ICCJ. Decizia nr. 5233/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5233/2005
Dosar nr. 1710/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 30 septembrie 2004 şi precizată ulterior, B.A.I. a chemat în judecată A.N.P.C. şi Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se recunoască dreptul de a fi sprijinit de autorităţile pârâte, îndeosebi prima dintre ele, prin sancţionarea celor vinovaţi de nerespectarea drepturilor sale legitime şi luarea măsurilor necesare în vederea remedierii situaţiei (obligarea persoanelor vinovate la restituirea contravalorii actualizate a produsului defect, sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile săvârşite, despre care autorităţile respective au luat cunoştinţă, atât din cuprinsul cererii, cât şi în mod direct).
De asemenea, reclamantul a cerut obligarea pârâtelor, în solidar, la repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, refuz dat de lipsa răspunsului în termenul prevăzut de lege.
Este vorba despre suma de 12.302 Euro cu titlu de daune materiale şi de suma de 10.000 lei, reprezentând daunele morale care îi sunt datorate, ca urmare a atitudinii culpabile a pârâtelor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului nr. 83 din 22 iunie 2002, la data de 5 iunie 2002, a cumpărat autoturismul R.C. de la SC G.S. SRL, reprezentanta R. pentru judeţul Argeş a SC R.R. SRL. Ulterior, a constatat că autoturismul avea un defect de fabricaţie şi în temeiul art. 26 din HG nr. 394/1995, s-a adresat A.N.P.C., cerând să-i acorde sprijinul în rezolvarea situaţiei.
Ca urmare a acestui demers, s-a încheiat procesul-verbal de contravenţie nr. 117/831, care, însă, a fost anulat de Tribunalul Bucureşti, pe considerentul că între SC R.R. SA şi SC S.C. SA, de la care a fost cumpărat autoturismul, nu există relaţii de reprezentare, firma vânzătoare fiind direct răspunzătoare faţă de cumpărător.
În opinia lui B.A.I., societatea vânzătoare a comis infracţiunea de înşelăciune, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deoarece s-a declarat reprezentantă în judeţul Argeş a SC R.R. SA şi pentru acest motiv, el a pierdut posibilitatea de a pretinde, în cadrul termenului de garanţie de 18 luni, plata unor despăgubiri din partea firmei vinovate.
Recurentul a precizat, totodată, că, deşi s-a adresat primei autorităţi publice pârâte, cu cererile nr. 4008 din 23 octombrie 2002, nr. 1925 din 7 iunie 2004, nr. 2032 din 18 iunie 2004 şi respectiv, nr. 1/2115 din 28 iunie 2004, pentru continuarea demersurilor legale şi sesizarea organelor de cercetare penală, nu a primit răspuns.
Petiţii au fost înaintate, în acelaşi scop, pârâtelor Autoritatea Naţională de Control şi Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii, la care, de asemenea, nu s-a primit nici un răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 512 din 23 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că la cererile formulate în temeiul art. 26 din HG nr. 394/1995, reclamantul a primit răspuns şi autoritatea publică competentă a depus toate diligenţele în vederea soluţionării aspectelor semnalate.
Faptul că B.A.I. doreşte o anumită rezolvare a deficienţelor constatate la autoturismul achiziţionat şi nu cooperează cu societatea comercială vânzătoare, pentru identificarea unei modalităţi de soluţionare a problemelor ivite, conform art. 17 din OUG nr. 21/1992, nu poate fi apreciat ca refuz nejustificat de soluţionare a cererilor, din partea A.N.P.C.
O concluzie similară a fost dedusă în privinţa pretenţiei de sesizare a organului de cercetare penală, iar în legătură cu cererile nr. 2702 din 8 iunie 2004 şi nr. 1929 din aceeaşi dată, adresate celorlalte pârâte, s-a motivat că pârâta Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii a Camerei Deputaţilor a transmis Autorităţii Naţionale de Control, sesizarea reclamantului, în vederea formulării răspunsului. Această din urmă autoritate publică a răspuns cu adresa nr. 1055 din 28 iunie 2001, în sensul că autoritatea competentă în rezolvarea petiţiei este A.N.P.C.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, reclamantul B.A.I.
