ICCJ. Decizia nr. 5633/2005. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5633/2005
Dosar nr. 1952/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 71 din 29 aprilie 2005, a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. 1158/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de 138 de locuitori ai comunei Erbiceni din judeţul Iaşi, pentru anularea în parte a Anexei nr. 4 din HG nr. 1832/2004, privind înfiinţarea „Staţiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei", în contradictoriu cu emitentul hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut:
- că reclamanţii cer să fie scoase din anexa la hotărâre, tarlalele nr. 6, 10, 11 şi 12, însumând 364,24 ha, care trebuiau predate Comisiei Locale Erbiceni de aplicare a Legii nr. 18/1991, iar în locul lor să se introducă tarlalele nr. 2, 3, 4 şi 5 însumând tot 364,24 ha şi situate la punctul „Tarna Veche";
- că cererea e motivată de situaţia că reclamanţilor li s-a recunoscut dreptul de a primi în proprietate suprafaţa de 364,24 ha, prin hotărârea nr. 700 din 6 septembrie 2002, a Comisiei Judeţene Iaşi de fond funciar, iar anexa la HG nr. 1832/2004 încalcă acest drept, precum şi dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 18/1991, privind constituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente (în speţă vechiul amplasament fiind „Tarna Veche");
- că prin hotărârea de guvern atacată, la art. 3, s-a aprobat trecerea unui teren de 693,62 ha (identificat în Anexa nr. 4) din domeniul public, în cel privat al statului, iar la art. 4 s-a stabilit că terenul respectiv va fi transmis comisiilor locale, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;
- că terenul vizat de reclamanţi spre a le fi restituit, face parte din domeniul public al statului, dar nimeni nu are dreptul de a impune statului să renunţe la dreptul său, ocrotit de art. 44 din Constituţie;
- că, prin hotărârea atacată, Guvernul a adus la îndeplinire dispoziţiile Legii nr. 290/2002, concomitent cu înfiinţarea „Staţiunii (...)", ca instituţie publică cu personalitate juridică, având în administrare şi terenul de 13343,3 ha, aflat în domeniul public al statului;
- că hotărârea ţine seama şi de interesele foştilor proprietari, întrucât trece din domeniul public, în cel privat, un alt teren de 693,62 ha, spre a fi pus la dispoziţia comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991;
- că „Staţiunea (...)" nu şi-ar putea realiza obiectul de activitate, dacă loturile suprafeţele destinate cercetării ar fi fragmentate, nu compacte, iar dacă s-ar realiza solicitarea reclamanţilor, s-ar ajunge chiar la o astfel de fragmentare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen recursul de faţă, reclamanţii, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii se susţine:
1. că motivarea instanţei de fond nu este legală, întrucât reclamanţii nu au impus statului să renunţe la dreptul de proprietate, ci să respecte o lege organică ce prevede reconstituirea drepturilor de proprietate pe vechile amplasamente, persoanelor îndreptăţite şi că terenul trecut din domeniul public, în cel privat al statului (pentru a se transmite comisiilor locale), reprezintă o măsură firească, parţială, de a repara abuzurile săvârşite de stat împotriva foştilor proprietari, iar nu o favoare faţă de aceştia;
2. că este discutabil modul în care Guvernul, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire dispoziţiile Legii nr. 290/2002, de vreme ce OUG nr. 64/2004 prevede, la art. 223, că în privinţa suprafeţelor de teren ce se vor da în administrarea staţiunilor de cercetări, vor fi exceptate terenurile agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată, persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000 şi că rămânerea terenurilor în administrarea staţiunilor de cercetări nu este definitivă şi irevocabilă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, întrucât această prevedere abuzivă a fost eliminată în noua formulare a Legii nr. 147/2004, dată prin OUG nr. 29/2005, care era în vigoare la data pronunţării sentinţei;
3. că nici o lege sau act normativ cu putere de lege nu prevede amplasamentul terenului ce urmează a fi retrocedat, dar Guvernul, prin hotărârea atacată, a stabilit abuziv amplasamentul, vătămând, astfel, dreptul reclamanţilor, în condiţiile în care retrocedarea se face, de regulă, pe vechile amplasamente, iar în cazul lor este posibilă reconstituirea în acest mod;
4. că instanţa a reţinut greşit că această delimitare (concretă) a terenului pentru staţiune ar fi strict necesară, întrucât nici un act normativ, inclusiv hotărârea atacată, nu prevede acest lucru; că suprafaţa trebuie stabilită (în scopul realizării obiectului de activitate), dar nu delimitarea şi amplasamentul, iar în speţă acestea au vătămat drepturile cetăţenilor;
5. că retrocedarea pe alte amplasamente este periculoasă, atât pentru stat, cât şi pentru cetăţeni, întrucât amplasamentul oferit reclamanţilor prin hotărârea atacată a fost deja revendicat de alte persoane şi va genera procese interminabile, situaţie care s-ar fi evitat prin respectarea vechilor amplasamente;
6. că nu se poate vorbi de o restrângere a dreptului de proprietate al statului la presiunea reclamanţilor, întrucât statul a consimţit trecerea terenului ce urmează a fi retrocedat, din domeniul public, în domeniul privat, în aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000.
