ICCJ. Decizia nr. 5315/2005. Contencios. Pensii Ministerul Justiţiei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5315/2005
Dosar nr. 1293/2005
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.N. a chemat în judecată Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună obligarea la actualizarea pensiei sale de serviciu, la datele de 1 aprilie 2001 şi 1 ianuarie 2002, pentru a beneficia de plata diferenţelor de la 1 aprilie 2001, la zi, invocând în drept prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 şi sentinţa civilă nr. 928/2004, a Tribunalului municipiului Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Ministerul Public a procedat la actualizarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor, în temeiul OG nr. 83/2000, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti şi al art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992, începând cu data de 1 noiembrie 2000, însă această actualizare nu a avut în vedere sporurile legale în vigoare la acea dată, ci doar indemnizaţia de bază lunară de încadrare.
S-a mai arătat că Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 928 din 2 martie 2004, a obligat pârâtul să actualizeze pensia de serviciu a reclamantului, prin includerea în calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, cu începere de la 1 noiembrie 2000.
Pârâtul a calculat corect pensia, însă numai la data de 1 noiembrie 2000, nu şi în continuare, refuzând nejustificat cererile reclamantului în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 97 din 18 ianuarie 2005, a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâta să-i recunoască acestuia, dreptul la actualizarea pensiei de serviciu, la datele de 1 aprilie 2001 şi 1 ianuarie 2002, prin includerea în baza de calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat asupra indemnizaţiei lunare de bază, majorată şi să procedeze la actualizarea corectă a pensiei de serviciu în sensul menţionat.
Prin aceeaşi sentinţă a obligat pârâtul să comunice Casei Naţionale de Pensii şi Asigurări Sociale, cuantumul pensiei de serviciu astfel stabilit, în vederea plăţii diferenţelor cuvenite de la data de 1 aprilie 2001 şi 1 ianuarie 2002 şi a fost respinsă cererea reclamantului, de includere în calcul, a sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, actualizat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâtul a calculat corect adaosul pentru vechimea în magistratură, inclus în baza de calcul al pensiei de serviciu, pentru data de 1 noiembrie 2000, dar nu şi în continuare, aşa cum a fost majorată la datele de 1 aprilie 2001 şi 1 ianuarie 2002, conform art. 1 alin. (2) din anexa HG nr. 403/2001 şi ordonanţei de urgenţă a guvernului, privind creşterile salariale acordate în anul 2002 pentru personalul din sectorul bugetar.
Cât priveşte sporul de 15% pentru condiţii deosebite de muncă, actualizat în raport cu indemnizaţia unui magistrat în activitate, instanţa a reţinut că acest spor nu se acordă de drept, ci numai pentru desfăşurarea efectivă a activităţii, în condiţii vătămătoare, periculoase, OUG nr. 113/2000 fiind respinsă prin Legea nr. 355/2001.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 3, 9 şi 10 C. proc. civ.
Printr-un prim motiv de recurs s-a susţinut de către recurent că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia necompetenţei materiale, în raport cu prevederile art. 155 lit. e) şi f) din Legea nr. 19/2000, coroborate cu art. 158 C. proc. civ., motivat de faptul că dreptul invocat de reclamantul-intimat, este un drept de asigurări sociale, vizând stabilirea drepturilor de pensie, astfel încât competenţa de cenzurare a refuzului nejustificat privind un astfel de drept aparţine secţiei a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale şi de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti.
S-a mai invocat de către recurent, nepronunţarea de către instanţa de fond, asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului pentru perioada 1 aprilie 2001 - 10 septembrie 2001 şi asupra cererii de chemare în garanţie a Casei Naţionale de Pensii şi alte drepturi de Asigurări Sociale.
În fine, în ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul a arătat că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât sporul de 20%, reprezentând adaosul pentru vechimea în magistratură, a fost inclus o dată şi nu poate fi recalculat de fiecare dată, când se majorează cuantumul indemnizaţiei lunare a magistraţilor în activitate, pe baza căreia se recalculează şi cuantumul pensiei magistraţilor pensionari, în condiţiile în care vechimea în magistratură rămâne aceeaşi, ca cea de la data la care a avut loc pensionarea.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza de faţă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., dar şi prin prisma criticilor recurentului, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică şi urmează a fi menţinută pentru următoarele consideraţiuni.
Sunt neîntemeiate criticile recurentei vizând nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiilor invocate, cu privire la competenţa materială şi la prescripţia dreptului la acţiune al reclamantului.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a soluţionat în mod corect aceste excepţii, pe care le-a respins, motivat de faptul că natura litigiului de faţă este de contencios administrativ, câtă vreme nu se tinde la stabilirea sau plata pensiei sau la valorificarea unui drept de asigurări sociale, ci se atacă refuzul nejustificat al pârâtului-recurent de a rezolva o cerere privind un drept recunoscut de lege, reclamantului-intimat.
Faţă de această calificare juridică a cauzei, rezultă că în raport cu termenele speciale prevăzute de Legea nr. 29/1990, acţiunea reclamantului-intimat a fost regulat formulată.
Neîntemeiată este şi critica recurentei vizând greşita interpretare şi aplicare a legii.
Practic, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, prin prezenta cauză nu s-a solicitat de către reclamant, majorarea vechimii sale în magistratură şi nici a adaosului, care, de altfel, este stabilit la procentul maxim de 20%, acordat la data pensionării, dată fiind vechimea în profesie a reclamantului-intimat.
Ceea ce instanţa de fond a acordat, făcând o corectă interpretare a HG nr. 403/2001 şi a OUG nr. 187/2002, reprezintă dreptul reclamantului-intimat la actualizarea pensiei de serviciu, drept pe care recurentul a fost obligat să îl recunoască, prin includerea în baza de calcul, a adaosului pentru vechimea în magistratură de 20%, calculat asupra indemnizaţiei lunare de bază, majorată, ceea ce reprezintă o corectă actualizare a pensiei de serviciu, în sensul actelor normative menţionate.
Pentru cele sus arătate, apreciind, aşadar, că sunt neîntemeiate criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte va respinge, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii temeinice a instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 97 din 18 ianuarie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5308/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5317/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
