ICCJ. Decizia nr. 5226/2005. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5226/2005
Dosar nr. 8131/2004
Şedinţa publică din 31 octombrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 ianuarie 2004, reclamanta SC C. SA Corabia a solicitat anularea deciziei nr. 378 din 29 noiembrie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003, încheiat de organele de control ale Direcţiei pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Olt.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că se află în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995, din data de 4 iunie 1997 şi de la acea dată îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 37 din lege.
Mai arată că în mod greşit s-a reţinut că datorează dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi - stopaj la sursă, de la data la care nu şi-a mai plătit contribuţia, până la data controlului, perioadă care cuprinde şi intervalul de timp în care s-a aflat sub incidenţa prevederilor art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Menţionează că procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 a fost suspendată în baza OG nr. 38/2002, în vederea privatizării, fiind aplicabile, astfel, prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995.
Susţine că prin hotărâri judecătoreşti definitive au fost înlăturate majorările şi penalităţile de întârziere calculate de către organele de control, după data intrării societăţii, sub incidenţa Legii nr. 64/1995.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 461 din 8 iulie 2004, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat actele contestate pentru suma de 9.354.840.3000 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, penalităţi - stopaj la sursă şi majorări de întârziere pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002 şi le-a menţinut pentru restul sumelor reţinute în procesul-verbal.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere în sumă de 4.817.355.412 lei, pentru perioada 17 iunie 2002 - 6 martie 2003, când a fost suspendată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Mai reţine că pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002 s-au calculat greşit penalităţi şi penalităţi stopaj la sursă, în sumă de 9.354.840.300 lei, deoarece reclamanta se afla sub incidenţa Legii nr. 64/1995, în plan de reorganizare, dar că nu se poate reţine susţinerea acesteia, că prin hotărâri judecătoreşti anterioare s-au anulat debite calculate de către organul de control, pentru că nu s-au obţinut în contradictoriu cu pârâţii, dar privesc şi debite anterioare datei de 4 iunie 1997.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, considerând că este netemeinică şi nelegală.
Susţine că instanţa a anulat parţial actele contestate, şi anume, în ce priveşte suma de 9.354.840.300 lei, reprezentând penalităţi şi penalităţi cu stopaj la sursă, fără să stabilească care sunt debitele a căror neplată a generat calcularea acestora şi care este data naşterii lor, dar nici nu a observat că aceste debite sunt născute ulterior datei deschiderii procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 şi au rezultat din continuarea activităţii societăţii.
Menţionează că reclamanta s-a aflat în situaţii juridice diferite, şi anume, întâi în reorganizare judiciară, pe bază de plan aprobat, procedură ce a fost apoi suspendată, iar ulterior s-a încheiat contractul de privatizare care a dus la închiderea procedurii, astfel că nu se mai află sub incidenţa Legii nr. 64/1995, pentru a i se putea aplica prevederile art. 37 din lege.
Arată că s-au calculat corect penalităţi şi majorări de întârziere după data controlului şi până la data plăţii, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi (2) din OG nr. 11/1996, pentru că a fost depăşită scadenţa obligaţiilor bugetare.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, pentru că a solicitat instanţei, anularea majorărilor şi penalităţilor calculate de organele de control pentru perioada în care se afla sub influenţa Legii nr. 64/1995, şi nu pentru perioada ulterioară închiderii procedurii.
Analizând motivele de recurs invocate de recurenta-pârâtă, ţinând cont de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin procesul-verbal de control nr. 2301 din 17 septembrie 2003 (contestat în prezenta cauză) s-au stabilit în sarcina intimatei, obligaţii către bugetul asigurărilor sociale de stat în sumă totală de 14.272.253.453 lei, din care 12.343.722.586 lei dobânzi, 1.690.471.371 lei penalităţi de întârziere şi 238.039.496 lei penalităţi pentru stopaj la sursă, calculate până la 15 septembrie 2003.