Recurentul a susţinut că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- în mod eronat, curtea de apel a considerat că răspunsul O.J.P.C. Argeş, conţinut în adresa nr. 2053 din 25 iunie 2004, este temeinic şi legal;
- a fost ignorată împrejurarea că el s-a adresat instituţiilor statului, inclusiv instanţei de judecată, cu cereri, ca urmare a faptului că A.N.P.C - O.P.C. a sancţionat în mod greşit un alt agent economic, decât cel cu adevărat vinovat şi a întocmit procesul-verbal de contravenţie care a determinat apoi, prejudicierea recurentului, prin expirarea termenului de garanţie;
- s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 17 din OUG nr. 21/1992 şi faptul că A.N.P.C. - O.P.C. a considerat că un alt agent economic are calitatea de vânzător, este imputabil exclusiv acestei autorităţi publice;
- referitor la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii, precum şi la Autoritatea Naţională de Control, instanţa a demonstrat, încă odată, înţelegere şi toleranţă, deşi amândouă sunt culpabile pentru situaţia creată, care îl prejudiciază grav.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din cuprinsul acţiunii, la data de 23 octombrie 2002, B.A.I. a înaintat o cerere la A.N.P.C. - O.P.C. Bucureşti, prin care solicita sprijin în vederea rezolvării situaţiei apărute după achiziţionarea unui autoturism R.C. de la SC G.S. SRL Piteşti.
Urmare a acelei petiţii, inspectorii O.P.C. Bucureşti au efectuat un control la SC R.R. SA Bucureşti şi au dispus înlocuirea autoturismului, fie restituirea contravalorii sale actualizate.
Prin adresa nr. 4389 din 4 noiembrie 2002, O.P.C. Bucureşti a comunicat reclamantului, rezultatele controlului, precum şi posibilitatea pe care o are de a se adresa instanţei de judecată, pentru recuperarea prejudiciului.
B.A.I. a sesizat, însă, şi O.P.C., care i-a răspuns cu scrisoarea nr. 2053 din 25 iunie 2004.
Din conţinutul acestui înscris rezultă că reclamantul a semnalat existenţa unui defect de pornire la motorul autovehiculului care a fost implicat într-un accident şi a fost supus unei intervenţii la data de 25 octombrie 2002.
De asemenea, scrisoarea face referire la refuzul din partea reclamantului, de a se conforma procedurii instituite prin HG nr. 394/1995 (etapa obligatorie), care condiţionează etapele următoare.
În sfârşit, autoritatea publică emitentă şi-a exprimat fără echivoc, disponibilitatea de a efectua intervenţia de remediere necesară.
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut corect această stare de fapt, ce confirmă justeţea apărărilor formulate de pârâte, cu privire la lipsa unei colaborări reale a reclamantului, cu societatea comercială vânzătoare, pentru identificarea unei modalităţi de rezolvare a problemelor legate de autoturismul achiziţionat.
Nu este lipsită de semnificaţie nici împrejurarea că la sesizarea reclamantului, organele de poliţie ale Inspectoratului Poliţiei judeţului Argeş au propus neînceperea urmăririi penale împotriva reprezentanţilor SC G.S. SRL Piteşti, iar prin rezoluţia procurorului din 9 decembrie 2004, propunerea respectivă a fost confirmată.
La cererile înregistrate sub nr. 2702 din 8 iunie 2004 (adresată Autorităţii Naţionale de Control) şi nr. 1929 din aceeaşi dată (adresată Comisiei pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii), cea de a treia pârâtă a transmis Autorităţii Naţionale de Control, sesizarea reclamantului, cerându-i verificarea şi analizarea aspectelor semnalate.
Cu adresa nr. 1055 din 28 iunie 2004, Autoritatea Naţională de Control a comunicat lui B.A.I. că s-a cerut primei pârâte să dispună cercetarea aspectelor sesizate, precum şi luarea măsurilor legale care se impun.
Se constată, prin urmare, că pârâtele nu au manifestat pasivitate, ci, dimpotrivă, au răspuns la toate cererile şi sesizările formulate de reclamant, exprimându-şi voinţa de soluţionare favorabilă a situaţiei create după cumpărarea autovehiculului.
Nemulţumirea acestuia, vizând conţinutul adreselor de răspuns şi modalitatea de rezolvare a cererilor nu constituie temei pentru admiterea acţiunii şi obligarea pârâtelor să reformuleze răspunsul în sensul dorit.
În lipsa unui refuz nejustificat al pârâtelor de rezolvare a cererilor, se apreciază că în mod judicios instanţa de fond a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Faţă de considerentele expuse în cele ce preced şi de inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A.I. împotriva sentinţei civile nr. 512 din 23 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5232/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5234/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
