ICCJ. Decizia nr. 5211/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 229 din 8 septembrie 2004, a respins, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ a reclamantei M.I., formulată în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, acțiune întemeiată pe prevederile O.G. nr. 41/2003, privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă, a numelor persoanelor fizice.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat organului administrativ, schimbarea numelui său, din M., în P., motivat de dorința de a avea același nume cu fiul său, P.T., și în considerarea faptului că a purtat acest nume. timp de 33 de ani, respectiv până la desfacerea căsătoriei de fostul soț, P.G., în anul 1997.
Instanța de fond a reținut că nici unul dintre temeiurile de drept invocate de reclamantă, respectiv art. 4 alin. (2) lit. b) și art. 4 alin. (3) lit. c) din O.G. nr. 41/2003, nu este aplicabil, fiind imperativ necesar consimțământul fostului soț al reclamantei, P.G., dat în formă autentică, dar pe care reclamanta nu l-a obținut.
în fine, instanța de a reținut și împrejurarea că reclamanta nu a valorificat în cursul procesului de divorț, posibilitatea legală de a solicita păstrarea numelui din căsătorie, acela de P., tocmai pentru a purta același nume cu fiul său, în prezent major.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că instanța a dat o greșită interpretare și aplicare prevederilor O.G. nr. 41/2003.
Recurenta a precizat în dezvoltarea motivelor de recurs, că la data divorțului, copilul său era deja major și în condițiile în care ea s-a opus constant desfacerii căsătoriei, nu a putut cere păstrarea numelui de P., dobândit în căsătorie.
în plus, a arătat că divorțul a fost pronunțat la data de 26 iunie 1998, când a rămas irevocabilă sentința instanței de fond, prin respingerea recursului său, eroarea materială din această decizie nr. 739/1998, fiind îndreptată 5 ani mai târziu, respectiv la 18 iunie 2003, când a operat în mod efectiv schimbarea numelui său din P., în M.
în fine, recurenta-reclamantă a mai arătat că în mod eronat, instanța de fond, în considerentele sentinței, face referire la anumite texte din O.G. nr. 41/2003, care, însă, sunt inoperante în cazul său, câtă vreme ea a solicitat pentru motive temeinice, schimbarea numelui în P.E., nume sub care este cunoscută și profesional, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) lit. b), h) și m) din O.G. nr. 41/2003, potrivit cărora nu se face nici o mențiune în privința necesității obținerii consimțământului în formă autentică a fostului soț, ulterior desfacerii căsătoriei.
Recursul este nefondat.
A rezultat din conținutul actelor existente în dosar, că la data de 19 septembrie 2003, recurenta-reclamantă M.I. a solicitat schimbarea numelui pe cale administrativă, în P., motivat de faptul că dorește să poarte în viitor același nume cu fiul său major, P.T., rezultat din căsătoria cu numitul P.G., căsătorie desfăcută prin sentința civilă nr. 6260 din 26 septembrie 1997. a Judecătoriei Botoșani, rămasă definitivă. Prin această sentință s-a dispus revenirea recurentei la numele de M., purtat anterior căsătoriei.
în susținerea prezentei cereri de schimbare de nume pe cale administrativă, prin care recurenta tinde, astfel, să redobândească numele avut în timpul căsătoriei, s-a invocat ca temei de drept art. 4 alin. (2) lit. b), h) și m) din O.G. nr. 41/2003, potrivit cu care se consideră întemeiată, cererea de schimbare de nume, când persoana în cauză a folosit în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, respectiv când solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei.
înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că în mod corect, instanța de fond a stabilit că recurentei-reclamante nu îi sunt aplicabile prevederile art. 4 alin. (2) lit. h), care se referă la situații specifice, vizând dobândirea de anumiți membri ai familiei, a unui nume ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiației ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă.
Corect a apreciat instanța de fond, ca și autoritatea administrativă, de altfel, că în cazul concret al recurentei-reclamante nu se poate face abstracție de împrejurarea că pe calea unei hotărâri judecătorești irevocabile, numele său a fost schimbat, astfel că pentru a opera acum o nouă schimbare, respectiv o revenire la numele dobândit prin căsătorie, dar pe cale pur administrativă, este necesar consimțământul dat în formă autentică de fostul soț.
De altfel, cerința prezentării unui astfel de document rezultă cu claritate din interpretarea prevederilor art. 6 alin. (2) pct. c din O.G. nr. 41/2003, consimțământ care în cazul de față nu numai că nu există, dar chiar se refuză acordarea lui de către P.G., astfel cum rezultă din declarația acestuia, datată 2 octombrie 2003, depusă de către intimată.
Și celelalte critici formulate de recurentă sunt nefondate și au fost înlăturate, față de cele arătate, înalta Curte apreciind că instanța de fond a analizat judicios toate elementele și argumentele recurentei-reclamante, motivând convingător și legal, respingerea acțiunii acesteia.
Față de cele mai sus arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul de față a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5213/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5212/2005. Contencios → |
|---|