Recursul nu se fondează.
În fapt (cronologic):
1. Prin Legea nr. 290/2002 (M. Of. nr. 358/29.05.2002) s-a stabilit regimul juridic al cercetării ştiinţifice, dezvoltării tehnologice şi intrării în domeniul agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare.
Art. 3 din lege defineşte sistemul naţional de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, ca ansamblu al instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă cu capital de stat, iar art. 4 la lit. c) prevede, ca instituţii publice în domeniu, staţiunile de cercetare-dezvoltare.
Art. 7 alin. (1) al legii prevedea reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare (existente până la intrarea în vigoare a legii), enumerate în Anexele nr. 1, 2, 3 şi 6, ca instituţii publice.
În Anexa nr. 2 la poziţia 6 se află şi „Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei", reorganizată sub denumirea „Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei", cu o suprafaţă de teren aflată în administrare de 2137 ha.
Corelativ art. 7, art. 21 alin. (2) prevedea că „Suprafeţele necesare pentru cercetarea şi producerea seminţelor şi materialului săditor (...) sunt prevăzute în Anexele nr. 1-6."
2. OUG nr. 78/2003 (M. Of. nr. 657/17.09.2003), de modificare a Legii nr. 290/2002, la art. I pct. 20, abrogă alin. (2) al art. 21; aşadar şi Anexa nr. 2, în care se prevedea staţiunea în cauza de faţă cu denumirea nouă şi cu terenul aflat în administrarea sa, a fost abrogată.
3. Prin Legea nr. 147/2004, de aprobare cu modificări şi completări a OUG nr. 78/2003, s-au introdus în legea iniţială art. 221 - 225.
În speţă, este de interes art. 223 care prevedea că suprafeţele de teren trecute în administrarea staţiunilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol rămân definitiv şi irevocabil în administrarea acestora.
De asemenea, legea a introdus noi anexe, iar la Anexa nr. 1 a) la poziţia 1.12 figura şi staţiunea din cauza de faţă, fără a se mai prevedea, de astă dată, vreo suprafaţă de teren aflată în administrarea ei.
4. Prin OUG nr. 64/2004 (M. Of. nr. 846/15.09.2004), pct. 3, a fost modificat art. 223, în sensul că: potrivit alin. (1), suprafeţele de teren trecute potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea staţiunilor, rămân definitiv şi irevocabil în administrarea lor, dar există şi o excepţie: terenurile agricole necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004.
Iar potrivit alin. (2) „Suprafeţele de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate potrivit alin. (1), se transmit Comisiilor locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privat asupra terenurilor, prin hotărârea de guvern de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare".
5. Aşadar, în aplicarea acestui din urmă text - art. 223 din Legea nr. 290/2002, s-a emis HG nr. 1832/2004 (M. Of. nr. 1049/12.11.2004) privind Staţiunea Podu Iloaiei, act atacat în cauza de faţă.
