ICCJ. Decizia nr. 5251/2005. Contencios. Refuz răspuns memoriu. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5251/2005
Dosar nr. 1115/2002
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 august 2001, P.N., P.B.G., P.C.M. şi P.T.C., cetăţeni brazilieni şi români, au chemat în judecată Guvernul României, pentru a fi obligat să le răspundă la memoriul înregistrat sub nr. 17/7503 din 13 iulie 2001, prin care solicitaseră revocarea HG nr. 501/2001, ca nelegală.
Prin această hotărâre guvernamentală s-a aprobat trecerea imobilului, respectiv a apartamentului nr. 2, situat în Bucureşti, sectorul 2, din proprietatea privată a Statului, în proprietatea publică a statului, precum şi transmiterea lui din administrarea R.A. A.P.P.S., în administrarea S.R.I.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că actul administrativ supus controlului jurisdicţional îi vatămă grav în dreptul de proprietate asupra bunului imobil care le-a fost recunoscut prin sentinţa civilă nr. 8753 din 17 iulie 1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Că, deşi au fost puşi în posesie în baza dispoziţiei Primarului general al municipiului Bucureşti şi s-a procedat la înscrierea dreptului lor în C.F., autoritatea publică emitentă refuză să anuleze hotărârea guvernamentală, a cărei efecte echivalează practic, cu o nouă naţionalizare.
La termenul din 27 noiembrie 2001, S.R.I. a formulat o cerere de intervenţie în interesul pârâtului, solicitând respingerea acţiunii principale, ca neîntemeiată.
Intervenientul a arătat că prin adoptarea HG nr. 501/2001, Guvernul României şi-a exercitat o prerogativă ce i-a fost conferită de art. 42 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea şi funcţionarea S.R.I.. Că în realitate, imobilul în discuţie a fost expropriat în baza Decretului nr. 535/1970 şi în schimbul lui, reclamanţii au primit în proprietate, apartamentul nr. 62, situat în Bucureşti, sectorul 6, precum şi o diferenţă de despăgubiri băneşti.
S-a apreciat, totodată, că este necesară suspendarea judecăţii prezentului litigiu, până la soluţionarea cererii de revizuire formulată de Consiliul General al municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 8753 din 17 iulie 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 27 din 11 ianuarie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală.
Instanţa a reţinut că prin înscrisul anexat la dosar, Guvernul României a răspuns petiţiei reclamanţilor, având ca obiect revocarea HG nr. 501/2001.
Că, în adoptarea acestei hotărâri, s-a avut în vedere situaţia juridică a bunului imobil, aflat la data respectivă în administrarea R.A. A.P.P.S şi transmis conform art. 107 din Constituţie şi a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, în administrarea S.R.I.
S-a mai motivat că după exproprierea realizată în baza Decretului nr. 535/1970, autorul reclamanţilor a primit în schimb, un apartament în Bucureşti, Blvd. G.G. şi despăgubiri băneşti, în valoare de 131.814 lei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs, reclamanţii P.N., P.B.G., P.C.M. şi P.T.C.
Recurenţii au susţinut că hotărârea atacată nesocoteşte dispoziţiile art. 41 alin. (3) din Constituţia României, raportat la art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1990, privind proprietatea publică şi regimul juridic al cesteia. Că, după ce sentinţa civilă nr. 8753/1997 a devenit irevocabilă, ei au fost puşi în posesia apartamentului şi şi-au intabulat dreptul de proprietate în C.F.
De asemenea, şi-au deschis rol fiscal, achitând toate taxele şi impozitele legale, dar Guvernul, prin atitudinea adoptată, continuă să nege dreptul ce le-a fost recunoscut pe cale judecătorească care, ca efect al intabulării, este opozabil celorlalţi subiecţi de drept, inclusiv autorităţii publice care ocupă efectiv apartamentul.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin sentinţa civilă nr. 8753 din 17 iulie 1997, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea introdusă de P.C.M., P.N., P.B.G. şi P.T.C., în contradictoriu cu Consiliul General al municipiului Bucureşti şi a obligat pe acest pârât, să lase reclamanţilor, în deplină proprietate şi liniştită posesie, apartamentul nr. 2 situat în Bucureşti, strada B., compus din teren şi construcţie.
