ICCJ. Decizia nr. 5402/2005. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5402/2005
Dosar nr. 2120/2005
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2005
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la 1 iulie 2005, contestatorul D.F. a solicitat anularea deciziei nr. 1622 din 14 martie 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care i s-a respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 434/2004, a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se susţine că instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze mai multe motive de modificare şi de casare a sentinţei, ceea ce a influenţat esenţial, dezlegarea pricinii.
În acest sens, contestatorul arată că prin motivul 3 de recurs, a criticat sentinţa curţii de apel, evocând netemeinicia acesteia şi a dispoziţiei de destituire din funcţie, ambele fundamentate pe declaraţiile martorilor, nesincere şi în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză, martori care, ulterior, în faţa procurorului şi-au retractat primele afirmaţii.
Că, de asemenea, instanţa de control judiciar nu a examinat nici motivul 4 de recurs în care sentinţa fondului este criticată, pentru faptul că a reţinut greşit data evadării deţinutului P.I., pentru care contestatorul a fost sancţionat disciplinar, ca având loc în timpul serviciului acestuia. Din sentinţa penală nr. 171 din 18 noiembrie 2003, rezultă că evadarea s-a produs într-o altă zi (27 iulie 2003), când contestatorul nu se afla în timpul serviciului.
Contestaţia în anulare este întemeiată.
Potrivit art. 318 teza a II-a C. proc. civ., „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Contestaţia în anulare întemeiată pe aceste dispoziţii legale, izvorăşte din obligaţia instanţei de recurs de a examina toate aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin recursul declarat împotriva hotărârii atacate.
În cauză, contestatorul D.F. a fost destituit din funcţia publică de agent şef adjunct de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt, prin dispoziţia nr. S/3241 din 4 septembrie 2003 a Inspectoratului General al Poliţiei, pentru neglijenţă şi lipsă de preocupare în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu privind supravegherea deţinuţilor, ceea ce a făcut posibilă părăsirea locului de deţinere, de către un deţinut.
Sesizată cu cererea de anulare a dispoziţiei de destituire, Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr. 434 din 25 ianuarie 2004, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea că din probele administrate rezultă „culpa reclamantului în îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, culpă care are o gravitate deosebită în contextul neîndeplinirii atribuţiilor specifice şi care a generat posibilitatea evadării unui deţinut".
Prin recursul declarat împotriva sentinţei s-a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, conform art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătându-se că evadarea deţinutului nu a avut loc în timpul serviciului reclamantului-recurent, deci fapta pentru care a fost sancţionat disciplinar, nu există, iar, pe de altă parte, declaraţiile martorilor pe care se fundamentează destituirea din funcţia publică, s-au dovedit nereale, martorii respectivi fiind sancţionaţi pentru mărturie mincinoasă.
La dosarul de recurs s-au depus ordonanţa procurorului privind aplicarea amenzii cu caracter administrativ împotriva martorilor cercetaţi pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. şi Decizia nr. 32 din 11 mai 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, din care rezultă că organele de urmărire penală au constatat inexistenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu imputată contestatorului şi altor poliţişti, cu privire la părăsirea locului de deţinere, de către un deţinut, în noaptea de 26 spre 27 iulie 2003.
Or, din Decizia atacată cu contestaţie în anulare, rezultă că aspectele de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei mai sus evocate, expuse în motivele 3 şi 4 de recurs, nu au fost examinate în totalitate, fiind, aşadar, întrunite condiţiile prevăzute de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pentru admisibilitatea contestaţiei.
În consecinţă, se va admite contestaţia în anulare, va fi anulată Decizia nr. 1622 din 14 martie 2005 şi se va fixa termen pentru judecata recursului, la 9 decembrie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestaţia în anulare formulată de D.F. împotriva deciziei nr. 1622 din 14 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează Decizia contestată.
Urmează a se fixa termen pentru soluţionarea recursului, cu citarea părţilor, la 9 decembrie 2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5401/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5410/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