La art. 2 alin. (2) din această hotărâre se prevede darea în administrarea staţiunii a unui teren în suprafaţă totală de 1343,3 ha, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea A.D.S., cu datele de identificare prevăzute în Anexa nr. 1.
Deci, articolul sus menţionat este dat în aplicarea art. 223 alin. (1) din lege.
La art. 3 şi 4 din hotărâre se aprobă trecerea din domeniul public, în cel privat al statului, a unui teren de693,62 ha, cu datele de identificare din Anexa nr. 4, teren care se transmite Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu scopul reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Deci, articolele sus menţionate sunt date în aplicarea art. 223 alin. (2) din lege.
Prin Legea nr. 552/2004 (M. Of. nr. 1115/27.11.2004), de aprobare cu modificări şi completări a OUG nr. 64/2004, la pct. 4 a fost modificat alin. (1) al art. 223, căpătând următorul conţinut „Suprafeţele de teren trecute, potrivit Legii nr. 147/2004, în administrarea (...) staţiunilor de cercetare-dezvoltare (...), rămân definitiv şi irevocabil în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole prevăzute în Anexa nr. 7, necesare reconstituirii dreptului de proprietate privată persoanelor îndreptăţite, solicitate în baza Legii nr. 18/1991".
Aşadar, legiuitorul a concretizat în nou introdusa Anexă nr. 7, terenurile exceptate de la darea în administrarea staţiunilor de cercetări.
La poziţia 5 din Anexa nr. 7 se regăseşte Staţiunea Podu Iloaiei, terenul exceptat de la trecerea în administrarea sa având aceeaşi suprafaţă cu cel din hotărârea de guvern: 693,62 ha, fiind preluat din această hotărâre.
7. La 11 februarie 2005, reclamanţii au introdus acţiunea în contenciosul administrativ de faţă, cerând anularea Anexei nr. 4, mai exact, solicitând în limitele suprafeţei de 693,62 ha să fie înlocuite parţial terenurile incluse în ea, cu alte terenuri a căror amplasare coincide cu vechile amplasamente (deţinute de reclamanţi înainte de colectivizare), în limita a 364,24 ha.
8. Prin OUG nr. 29/1995 (M. Of. nr. 346/25.04.2005) a fost din nou modificată Legea nr. 290/2002, la art. I pct. 2 modificându-se art. 223 alin. (1) din lege.
Modificarea constă în înlăturarea sintagmei „rămân în mod definitiv şi irevocabil în administrarea acestora" şi reformularea: „rămân în administrarea acestora".
Excepţia prevăzută de text şi trimiterea la Anexa nr. 7 sunt neschimbate, anexa nefiind modificată.
9. La 29 aprilie 2005 a fost pronunţată sentinţa atacată prin recursul de faţă.
În drept:
1. Legea nr. 290/2002, în forma sa iniţială, a stabilit prin şase anexe, suprafeţele de teren necesare unităţilor de cercetare, fără a corela aceste dispoziţii şi mai ales, efectele lor concrete asupra reconstituirii dreptului de proprietate privată, pentru persoanele care au solicitat aceasta în temeiul Legii nr. 18/1991.
Tocmai de aceea, prin OUG nr. 78/2003 s-a abrogat art. 21 alin. (2) care prevede aceste suprafeţe, prin trimitere la anexe, abrogând implicit şi anexele.
Nici Legea nr. 147/2004, introducând art. 223, nu a avut în vedere ca modul în care terenurile sunt trecute, definitiv şi irevocabil, în administrarea staţiunilor de cercetare, să nu afecteze suprafeţele destinate reconstituirii dreptului de proprietate al persoanelor, precum şi drepturile propriu-zise ale acestora.
Abia prin OUG nr. 64/2004 s-a introdus excepţia din alin. (1) al art. 223 şi alin. (2) al aceluiaşi articol, ambele texte fiind concepute, în mod evident, pentru a ocroti drepturile persoanelor care au vocaţia la reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991.
