ICCJ. Decizia nr. 506/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 506/2005
Dosar nr. 3244/2004
Şedinţa publică din 1 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.N. a solicitat pe calea acţiunii în contencios administrativ, anularea hotărârii nr. 7716 din 12 septembrie 2003, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Neamţ şi recunoaşterea calităţii de persoană persecutată din motive etnice, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată şi completată.
În motivarea acţiunii a susţinut că a făcut dovada persecuţiei, prin mutarea forţată din localitatea de domiciliu, de către autorităţile maghiare, astfel că se încadrează în prevederile legii menţionate.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 210 din 25 noiembrie 2003, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând că situaţia reclamantului nu se încadrează în noţiunea de „persecutat din motive etnice", deoarece acesta a părăsit localitatea de domiciliu aflată sub regim maghiar, mutându-se într-o altă localitate, tot din teritoriul ocupat de Ungaria.
Împotriva sentinţei a declarat recurs în termen, reclamantul S.N., susţinând, în esenţă, că instanţa a făcut o eronată apreciere a situaţiei de fapt şi a aplicat greşit legea.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele dosarului şi normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile OG nr. 105/1999, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Conform art. 1 lit. g) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 323/2004, drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă, şi persoanei care „a fost evacuată din locuinţa pe care o deţinea".
Dovada încadrării în situaţiile prevăzute în OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din HG nr. 127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori.
În cauză, declaraţiile autentificate ale martorilor O.C. şi V.C.M. atestă că reclamantul S.N., născut la data de 1 decembrie 1943, în comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, având domiciliul în aceeaşi localitate, a fost obligat de autorităţile austro-ungare, să se refugieze împreună cu părinţii, în luna iulie a anului 1944, din comuna Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, în localitatea Praid, judeţul Harghita, de unde s-a întors în comuna de domiciliu, în luna octombrie 1944.
Rezultă că reclamantul a făcut dovada, în condiţiile legii, că a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu.
În ce priveşte motivul evacuării, acesta trebuie apreciat în funcţie de realităţile istorice ale momentului, neavând relevanţă apartenenţa localităţii de refugiu, la un teritoriu aflat sub o administraţie sau alta, atâta timp, cât reclamantul a dovedit că a fost evacuat forţat şi obligat să-şi părăsească domiciliul şi să plece în altă localitate.
Părăsirea forţată a domiciliului, lăsând în urmă o gospodărie închegată, rezultat al eforturilor de ani de zile a bunicilor şi părinţilor, a avut, fără îndoială, consecinţe materiale şi morale vătămătoare asupra reclamantului, indiferent de localitatea unde s-a stabilit în urma evacuării.
În consecinţă, faţă de probele administrate în cauză, se constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, cu consecinţa modificării hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, anulării actului administrativ atacat şi obligării pârâtei să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 iulie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul S.N., împotriva sentinţei civile nr. 210 din 25 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamantul S.N.
Anulează hotărârea nr. 7716 din 12 septembrie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ şi obligă pe pârâtă să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 29 iulie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2002.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 505/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 508/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
