ICCJ. Decizia nr. 5253/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5253/2005
Dosar nr. 6643/2004
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 decembrie 2003, reclamanta SC P. SA a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, anularea deciziei nr. 379 din 29 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, precum şi a procesului-verbal de control din 25 septembrie 2003, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, iar pe cale de consecinţă, exonerarea societăţii de plata către bugetul de stat, a sumei de 7.144.832.285 lei, reprezentând profit accize, penalităţi de întârziere şi solduri.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 483 din 31 martie 2004, a admis în parte acţiunea reclamantei, a dispus anularea parţială a celor două acte administrative contestate şi a exonerat-o pe aceasta de plata următoarelor sume: 2.766.315.904 lei reprezentând accize, 2.826.799.501 lei solduri accize şi 331.957.908 lei penalităţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că privitor la sumele de 651.700.782 lei reprezentând profit, 384.449.030 lei solduri impozit pe profit şi 83.609.160 lei penalităţi la impozitul pe profit, opinia organelor de control şi a Ministerului Finanţelor Publice este corectă, deoarece potrivit Legii nr. 142/1998, cheltuielile privind tichetele de masă, sunt deductibile la calculul profitului impozabil potrivit Legii bugetare, iar legea bugetului pe anul 2000, cât şi cea a bugetului pe anul 2001, au prevăzut în acest sens, condiţia ca angajatorii să nu înregistreze obligaţii neachitate la scadenţă faţă de bugetul de stat.
Cum reclamanta avea asemenea obligaţii restante, pe cale de consecinţă nu putea beneficia de facilitatea deductibilităţii pentru sumele aferente tichetelor de masă achiziţionate.
Privitor la obligaţia bugetară de plată a accizelor, soldului şi penalităţilor pentru acestea, instanţa de fond a găsit întemeiată, contestaţia reclamantei, reţinând că aceasta îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de dispoziţiile OUG nr. 164/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând următoarele motive:
- În mod greşit, instanţa de fond a apreciat că intimata-reclamantă poate beneficia de facilităţile solicitate, atâta vreme, cât nu îndeplinea condiţiile cerute de art. 1 din OUG nr. 164/2000, potrivit căreia beneficiul acestor facilităţi se acordă numai agenţilor economici care „nu au obligaţii restante către bugetul de stat". Dimpotrivă, în cazul intimatei urmau să se aplice dispoziţiile art. 4 din actul normativ menţionat, potrivit căruia „în cazul în care se constată că agentul economic nu a achitat la termenele legale, toate obligaţiile bugetare, acesta nu mai beneficiază de reducerea accizelor cu 50%;
- Intimata nu poate beneficia de reducerea cu 50% a accizelor, pentru că a depus cerere de acordare a acestei facilităţi, la 24 octombrie 2000, iar art. 3 alin. (1) din ordonanţă, prevedea că cererea se depune „până la data de 15 a fiecărei luni";
- Reclamanta-intimată putea beneficia de reducerea respectivă, începând cu 1 decembrie 2000, şi nu de la 1 noiembrie 2000, cum a reţinut instanţa de fond, deoarece, potrivit art. 3 alin. (2) din actul normativ menţionat, acest beneficiu se acordă din luna imediat următoare celei în care s-a emis certificatul de atestare fiscală, iar acesta s-a emis la 14 noiembrie 2000.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod corect, instanţa de fond a reţinut că intimata-reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 din OUG nr. 164/2000, pentru a beneficia de reducerea cu 50% a accizelor.
Această situaţie de fapt rezultă din certificatul de atestare fiscală depus ca probă în dosarul de fond, în care recurenta însăşi confirmă că intimata nu avea obligaţii de plată restante.
Chiar şi în situaţia în care ar fi avut restanţe bugetare înregistrate la 30 septembrie 2000, potrivit dispoziţiilor art. 2 din OUG nr. 164/2000, putea beneficia de facilităţile conferite prin lege, cu condiţia să le achite, în cotă procentuală, până la 31 decembrie 2000.
Ori din ordinul de plată depus în dosarul de fond rezultă că intimata îşi achitase ultimele obligaţii bugetare, la 21 noiembrie 2000, adică anterior termenului prevăzut de art. 2 din ordonanţă.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia intimata-reclamantă nu a respectat dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 164/2000, de a depune cererea de acordare a facilităţilor la data de 15 a lunii, deoarece ordonanţa însăşi a intrat în vigoare la data de 19 octombrie 2000, astfel încât cererea de solicitare a facilităţilor nu se putea depune decât ulterior.
În ceea ce priveşte data de la care intimata urma să beneficieze de reducerea accizelor, aceasta este, cum corect a reţinut instanţa de fond, 1 noiembrie 2000, conform dispoziţiilor art. 1 din ordonanţă, şi nu 1 decembrie 2000, cum susţine recurentul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (2), „agentul economic va practica accizele reduse cu 50% aferente livrărilor din luna imediat următoare celei în care s-a eliberat certificatul de atestare fiscală".
Este adevărat că certificatul de atestare fiscală a fost emis de către subordonata recurentului, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, la 14 noiembrie 2000, dar aceasta, pentru că nu s-a respectat dispoziţia legală - art. 3 alin. (1) din OUG nr. 164/2000, potrivit căreia organul fiscal teritorial avea obligaţia să facă verificarea „în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii". Cum cererea a fost depusă la 24 octombrie 2000, termenul de 5 zile se împlinea la 29 octombrie 2000, ceea ce ar fi permis intimatei, să beneficieze de facilitatea respectivă, aşa cum prevede legea, pentru livrările din luna imediat următoare, adică noiembrie 2000.
Cu alte cuvinte, recurentul invocă în favoarea sa, culpa propriilor structuri, pentru a justifica data de 1 decembrie 2000, ca dată de la care intimata putea beneficia de facilităţi, ignorând, totodată, faptul că OUG nr. 164/2000 a fost abrogată la data de 8 decembrie 2000, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 252/2000.
În ceea ce priveşte circulara Ministerului Finanţelor Publice nr. 1140/2000, invocată de recurent în susţinerea acestui motiv de recurs, aceasta nu poate fi reţinută, deoarece prevederile sale sunt contrare actului normativ în baza căruia a fost elaborat, fiind o adăugare la lege.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 483 din 31 martie 2004, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5252/2005. Contencios. Anulare viză de... | ICCJ. Decizia nr. 5255/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
