ICCJ. Decizia nr. 5749/2005. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5749/2005
Dosar nr. 2694/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 4 aprilie 2005, reclamanta Ş.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16776 din 14 martie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a drepturilor conferite prin Legea nr. 189/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 331 din 25 mai 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 31 decembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 februarie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probele administrate în cauză, certificatul eliberat de Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale martorilor B.A. şi C.A., rezultă că reclamanta s-a născut în localitatea în care părinţii săi au fost refugiaţi. Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care aceasta, minoră fiind, nu avea posibilitatea alegerii altui domiciliu, pe de o parte, iar pe de altă parte a fost supusă aceloraşi privaţiuni, ca şi părinţii săi, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
În motivarea recursului s-a susţinut că legea prevede în mod expres şi limitativ, categoriile de persoane beneficiare ale legii, iar copiii născuţi în refugiu nu se numără printre acestea.
S-au invocat, de asemenea, şi dispoziţiile HG nr. 127/2002, potrivit cărora calitatea de refugiat presupune schimbarea domiciliului în altă localitate, iar reclamanta care s-a născut chiar în localitatea de refugiu a părinţilor, nu îndeplineşte aceste condiţii.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor legale, beneficiază de drepturile reglementate prin Legea nr. 189/2000, persoanele, cetăţeni români, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Textul legii a avut în vedere persecuţiile de ordin etnic la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada refugiului. Traiul în refugiu a avut consecinţe identice materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul refugiului.
Cum intimata-reclamantă s-a născut la 31 decembrie 1942, în oraşul Sibiu, unde părinţii săi erau refugiaţi, în mod corect instanţa de fond a apreciat că îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente şi constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 33 din 25 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5748/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5750/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|