Contestaţia formulată de intimată împotriva actului de control a fost soluţionată de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin Decizia nr. 378 din 29 noiembrie 2003, prin care s-a respins contestaţia pentru suma de 11.959.332.090 lei, ca fiind fără obiect şi pentru suma de 2.312.921.363 lei, ca neîntemeiată.
În ce priveşte prima sumă, reţine că nu a fost stabilită prin procesul-verbal nr. 2301/2003, ci prin acte de control anterioare acestuia şi care a fost preluată în actul de control în discuţie, ca obligaţii neachitate.
Referitor la cea de a doua sumă, reţine că legal a fost calculată în sarcina societăţii, pentru că reprezintă dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi pentru stopaj la sursă calculate pentru debite neachitate la termen, şi anume, pentru perioada 7 martie 2003 - 15 septembrie 2003, în care era suspendată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 şi nu îi erau aplicabile dispoziţiile art. 37 din această lege.
Intimata-reclamantă a contestat cele două acte, contestaţie admisă de instanţa de fond în parte, şi anume, în ce priveşte suma de 9.354.840.300 lei reprezentând penalităţi, penalităţi pentru stopaj la sursă şi majorări de întârziere, stabilite în sarcina acesteia, pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002.
Prin cererea de recurs se contestă tocmai scutirea reclamantei-intimate de plata sumei de 9.354.840.300 lei, considerându-se că greşit a fost exonerată de la această plată.
Recursul este fondat.
Suma în discuţie reprezintă penalităţi, penalităţi pentru stopaj la sursă şi majorări de întârziere datorate de intimată pentru perioada 4 iunie 1997 - 17 iunie 2002, pentru neachitarea la timp a sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj.
Dar actul de control priveşte datoriile intimatei pentru perioada 7 martie 2003 - 15 septembrie 2003, perioadă în care s-au stabilit obligaţii în sarcina acesteia, în sumă de 2.312.921.363 lei, din care 1.793.346.479 lei dobânzi, 468.464.611 lei penalităţi de întârziere şi 51.110.473 lei penalităţi pentru stopaj la sursă.
Restul obligaţiilor înserate în procesul-verbal reprezintă debite pentru o perioadă anterioară celei supusă controlului finalizat prin procesul-verbal contestat în cauza de faţă.
Ca atare, corect s-a reţinut prin Decizia nr. 378/2003, a Ministerului Finanţelor Publice, că aceste obligaţii nu au fost stabilite prin procesul-verbal nr. 2301 din 17 septembrie 2003 (contestat în prezenta cauză), ci în acte de control anterioare, fiind preluate în acest proces-verbal, numai ca obligaţii neachitate, astfel că ele nu pot forma obiect al contestaţiei de faţă.
De aceea, sumele stabilite în sarcina intimatei, prin acte de control anterioare procesului-verbal nr. 2301/2003, nu puteau fi avute în vedere, nici de către instanţa de fond, excedând obiectului procesului-verbal.
În discuţie rămâne numai suma de 2.312.921.363 lei, stabilită în sarcina intimatei, pentru perioada supusă controlului, sumă care se reţine că este datorată de către aceasta, pentru că reprezintă dobânzi, penalităţi de întârziere şi penalităţi pentru stopaj la sursă stabilite pentru neplata la timp a obligaţiilor ce-i reveneau către bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul pentru fondul de şomaj.
Obligaţiile rezultă din activitatea desfăşurată de intimată în perioada respectivă, după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi în perioada suspendării acestei proceduri şi din acest motiv nu îi sunt aplicabile prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, deoarece textul respectiv se referă la creanţe bugetare rezultate din activitatea desfăşurată până la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, pentru care nu se mai plătesc dobânzi sau alte cheltuieli.
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile corespunzătoare din OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, prin care se stabileşte obligaţia plăţii de dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termenul scadent a datoriilor bugetare.
Astfel fiind, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală, urmează ca recursul să fie admis, sentinţa recurată să fie casată, iar pe fond să se respingă acţiunea, ca neîntemeiată.
Văzând şi prevederile art. 299, 312 şi 314 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, în numele şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 461 din 8 iulie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5220/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5229/2005. Contencios. Recurs la declinare de... → |
|---|
