ICCJ. Decizia nr. 5646/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5646/2005
Dosar nr. 2587/2005
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 martie 2005, reclamantul Ş.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba, anularea hotărârii nr. 647 din 31 ianuarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în perioada 1 octombrie 1944 - 31 decembrie 1944, împreună cu alţi cetăţeni de naţionalitate germană şi maghiară, a fost supus la muncă forţată în detaşamente de muncă, la Roşiori de Vede.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 141 din 10 iunie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată, a constatat că reclamantul este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, aferent perioadei 1 octombrie 2004 - 31 decembrie 1944 şi a obligat pârâta să stabilească drepturile reclamantului, începând cu data de 1 septembrie 2004.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune în raport cu dispoziţiile art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare şi cu declaraţiile autentice ale martorilor G.D. şi G.F. şi cea judiciară a martorului K.F., din care rezultă realitatea susţinerilor reclamantului privind obligarea acestuia la muncă forţată şi caracterul abuziv al acestei măsuri.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că intimatul nu este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, întrucât, în luna octombrie 1944, când acesta a arătat că a fost transportat, din motive etnice, la detaşamente de muncă forţată, potrivit dispoziţiilor Decretului - lege nr. 1627/1944, au fost abrogate toate legile cu caracter discriminatoriu care vizau persecuţii.
C, intimatul-reclamant nu a depus nici un înscris doveditor din care să rezulte că a suferit persecuţii etnice, declaraţiile martorilor fiind date între ele, de persoane care au cerut, la rândul lor, recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către reclamantul-recurent nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile depuse şi declaraţiile martorilor nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, făcând parte din detaşamente de muncă forţată.
Pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus invocate şi pentru a vedea, astfel, dacă recurentul era îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuia determinată fără echivoc, existenţa formaţiunilor de muncă forţată în zona Roşiori de Vede şi împrejurarea că martorii ale căror declaraţii au fost administrate în cauză, sunt ei înşişi beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000.
Prin urmare, pentru stabilirea exactă a adevărului, Curtea, în baza art. 313 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului, prin obţinerea de relaţii de la Arhivele Naţionale, privind existenţa formaţiunilor de muncă forţată în perioada octombrie - decembrie 1944, în zona Roşiori de Vede şi prin administrarea de dovezi din care să reiasă că martorii, ale căror declaraţii s-au depus în cauză, sunt ei înşişi beneficiari ai prevederilor art. 1 lit. d) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Alba împotriva sentinţei civile nr. 141 din 10 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5642/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5651/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
