ICCJ. Decizia nr. 5856/2005. Contencios. Anulare dispoziţie emisă de Autoritatea pentru Străini. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5856/2005
Dosar nr. 2939/2005
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 162 din 8 iulie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantului S.A., formulată în contradictoriu cu Autoritatea pentru Străini şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 612903/V.G./SIV, emisă de această autoritate publică, la 24 martie 2005 şi a obligat-o să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României.
În motivare, instanţa a reţinut că actul administrativ atacat în contencios administrativ este nelegal, întrucât se întemeiază pe o dispoziţie legală ulterioară cererii reclamantului de stabilire a domiciliului în România, condiţiile cerute de legea în vigoare la data depunerii cererii fiind îndeplinite de către reclamant.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Autoritatea pentru Străini, susţinând că este netemeinică şi nelegală, fiindcă a fost dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
În acest sens, prin motivele depuse la dosar şi susţinute în şedinţa de judecată, recurenta arată că potrivit art. 70 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004, „Străinii îşi pot stabili domiciliul în România, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele cereri: a) o şedere temporară continuă şi legală în ultimii 5 ani, anteriori depunerii cererii".
Or, în cauză, probele dosarului atestă că şederea reclamantului în România a fost, la data solicitării stabilirii domiciliului, de numai 3 ani şi 10 luni, condiţia legală mai sus menţionată nefiind, aşadar, îndeplinită.
Se mai susţine prin motivele de recurs că instanţa de fond a greşit, atunci când a considerat că modificarea art. 70 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, survenită prin Legea nr. 482/2004, nu este aplicabilă în cauză, întrucât, chiar dacă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului a fost depusă anterior intrării în vigoare a legii de modificare, Decizia prin care s-a soluţionat cererea, a fost emisă sub imperiul acestei legi.
Recursul este nefondat.
Legea civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea în vigoare şi până la abrogare. Cele două momente, intrarea în vigoare şi abrogarea, reprezintă limitele aplicării în timp a legilor civile, principiul tempus regit actum având caracter universal şi aplicabilitate asupra întregului sistem de norme juridice.
Aşa fiind, actele şi faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare şi abrogare, vor fi supuse legii respective.
În cauză, intimatul-reclamant a făcut dovada că după 3 ani şi 10 luni de şedere temporară continuă şi legală în România, a formulat cerere pentru stabilirea domiciliului în România, la data de 28 octombrie 2004, când art. 71 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002 prevedea condiţia unei şederi de 3 ani.
Recurenta-intimată nu contestă că la data depunerii cererii pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România - 28 octombrie 2004, reclamantul îndeplinea toate condiţiile prevăzute de legea atunci în vigoare (art. 71 şi 72 ale OUG nr. 194/2002, aprobată şi completată prin Legea nr. 357/2003).
Împrejurarea că ulterior, prin Legea nr. 482/2004, în vigoare de la data de 27 noiembrie 2004, termenul de şedere temporară continuă şi legală de 3 ani prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. a) pct. 1 din OUG nr. 194/2002, s-a majorat la 5 ani, este nerelevantă, fiindcă legea civilă nu retroactivează, iar dreptul reclamantului, a cărui recunoaştere s-a solicitat sub imperiul legii nemodificate, s-a născut anterior intrării în vigoare a Legii nr. 482/2004.
Aşa fiind, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că la data depunerii cererii - 28 octombrie 2004, intimatul-reclamant îndeplinea condiţiile cerute de legea atunci în vigoare pentru stabilirea domiciliului în România şi, ca atare, a anulat Decizia nr. 612903/V.G./SIV din 24 martie 2005 şi a obligat autoritatea publică pârâtă să emită o nouă decizie prin care să stabilească domiciliul reclamantului pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva sentinţei civile nr. 162 din 8 iulie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5855/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5860/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
