul de cerere cu care a fost învestită, cu respectarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, persoana vătămată prin actul administrativ contestat, trebuie să ceară autorității emitente, anularea actului.
în cauză, recurentele nu au urmat procedura prealabilă administrativă prevăzută de lege, astfel încât în mod justificat s-a dispus respingerea cererii de anulare a certificatului de atestare.
Efectuarea procedurii prealabile este în continuare obligatorie în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ și în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (4) din Constituție, fiind facultativă numai în cazul atacării unui act administrativ-jurisdicțional, ceea ce nu este cazul în speță.
Instanța de fond a soluționat în mod corect și excepția tardivității acțiunii și a cererii de intervenție, termenul de sesizare de 1 an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, începând să curgă de la data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes, prin efectul intabulării în C.F., în conformitate cu prevederile art. 27 din Legea nr. 7/1996, a cadastrului și a publicității imobiliare.
Cât privește împrejurarea că SC S. SA Dej a invocat cele două excepții, prin întâmpinarea depusă, cu depășirea termenului legal, acest aspect este nerelevant, ambele cerințe - procedura prealabilă și termenul de formulare a acțiunii, fiind dispoziții imperative, lipsa recursului grațios și nerespectarea termenului constituind excepții dirimante, care pot fi invocate oricând.
Nu este întemeiată nici critica privind faptul că instanța nu a ținut cont că dreptul recurentelor la acțiune s-a născut de-abia după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, act normativ în baza căruia a fost revendicat imobilul.
Pentru realizarea dreptului lor de proprietate, recurentele au deschisă calea acțiunii în revendicare, de la cel care invocă același drept, certificatul de atestare neafectând în nici un fel acest drept, instanța de drept comun având nu numai căderea, dar și obligația de a examina titlurile de proprietate aflate în posesia părților și de a da eficiență acelui act care face dovada proprietății.
De altfel, reclamantele au și formulat o asemenea acțiune, cauza aflându-se pe rolul Judecătoriei Gherla.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea a respins, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4914/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4909/2005. Contencios → |
|---|
