ICCJ. Decizia nr. 505/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 505/2005
Dosar nr. 3242/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, reclamanta P.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 7903/7182 din 16 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, prin care i s-a respins cererea de acordare a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a făcut dovada refugiului, astfel că în mod greşit i s-a respins cererea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2004, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ atacat, a constatat că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 şi a obligat pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 1 februarie 2003.
Instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu mama sa, familia fiind evacuată din judeţul Ismail, în România.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivare a susţinut, în esenţă, că instanţa a stabilit eronat situaţia de fapt şi a făcut o greşită aplicare a legii.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta, împreună cu mama sa, s-au refugiat în România, refugiul fiind determinat de persecuţiile etnice la care a fost supusă populaţia română din zonă.
Astfel, din certificatul de naştere al reclamantei rezultă că a fost înregistrată cu numele de V.L., născută la 25 martie 1941, din părinţii V.N. şi V.M.
Certificatul s-a eliberat de Sfatul Popular al raionului Tudor Vladimirescu Bucureşti, la 19 februarie 1952 şi, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor D.E. şi P.R., în unele acte personale ale numitei N.M., aceasta apare cu numele V., cu toate că la căsătorie, atât ea, cât şi soţul au purtat numele de N., dar în 1942, soţul şi-a schimbat numele în V.
În realitate, mama reclamantei şi-a menţinut în continuare numele de N., astfel că şi fiica sa, L., apare în unele documente oficiale, cu numele de N.L., iar în altele, cu cel de V., după numele de familie schimbat al tatălui său.
În fişa eliberată de Biroul Evacuaţilor din judeţul Romanaţi apare N.M., cap familie şi N.L., fiică, în calitate de evacuate din Ismail, în comuna Vişina Veche, judeţul Romanaţi, cu datele de naştere corespunzătoare celor din certificatul de naştere al reclamantei.
Faptul că N.M. a fost evacuată în anul 1944, din Ismail, în judeţul Romanaţi, rezultă şi din copia de pe registrul de refugiaţi din Basarabia, în judeţul Romanaţi, pe anul 1944.
N.M., după divorţ, reia numele de C., avut anterior căsătoriei, astfel că în documentele ulterioare privind-o pe aceasta, apare cu numele de C., căreia, prin hotărârea nr. 7840/7103 din 15 septembrie 2003 a aceleiaşi Comisii pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, care a respins cererea reclamantei, i se recunoaşte calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 februarie 2003.
Cum la data refugiului în România, reclamanta avea vârsta da 3 ani şi pentru că a venit împreună cu mama sa, şi ea trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi, ca aceasta.
De altfel, prin Decizia de revizuire nr. 257/7182 din 19 aprilie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 februarie 2003, constatându-se că aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din actul normativ precitat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, ea fiind însuşită şi de pârâtă, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 37 din 14 ianuarie 2004. a Curţii de Apel Bucureşti. secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 504/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 506/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