Dat fiind că HG nr. 1832/2004 s-a emis în aplicarea acestor două texte, alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) din art. 223, temeinicia acţiunii de faţă nu se poate verifica decât apreciind în ce măsură Anexa nr. 4 a hotărârii încalcă acest principiu al ocrotirii drepturilor persoanelor care intră în sfera Legii nr. 18/1991, şi anume, drepturile reclamanţilor.
Din acest punct de vedere se constată că hotărârea de guvern a făcut aplicarea întocmai a textului Legii nr. 290/2002 - art. 223.
Iar, sub acest aspect, concluzia instanţei de fond este corectă.
În realitate, reclamanţii invocă o vătămare a unui drept ocrotit de Legea nr. 18/1991, şi anume: reconstituirea dreptului de proprietate, de regulă, pe vechile amplasamente, ca principiu pe care hotărârea l-ar fi încălcat.
Dar câtă vreme Legea nr. 18/1991 doar recomandă respectarea vechilor amplasamente, dar nu impune acest lucru, nu se poate reţine că Anexa nr. 4 a hotărârii, excluzând vechile amplasamente, ar fi nelegală, fie în raport cu Legea nr. 290/2002, fie cu Legea nr. 18/1991 sau cu ambele.
2. În speţă nu are relevanţă modul în care legiuitorul a prevăzut iniţial - în Legea nr. 147/2004, caracterul definitiv şi irevocabil al rămânerii unor terenuri în administrarea staţiunilor de cercetare şi nici înlăturarea acestei dispoziţii (exagerate), ulterior, prin OUG nr. 29/2005.
Relevant este dacă prin hotărârea atacată, Guvernul a respectat alin. (1) al art. 223 privind excepţia şi alin. (2) al aceluiaşi articol, privind măsurile de transmitere a terenurilor la Comisiile locale de aplicare a Legii nr. 18/1991. Or, aceste dispoziţii au fost respectate, astfel cum rezultă din cele de mai sus (pct. 1).
Cât priveşte efectele juridice, în speţa de faţă, produse de OUG nr. 29/2005 intrată în vigoare la 25 aprilie 2005, ele nu sunt esenţiale în a determina anularea Anexei nr. 4 din hotărâre, întrucât referirea la Anexa nr. 7 se face fără a modifica această anexă.
Anexa nr. 7 a fost introdusă prin Legea nr. 525/2004 şi, în ceea ce priveşte terenurile agricole exceptate de la trecerea în administrarea Staţiunii Podu Iloaiei, ea prevede generic suprafaţa de 693,62 ha, fără a prevedea un amplasament şi respectând, ca suprafaţă, cele stabilite prin HG nr. 1832/2004, în Anexa nr. 4.
Aşadar, faptul că în Anexa nr. 7 a Legii nr. 290/2002 a fost trecută suprafaţa de 693,62 ha, nu reprezintă un argument în dovedirea susţinerii reclamanţilor că acest teren, parţial măcar, ar include vechile amplasamente. Şi aceasta pentru că Legea nr. 525/2004 nu individualizează terenurile.
3. Este adevărat că în succesiunea modificărilor şi completărilor Legii nr. 290/2002, nici un act (ordonanţă sau lege) nu prevede amplasamentul.
Dar HG nr. 1832/2004 nu are un caracter general, ea nu aprobă norme metodologice ori instrucţiuni de aplicare a Legii nr. 290/2002, fiind ţinută a se circumscrie strict în organizarea executării legii.
Dimpotrivă, dată în aplicarea art. 223 din Legea nr. 290/2002, astfel cum a fost el nuanţat de OUG nr. 64/2004, HG nr. 1832/2004 vizează un singur subiect de drept: „Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Podu Iloaiei" înfiinţată chiar prin această hotărâre, prin reorganizarea vechii staţiuni de cercetări agricole din aceeaşi localitate.
Aşa fiind, era obligatoriu ca emitentul ei să evidenţieze în anexe distincte, pe de o parte terenurile care se vor transmite în administrare staţiunii nou înfiinţate, pe de altă parte terenurile care se vor transmite Comisiilor locale de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Ca urmare, enumerarea concretă, în Anexa nr. 4, a terenurilor care urmează a fi transmise comisiilor, nu reprezintă o încălcare a Legii nr. 290/2002.
