ICCJ. Decizia nr. 5231/2005. Contencios. Cerere reexaminare a taxei judiciare - art. 18 alin. 3 din Lg. 146 / 1997. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5231/2005
Dosar nr. 1010/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 2 decembrie 2003, la Curtea de Apel Galaţi, petentul F.M. a solicitat reexaminarea măsurilor dispuse de această instanţă, prin încheierile din 19 noiembrie 2003 şi, respectiv, din 5 decembrie 2003, pronunţate în dosarul nr. 1441/C+C/2003, prin care i-au fost aplicate petentului, amenzi, în temeiul art. 1081 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin încheierea din 11 februarie 2004, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul prevederilor art. 1551 C. proc. civ.
Pentru a dispune această măsură, instanţa de judecată a reţinut că petentul însuşi a solicitat suspendarea cauzei, învederând că a formulat contestaţie cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită, contestaţie care nu a fost soluţionată definitiv şi irevocabil. De aceea, până la soluţionarea contestaţiei sale, în temeiul prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., petentul a cerut suspendarea judecăţii. Ulterior, petentul a fost de acord ca suspendarea cauzei să fie dispusă în temeiul art. 1551 C. proc. civ.
Împotriva încheierii din data de 11 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1673/C+C/2003, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, petentul F.M.
În motivarea recursului, recurentul susţine, în esenţă, că, în mod greşit, instanţa a suspendat cauza, în temeiul art. 1551 C. proc. civ., şi nu a dispoziţiilor art. 244 pct. 1 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea fiind lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul este nefondat.
F.M. a formulat contestaţie cu privire la taxa judiciară de timbru datorată, în dosarul nr. 1673/2003 al Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, susţinând că pe rolul aceleiaşi instanţe se află şi dosarul nr. 63/2004, care a fost soluţionat, dar soluţia nu este definitivă şi irevocabilă, motiv pentru care solicită suspendarea cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Prin încheierea din 11 februarie 2004, instanţa de fond, după ce a pus în discuţia părţilor, temeiul suspendării, a suspendat cauza, în baza dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 155 alin. (1), „Amânarea judecăţii, în temeiul învoielii părţilor, nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul instanţei, iar conform alin. (2), după o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruie, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrajului pentru redeschiderea pricinii.
Întrucât petentul a fost de acord cu temeiul de drept al suspendării, instanţa a procedat în consecinţă.
De altfel, măsura luată de instanţă nu-l prejudiciază pe reclamant care, formulând numeroase cereri pentru scutirea unor taxe de timbru modice, încalcă prevederile art. 723 C. proc. civ.
Având în vedere cele mai sus expuse, recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.M. împotriva încheierii din 11 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 1673/C+C/2003, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5229/2005. Contencios. Recurs la declinare de... | ICCJ. Decizia nr. 5232/2005. Contencios. Anulare act... → |
---|