Instanţa de drept comun a reţinut că imobilul a aparţinut anterior, autorilor reclamanţilor, dar a fost naţionalizat, deşi aceştia făceau parte dintr-o categorie de persoane exceptate de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950.
Pe baza hotărârii judecătoreşti, devenită irevocabilă, Primarul general al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia de restituire nr. 432 din 15 martie 1999, iar executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal nr. 205 din 26 martie 1999, de punere în posesie a reclamanţilor.
La cererea acestora, prin încheierea nr. 4677 din 9 mai 2000, Biroul de carte funciară al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a intabulat dreptul de proprietate al reclamanţilor, care au achitat apoi, taxele şi impozitele legal datorate.
Rezultă, aşadar, că numai prin ignorarea acestui drept, Guvernul României a adoptat la 21 mai 2001, HG nr. 501/2001, prin care a aprobat trecerea imobilului, din proprietatea privată a Statului, în proprietatea publică a Statului şi transmiterea lui din administrarea R.A. A.P.P.S., în administrarea S.R.I.
Actul administrativ de autoritate contravine prevederilor art. 41 alin. (3) din Constituţia României, ce consacră principiul conform căruia dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri nu poate fi dobândit de stat, decât prin expropriere pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, condiţie neîndeplinită în speţă.
De asemenea, autoritatea emitentă a nesocotit faptul că o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, de restituire a imobilului în proprietatea reclamanţilor se bucură de autoritatea lucrului judecat şi după înscrierea dreptului în C.F., ea a devenit opozabilă tuturor celorlalţi subiecţi de drept, inclusiv Guvernului sau autorităţii publice care deţine în prezent apartamentul.
Prin urmare, inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti decurgând din necitarea acestor autorităţi în calitate de parte în procesul civil de revendicare, nu poate fi considerată ca un argument în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii şi nici legitima actul administrativ.
Este, de altfel, semnificativă împrejurarea că prin adresa nr. 12203 din 12 martie 2003, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a comunicat reclamantului P.N., că la aflarea situaţiei juridice a imobilului şi având în vedere că dreptul de proprietate aparţine moştenitorilor defunctului P.D., autoritatea emitentă a încetat orice activitate legată de preluarea imobilului, urmând să ia măsuri în consecinţă.
În plus, aşa cum rezultă din Decizia civilă nr. 701 din 25 mai 205, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, anexată ca act nou în recurs, cererea de revizuire a sentinţei civile nr. 8753/1997, formulată de Consiliul General al municipiului Bucureşti, a fost respinsă ca inadmisibilă.
Se apreciază, deci, că prima instanţă a nesocotit probele cu acte administrate la stăruinţa reclamanţilor şi cu o motivare necorespunzătoare, a respins acţiunea principală, deşi aceasta era în parte, admisibilă.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, de natură a prejudicia grav pe reclamanţi, cărora indiscutabil, bunul mobil le aparţine în calitate de succesori legali ai defunctului P.D.
De aceea, pentru corecta soluţionare a cauzei, urmează a se admite recursul şi a fi modificată sentinţa, în sensul admiterii acţiunii principale în parte, cu consecinţa anulării HG nr. 501/2001, ca nelegală.
Totodată, se va dispune respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de S.R.I., ca neîntemeiată.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.N., P.B.G., P.C.M. şi P.T.C. împotriva sentinţei civile nr. 27 din 11 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea formulată de reclamanţi.
Anulează HG nr. 501/2001 privind apartamentul nr. 2 din strada B., Bucureşti.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de S.R.I. - U.M. 0198 Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5244/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5252/2005. Contencios. Anulare viză de... → |
|---|
