ICCJ. Decizia nr. 5225/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 119/CA din 19 aprilie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, s-a admis excepția de nelegalitate invocată din oficiu, de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 3339/2004, prin încheierea din 21 februarie 2005 și s-a constatat că prevederile pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aprobată prin H.G. nr. 498/2003, sunt nelegale, contravenind prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, "orice alte imobile preluate fără titlu valabil".
împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 3041C. proc. civ., susținând printr-un prim motiv de recurs, că se impunea respingerea excepției de nelegalitate, ca fiind inadmisibilă, întrucât numai un act administrativ cu caracter individual poate forma obiectul excepției invocate, nu și un act cu caracter normativ.
Critica este neîntemeiată.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate".
întrucât legea sus menționată nu distinge sub aspectul existenței actului administrativ unilateral -individual sau normativ, se constată că examinarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 498/2003, pct. 1.4 lit. b) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, este admisibilă în contencios administrativ.
Printr-o altă critică, pârâtul a susținut pe fond, nelegalitatea sentinței, arătând că, întrucât a fost o înstrăinare a locuinței reclamantului, către stat, subsecventă formulării cererii de plecare definitivă din țară, și nu o preluare abuzivă, se impunea respingerea excepției de nelegalitate a prevederilor pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003.
Critica este întemeiată.
Decretul nr. 223/1974 prevedea că terenurile și construcțiile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice, numai dacă au domiciliul în țară, iar art. 2 din același decret instituia în sarcina persoanelor fizice care au făcut cerere de plecare definitivă din țară, obligația de a înstrăina în favoarea statului, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor.
Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru revenirea în țară, treceau fără plată în proprietatea statului.
Se constată că actul normativ sus menționat distinge două cazuri, respectiv:
a) cazul trecerii imobilului, fără plată, în proprietatea statului, cu titlu de sancțiune pentru persoanele care au plecat fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară;
b) cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat în mod obligatoriu locuința sa către stat.
Pentru primul caz sus menționat, Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 1.4 lit. b), stabilesc că trecerea imobilului în proprietatea statului reprezintă o preluare abuzivă și ca atare, urmează regimul prevăzut de Legea nr. 10/2001.
în cel de-al doilea caz menționat mai sus, fiind vorba de o înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă formulării cererii de plecare definitivă din țară, urmează a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, situație în care nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001.
întrucât prevederile pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 interpretează dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001, precizând semnificația noțiunii de "imobile preluate în mod abuziv", în contextul unor acte normative de preluare care au operat în perioada de referință a legii, nu se poate reține nelegalitatea lor, excepția invocată din oficiu de Tribunalul Satu Mare, în dosarul nr. 3339/2004, fiind în mod greșit admisă de instanța de fond.
Așa fiind, prin admiterea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, a fost modificată sentința atacată, în sensul respingerii excepției de nelegalitate a art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5221/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5214/2005. Contencios → |
|---|
