ICCJ. Decizia nr. 5252/2005. Contencios. Anulare viză de ieşire din România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5252/2005
Dosar nr. 5564/2004
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, sub nr. 322/CA/2002, reclamantul P.J. a solicitat pe calea contenciosului administrativ, în contradictoriu cu Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei al municipiului Bucureşti, ca prin sentinţa ce va pronunţa, instanţa să dispună anularea vizei de ieşire din România nr. 730320/2001 şi suspendarea efectelor acesteia, până la soluţionarea pe fond a cauzei, obligarea Serviciului de Evidenţă Informatizată a Persoanei, la prelungirea vizei de afaceri pentru contestator, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 123/2001, privind regimul străinilor.
Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei a depus la 10 iulie 2001, întâmpinare, ridicând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât contestatorul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Printr-o cerere depusă ulterior, contestatorul a solicitat repunerea în termen pentru formularea contestaţiei, susţinând că nu i-a fost primită contestaţia, nici de unitatea emitentă a actului atacat, nici de autoritatea administrativă superioară, el având posibilitatea, abia la 9 aprilie 2001, după publicarea Legii nr. 123/2001, de a depune un memoriu la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 325/F din 18 octombrie 2001, a respins acţiunea contestatorului, ca inadmisibilă, pentru lipsa reclamaţiei administrative prealabile.
Recursul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe, a fost admis prin Decizia civilă nr. 120 din 18 aprilie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, s-a casat sentinţa şi s-a reţinut cauza, spre competentă soluţionare, apreciindu-se că în cauză competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine curţii de apel conform art. 3 alin. (1) C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată ca fond, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1007/2002.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, ridicată de contestator, a fost respinsă de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 232 din 5 iunie 2003.
Cauza a fost suspendată de instanţă, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei înregistrate la Tribunalul Bucureşti, referitor la dobândirea de către reclamant, a statutului de refugiat.
A fost repusă pe rol la 30 ianuarie 2004, iar contestatorul a depus la dosar, acte, solicitând a se constata că a îndeplinit procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, la care a primit răspuns prin adresa nr. 62975/BG/3 din 7 mai 2001.
La data de 26 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 409/2004, prin care a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile administrative prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti, actualmente Autoritatea pentru Străini.
Instanţa de fond reţine că viza de ieşire nr. 730320 din 12 februarie 2001, aplicată pe paşaport, nu a fost contestată pe cale administrativă în termenul de 30 de zile de la comunicare - 12 februarie 2001, el formulând contestaţia abia la 9 aprilie 2001, nerespectând, astfel, procedura prealabilă prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.
Motivul invocat de contestator, pentru repunerea sa în termen, şi anume, intrarea în vigoare a Legii nr. 123/2001, la 3 aprilie 2001, lege care instituie obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile, nu a fost reţinut de instanţă, ca fiind o cauză independentă de voinţa sa, care să-l fi împiedicat a formula plângere prealabilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că pentru depăşirea termenului de 30 de zile de la emiterea actului administrativ, se putea invoca în cel mai rău caz, excepţia tardivităţii procedurii prealabile, şi nu excepţia neîndeplinirii acesteia, iar în ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta este nefondată, pentru că la 9 aprilie 2001, el a contestat viza de ieşire cu nr. 730320 din 12 februarie 2001, ca act administrativ, la autoritatea emitentă, Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, autoritate care a răspuns la plângerea prealabilă a sa, cu adresa nr. 62975/BG/3 din 7 mai 2001, în sensul că a menţinut măsura instituită a vizei de ieşire.
Termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, nu trebuia a fi raportat la data de 12 februarie 2001, deoarece această dată este data emiterii vizei de ieşire, şi nu data comunicării acesteia, de către organul emitent.
Recursul este fondat.
Recurentul-contestator a intrat în România, la data de 27 decembrie 2000, cu viză valabilă, pentru o perioadă de 30 de zile, devenind asociat la firma părinţilor săi aflaţi în România.
Autoritatea pentru Străini a respins cererea de prelungire a vizei de şedere a recurentului-reclamant, prin aplicarea în paşaportul acestuia, a vizei de ieşire nr. 24/730230 din 12 februarie 2001, cu termen de părăsire a teritoriului până la data de 26 februarie 2001.
Viza de ieşire aplicată pe paşaport la 12 februarie 2001, conform căreia se respinge contestatorului, prelungirea dreptului de şedere în România, nu a fost comunicată acestuia.
Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, care reglementează procedura plângerii prealabile, înainte de a se cere instanţei, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, precizează că cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (2) (faptul de a nu răspunde petiţionarului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii), autorităţii emitente care este obligată să rezolve reclamaţia, în termen de 30 de zile de la aceasta.
Deci, calcularea termenului de 30 de zile pentru a se adresa autorităţii emitente, se raportează la data comunicării actului administrativ, şi nu la data emiterii vizei de ieşire contestată, în speţă 12 februarie 2001.
Cum actul administrativ atacat nu a fost comunicat contestatorului, intimata nefăcând dovada acestei comunicări, rezultă că memoriul adresat intimatei Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, la 9 aprilie 2001 prin care se solicită reanalizarea motivelor ce au stat la baza neprelungirii dreptului de şedere în România, a fost formulat în termen, la acesta primind răspuns cu adresa nr. 62975/BG/3 din 7 mai 2001.
Aşadar, instanţa de fond a considerat în mod greşit că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în interiorul căruia trebuie formulată plângere prealabilă, a început să curgă de la data de 12 februarie 2001, data emiterii vizei de ieşire contestată, care nu este una şi aceeaşi cu data comunicării către contestator.
De altfel, la data depunerii la autoritatea emitentă a plângerii prealabile - 9 aprilie 2001, paşaportul reclamantului era încă în posesia pârâtei, ceea ce denotă că nici la acea dată, reclamantului-contestator nu-i fusese comunicată viza de ieşire, ca act administrativ.
Întrucât cauza a fost soluţionată greşit, pe excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, se impune ca hotărârea instanţei de fond să fie casată, iar cauza trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu prilejul rejudecării, instanţa va examina sub forma unor apărări, şi celelalte susţineri din recurs, care vizează fondul cauzei şi a căror analiză în această fază procesuală, devine inutilă faţă de rezolvarea dată recursului.
Văzând şi prevederile art. 312, 313 şi 315 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.J. împotriva sentinţei civile nr. 409 din 26 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5251/2005. Contencios. Refuz răspuns memoriu.... | ICCJ. Decizia nr. 5253/2005. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
