ICCJ. Decizia nr. 502/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 502/2005
Dosar nr. 3233/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, reclamantul L.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 9088/8159 din 6 noiembrie 2003, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii a arătat că mama şi cei patru copii ai săi, printre care şi reclamantul, s-a refugiat în vara anului 1943, din oraşul Cernăuţi, la Bucureşti, de frica trupelor sovietice care se apropiau de localitatea în care domiciliau şi a susţinut că în mod nelegal i s-a respins cererea prin care a solicitat să se constate că are calitatea de refugiat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 78 din 21 ianuarie 2004, a respins ca neîntemeiată, acţiunea, reţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada că părăsirea domiciliului din Cernăuţi s-a produs din cauza unor persecuţii din motive etnice, pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul şi reiterând starea de fapt prezentată în acţiunea introductivă, a susţinut că instanţa a făcut o eronată apreciere a probelor dosarului şi a aplicat greşit legea.
Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate, probele dosarului şi actele normative incidente cauzei, se constată că recursul este întemeiat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin HG nr. 127/2002, pentru aplicarea OG nr. 105/1999, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, declaraţiile autentificate ale martorilor M.C. şi B.A. atestă că reclamantul, împreună cu familia, s-a refugiat în luna iulie 1943, din Cernăuţi, la Bucureşti, pentru a nu fi trimişi în Siberia, de armata sovietică.
Rezultă, deci, că reclamantul a făcut dovada, în condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2000, că, împreună cu familia, a plecat în refugiu, din Cernăuţi, la Bucureşti, în luna iulie 1943.
În ce priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populaţiei române din zona Basarabiei şi Bucovinei, neavând relevanţă apartenenţa localităţii de domiciliu, la un teritoriu aflat sub o administraţie sau alta, atât timp, cât părăsirea domiciliului, unde, de altfel, reclamantul nu a mai revenit niciodată, este evidentă.
Este, de asemenea, de notorietate că din cauza apropierii frontului, armata română evacua în mod organizat, populaţia şi în special, familiile militarilor, cum era şi cazul reclamantului, tatăl acestuia L.C., aflându-se pe frontul de răsărit, pentru a le pune la adăpost, de presiunile şi persecuţiile armatei sovietice.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se constată că recursul declarat de reclamant este fondat şi urmează a fi admis, se va modifica hotărârea atacată şi în fond, se va admite acţiunea formulată de L.P., cu consecinţa anulării actului administrativ atacat şi obligării pârâtei Casa de Pensii a municipiului Bucureşti să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul L.P. împotriva sentinţei civile nr. 78 din 21 ianuarie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul L.P.
Anulează hotărârea nr. 9088/8159 din 6 noiembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi obligă pe pârâtă să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 50/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 503/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
