ICCJ. Decizia nr. 5289/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5289/2005
Dosar nr. 3243/2004
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5208/2003, la Tribunalul Bacău, secţia civilă, reclamanta T.C. a formulat cerere de retrocedare în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se anuleze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.10 nr. 0034, emis la data de 5 martie 1993, de către M.L.P.A.T. şi a contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 2107 din 16 octombrie 2001, încheiat între SC M. SA şi B.V.
Prin sentinţa nr. 343 din 25 iunie 2003, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a disjuns capătul de cerere al acţiunii formulate de către reclamantă, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0034/1993, emis de M.L.P.A.T. şi a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Curţii de Apel Bacău. A disjuns capătul de cerere al acţiunii privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2107/2001, încheiat între SC M. SA şi B.V. şi a declinat competenţa de soluţionare, în favoarea Judecătoriei Oneşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă că, în raport cu obiectul capătului de cerere al acţiunii privind anularea actului administrativ emis de către ministerul de resort, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei T.C. şi a obligat-o pe aceasta, la plata sumei de 10 milioane lei cheltuieli de judecată către SC M. SA Oneşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantei, deşi i-a fost oferită prin echivalent, ca şi întindere, o altă suprafaţă de teren, dar pe un alt amplasament, aceasta a refuzat reconstituirea dreptului său de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991. A mai reţinut că reclamantei nu i-a fost vătămat nici un drept legitim, ocrotit de lege, prin emiterea acelui titlu, atâta vreme, cât la data emiterii lui, respectiv în anul 1993, reclamantei nu i se reconstituise dreptul de proprietate pentru amplasamentul pretins.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta T.C. care, fără a invoca temeiul legal, a susţinut critici vizând netemeinicia soluţiei instanţei de fond.
Astfel, în esenţă, a susţinut că suprafaţa de 2500 mp revendicată în dosarul iniţial, din care s-a disjuns cauza de faţă, a aparţinut autorilor săi şi că, în prezent, acest teren este liber de orice construcţii, astfel că nu îi este necesar societăţii comerciale, care, de altfel, l-a şi vândut.
Recursul este întemeiat.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit lipsa de temei legal a acţiunii, din moment ce aceasta are un interes legitim în cauză.
Pe de altă parte, instanţa de fond, în lipsa unui probatoriu complet, a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.10 nr. 0034 din 5 martie 1993, a fost emis de către ministerul de resort, cu respectarea prevederilor generale ale HG nr. 834/1991.
Astfel, potrivit prevederilor art. 1 din acest act normativ, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate, se determină de către ministerul de resort, cum s-a întâmplat în cazul de faţă, prin certificatul emis de către fostul M.L.P.A.T.
Or, recurenta-reclamantă a susţinut în mod constant că terenul în cauză nu era necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate al SC M. SA Oneşti, dovadă că această unitate l-a şi înstrăinat ulterior, cu contractul nr. 2107 din 16 octombrie 2001, împrejurare neavută în vedere de instanţa de fond şi necercetată în cursul judecăţii, deşi era necesară completarea materialului probatoriu, inclusiv cu efectuarea unei expertize judiciare care să stabilească, între altele, dacă este vorba de acelaşi teren, împrejurare în raport cu care să tragă concluzia conformă cu prevederile legale citate mai sus.
Astfel fiind, recursul va fi admis şi, pentru motivele de mai sus, sentinţa va fi casată, iar cauza va fi trimisă aceleiaşi instanţe, pentru rejudecare, în sensul dezlegărilor date mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.C. împotriva sentinţei civile nr. 184 din 28 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5285/2005. Contencios. Refuz rezolvare cerere.... | ICCJ. Decizia nr. 5290/2005. Contencios. Refuz atribuire... → |
|---|
