ICCJ. Decizia nr. 5294/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECTIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5294/2005

Dosar nr. 1994/2005

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 9 iunie 2004, la Judecătoria Sibiu, reclamantul R.I. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu handicap, solicitând să se constate că are dreptul la transport gratuit în toate oraşele din ţară, printre care şi Sibiu şi Cisnădie, cu obligarea la acordarea unui abonament lunar, pentru transportul gratuit pe mijloacele urbane de transport călători.

Ulterior, îşi precizează acţiunea, în sensul că solicită despăgubiri în sumă de 1.300.000.000 lei şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul arată că este o persoană cu handicap şi că, începând cu 1 aprilie 1993, a primit abonament gratuit pe mijloacele de transport din Sibiu şi Cisnădie, dar că de la 1 octombrie 1996, nu a mai beneficiat de abonament gratuit şi numai prin sentinţa civilă nr. 8 din 12 februarie 1997, a Tribunalului Sibiu, a fost obligat Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Handicapaţi Sibiu, să-i acorde gratuitatea transportului în comun, din Sibiu şi Cisnădie.

Mai arată că la 30 ianuarie 2002, Consiliul Local Cisnădie a emis hotărârea nr. 6, prin care îi acordă numai 6 călătorii pe lună, hotărâre ce a fost anulată de către instanţa de judecată.

Judecătoria Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 6901 din 14 octombrie 2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Sibiu.

Recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost admis de Tribunalul Sibiu, prin Decizia civilă nr. 631/C din 3 decembrie 2004, în sensul că s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza, spre competentă soluţionare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 39 din 18 februarie 2005, a respins acţiunea, reţinând că pârâta nu are calitate procesuală în cauză, pentru că atribuţia privind asigurarea transportului gratuit revine instituţiilor de asistenţă socială aflate în subordinea consiliilor locale şi judeţene.

Mai reţine că reclamantul nici nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990 şi că prin adoptarea Legii nr. 343/2004, s-a prevăzut că adulţii cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului urban, cu mijloacele de transport în comun, numai pentru localitatea în care aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa.

Reclamantul a solicitat aceleiaşi instanţe, completarea, îndreptarea erorilor materiale şi lămurirea înţelesului întinderii şi aplicării sentinţei, cerere care i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 99 din 15 aprilie 2005.

Împotriva sentinţei civile nr. 39 din 18 februarie 2005, reclamantul a declarat recurs, susţinând că instanţa nu a cercetat şi analizat fondul cauzei, respingând acţiunea, cu uşurinţă.

Consideră că nu mai era necesar să îndeplinească procedura prealabilă, deoarece aceasta a fost îndeplinită de către primele două instanţe judecătoreşti şi că pârâta Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap are calitate procesuală în cauză, pentru că are obligaţia de a proteja persoanele cu handicap.

Recursul este nefondat.

Corect a reţinut instanţa de fond, că intimata-pârâtă nu are calitate procesuală în cauză, neavând atribuţii referitoare la asigurarea transportului gratuit, astfel de atribuţii revenind legal instituţiilor de asistenţă socială aflate în subordinea consiliilor locale şi judeţene.

Tot corect a reţinut şi că reclamantul-recurent nu a îndeplinit, anterior introducerii acţiunii, procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, împrejurare ce făcea că acţiunea să fie şi inadmisibilă.

Susţinerea recurentului că nu mai era necesară îndeplinirea de către acesta, a procedurii prealabile, pentru că ea a fost îndeplinită de judecătorie şi tribunal, nu poate fi reţinută, deoarece art. 5 din Legea nr. 29/1990 (aplicabilă în cauză), prevede obligativitatea pentru petiţionar, ca anterior introducerii acţiunii în justiţie, să formuleze plângere la autoritatea publică în discuţie, ceea ce nu a făcut.

Prin constatarea lipsei calităţii procesuale a pârâtei, nu se mai impunea analizarea altor excepţii şi cu atât mai mult, analizarea pricinii pe fond.

Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de R.I. împotriva sentinţei civile nr. 39 din 13 februarie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2005.

Părțile dosarului

(conform datelor publicate pe portalul instanțelor)

 

  • ROTARESCU IOAN - Recurent (Reclamant)
  • AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP - Intimat (Pârât)

 

 

Termenele dosarului

 

Dată de ședință Oră începere ședință  
20.09.2005 9:00
  • Complet de judecată: Completul nr. 2
  • Numărul documentului de soluționare: -
  • Data documentului de soluționare: -
  • Tipul documentului de soluționare: -
  • Soluție: -
  • Detalii soluție: -
03.11.2005 9:00
  • Complet de judecată: Completul nr. 4
  • Numărul documentului de soluționare: -
  • Data documentului de soluționare: -
  • Tipul documentului de soluționare: -
  • Soluție: Soluționare
  • Detalii soluție: Decizia: 5294/03.11.2005. Respinge recursul ca nefondat.

 

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5294/2005. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs