ICCJ. Decizia nr. 5760/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5760/2005
Dosar nr. 3034/2005
Şedinţa publică din 30 noiembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 27 aprilie 2005, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, anularea hotărârii nr. 7054 din 3 martie 2005 şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1292 din 26 iunie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 5 octombrie 1941 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză fac dovada că părinţii reclamantei au fost strămutaţi din Bulgaria, în România, ca efect a Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, iar P.M. s-a născut după strămutarea acestora, la 5 octombrie 1941, concluzionând că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
S-a mai reţinut, de asemenea, că familia reclamantei nu s-a mai întors în Bulgaria, astfel că strămutarea a durat până la sfârşitul perioadei prevăzută de lege, respectiv 6 martie 1945.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov.
În motivele de recurs s-a susţinut că reclamanta nu a făcut dovada strămutării părinţilor săi şi nici a perioadei de strămutare, precum şi faptul că, fiind concepută după data strămutării, nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. S-a invocat sub acest aspect, împrejurarea că, potrivit Tratatului dintre România şi Bulgaria, evacuarea populaţiei române ar fi trebuit să se facă până la 1 octombrie 1940.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.
Cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar şi declaraţia autentificată a martorului P.V., s-a făcut dovada strămutării părinţilor reclamantei (familia A.), din Bulgaria, în România, ca efect al Tratatului dintre cele două ţări, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond.
Sunt neîntemeiate şi criticile privind perioada de strămutare, deoarece data de început a acesteia este cea rezultată din probele administrate şi, întrucât, reclamanta nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu, s-a reţinut cum era firesc, data limită prevăzută de Legea nr. 189/2000.
Cu privire la dreptul reclamantei de a beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000, se reţine că textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada strămutării sau refugiului. Traiul în asemenea condiţii a avut consecinţe identice, materiale şi morale, vătămătoare, atât asupra părinţilor, cât şi asupra copiilor, indiferent că au fost născuţi înainte sau în timpul acestei perioade.
Cum intimata-reclamantă s-a născut la 5 octombrie 1941, în localitatea unde părinţii săi au fost strămutaţi, instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Curtea va respinge şi susţinerile recurentei privind interpretarea dată prin adresele nr. 12340 din 31 august 2005 şi nr. 12345 din august 2005, emise de Ministerului Justiţiei, dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, întrucât, prin natura lor juridică, nu pot avea drept consecinţă, modificarea sau completarea legii în baza căreia au fost emise.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1292 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5752/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5761/2005. Contencios. Anulare act... → |
|---|