Nu există un interes legitim vătămat al reclamanţilor prin această detaliere a amplasamentelor din Anexa nr. 4 şi nici prin faptul că amplasamentele enumerate coincid cu vechile amplasamente pe care ei le pretind prin reconstituire, câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu prevede imperativ reconstituirea pe vechile amplasamente.
4. Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru argumentele din pct. 4 la motivarea recursului.
5. Câtă vreme Legea nr. 18/1991 nu proclamă ca principiu reconstituirea pe vechile amplasamente, instanţa de fond nu putea transforma o recomandare într-o normă imperativă, întrucât rostul ei nu este să legifereze, indiferent de efectele negative posibile sau previzibile ale unei norme juridice.
6. Este adevărat că legiuitorul, prin modificarea Legii nr. 290/2002, prin introducerea art. 223 şi completarea lui ulterioară (prin OUG nr. 64/2004), a urmărit să realizeze un echilibru al drepturilor, pe de o parte cele ale staţiunilor de cercetare din agricultură, ca instituţii necesare dezvoltării acestui domeniu; pe de altă parte, cele ale persoanelor cu vocaţie la reconstituirea dreptului de proprietate pe temeiul Legii nr. 18/1991.
Dar art. 223 alin. (2) prevede transmiterea la comisiile locale, a suprafeţelor de teren destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, fără a distinge că e vorba de vechile amplasamente sau altele.
De altfel, legiuitorul nici nu putea să intervină cu o asemenea precizare care ar fi fost neconstituţională, întrucât ar fi introdus o modificare de esenţă într-o lege organică ce reglementează dreptul de proprietate asupra terenurilor - Legea nr. 18/1991.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii A.G.M., A.N., A.D., A.D.M., A.G.I., A.I., B.D.M., B.D.P., B.G.I., B.G.V., B.I., B.P., B.V.C., B.V.E., B.V.I., B.N.V., C.G.M., C.G.R., C.T.M., C.D., C.G.N., C.M., C.N.M., C.G.H.M., D.I.A., F.I.P., F.N.I., G.G.N., H.Ş., H.I., H.M.M., I.G.M., I.Ş., I.E., I.G.P., I.G.H.P., I.R., L.D.D., L.D.D.M., L.I.C., L.I.I., L.L.V., L.T.T., L.P., L.M., L.A., L.I.N., L.S.C., M.A., M.P., M.N.C., M.V.M.A., M.I.D., M.C.E., M.C.P., M.D.D., M.D.M., M.D.T., M.G.E., M.G., M.I.A., M.M.M., M.Ş.E., M.T.P., M.V.E., M.D.C., M.D.D.M., M.I.G., M.T.C., M.G.C., M.M., M.V.I., M.V.Ş., M.I.M., M.N., M.V.M., M.M.A., M.V.G., N.T.N., N.C.T., N.P.I., N.Z., O.A., P.E., P.N.D., P.T.A., P.C.V., P.T.G., P.T.G.H., P.O., P.I.M., P.M., P.V.P., P.M.I., P.V.P., P.G.D., P.V.A., R.C., R.D.D., R.D.G., R.G.E., R.I.D., R.N.D., R.N.V., R.C.E., R.D.I., R.P., R.P.A., S.E., S.V., S.A., S.E.M., S.V.C., S.C.V., S.V.M., S.I.C., S.C.C., S.D.M., S.G., S.P.V., Ş.T.C., Ş.E., Ş.I.E., Ş.M., Ş.N.C., T.G.D., V.N.M., V.V.D., V.V.I., V.V.N., V.A., V.A.I.I., V.N.C., V.V.E., V.A.D., V.D.G., V.M., Z.G.G. împotriva sentinţei civile nr. 71/CA din 29 aprilie 2005, a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5631/2005. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5637/2005. Contencios. Refuz eliberare decizie... → |
|---|
