ICCJ. Decizia nr. 503/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 503/2005
Dosar nr. 3239/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 octombrie 2003, reclamantul V.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 8139/7399 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, a susţinut că hotărârea este nelegală, întrucât a făcut dovada că, atât el, cât şi familia sa, au fost persecutaţi din motive etnice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2117 din 11 decembrie 2003, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ contestat şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 aprilie 1944 - 6 martie 1945, reţinând, în esenţă, că în cauză, reclamantul a dovedit persecuţia etnică.
Sentinţa civilă nr. 2117 din 11 decembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a fost rectificată prin încheierea de la 10 februarie 2004, ca urmare a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantul V.V., în sensul că drepturile se acordă pentru perioada 15 aprilie 1944 - 6 martie 1945, în loc de perioada 15 aprilie 1994 - 6 martie 1945, cum greşit s-a reţinut în considerentele şi în dispozitivul hotărârii.
Împotriva sentinţei de mai sus, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti a declarat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă că reclamantul nu a făcut dovada persecuţiei etnice, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002.
Recursul este nefondat.
Prin hotărârea nr. 8139/7399 din 26 septembrie 2003, pârâta a respins cererea reclamantului, de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivând că acesta nu a dovedit persecuţia etnică, conform art. 4 din HG nr. 127/2002.
Potrivit art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, din copia certificatului de naştere rezultă că reclamantul V.V. s-a născut la 17 iulie 1932, în localitatea Vâlcov, fosta U.R.S.S.
Declaraţiile autentificate ale martorilor P.E. şi P.V. atestă că din cauza evenimentelor din anii 1940 - 1944, reclamantul a părăsit localitatea Vâlcov, judeţul Ismail, Basarabia, unde domicilia, refugiindu-se, în luna aprilie 1944, împreună cu familia, în România, la Brăila, de unde, după un an, s-a mutat la Bucureşti, stabilindu-se definitiv în România.
În plus, prin hotărârea nr. 8120/7326 din 24 septembrie 2003, numitei P.T., mama reclamantului, i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 aprilie 1944 - 6 martie 1945.
Rezultă, prin urmare, că reclamantul a făcut dovada, conform prevederilor legale precitate, că împreună cu familia, a plecat în refugiu din Vâlcov, Basarabia, în Brăila şi apoi Bucureşti, în luna aprilie 1944.
În ce priveşte motivul refugiului, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, fiind de notorietate persecuţiile etnice exercitate de către armata sovietică, asupra populaţiei române din zonă.
În consecinţă, faţă de dovezile de la dosar, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2117 din 11 decembrie 2003. a Curţii de Apel Bucureşti. secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 502/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 504/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|