ICCJ. Decizia nr. 615/2005. Contencios. Refuz eliberare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 615/2005
Dosar nr. 2538/2004
Şedinţa publică din 4 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1942 din 19 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, în fond după casare, a admis acţiunea formulată de reclamanţii G.M. şi G.A., împotriva pârâtului Guvernul României, obligându-l pe acesta să răspundă reclamaţiilor, la cererea nr. 17/1949 din 19 februarie 2002.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 17/1949 din 19 februarie 2002, reclamantul a solicitat pârâtului, să îi comunice dacă fostul Consiliu de Miniştrii a aprobat propunerea Consiliului popular al sectorului 2, cu privire la vânzarea imobilului situat în Bucureşti, iar în caz afirmativ să i se comunice poziţia din act la care se găseşte o asemenea aprobare.
Prin adresa nr. 106/4 din 27 februarie 2002, a Secretariatului General al Guvernului - Direcţia juridică, i s-a comunicat reclamantului, că arhiva Guvernului nu deţine documente emise de consiliile populare şi că fondul arhivistic al Guvernului nu este structurat pe principiul evoluţiei situaţiei juridice a imobilelor.
Din această comunicare, ca, de altfel, şi din adresa nr. 245/A din 13 februarie 2003, rezultă că nu s-a răspuns solicitării reclamantului, din 19 februarie 2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâtul Guvernul României.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a făcut confuzie între titularul obligaţiei de a răspunde la cererea iniţială a reclamanţilor, respectiv Secretariatul General al Guvernului şi calitatea de pârât care stă în cauza dedusă judecăţii, respectiv Guvernul României. În litigiul întemeiat pe dispoziţiile art. 1 teza a II-a din Legea nr. 29/1990, calitatea procesuală pasivă aparţine Secretariatului General al Guvernului şi pentru aceste considerente procedurale s-a solicitat modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu critica adusă de recurent şi în baza art. 3041 C. proc. civ., se reţine că recursul este nefondat.
În mod corect instanţa fondului a stabilit ca fiind nejustificat refuzul pârâtului Guvernul României, de a răspunde reclamanţilor, la petiţia din 19 februarie 2002, obligându-l pe acesta să comunice un răspuns la solicitările făcute.
Aşa cum s-a reţinut din probele administrate, pârâtul avea obligaţia ca în termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, să comunice, prin compartimentul sau serviciul cu atribuţii în acest sens, un răspuns expres, clar, la solicitarea reclamanţilor.
Cum acest lucru nu a fost făcut nici până la momentul soluţionării irevocabile a acestei cauze, obligaţia stabilită în sarcina recurentului-pârât, în baza art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990, va fi menţinută.
De altfel, în cazul în care aspectul de ordin „procedural" invocat de recurent ar fi putut fi primit, soluţia modificării sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibilă, nu ar fi putut fi acceptată de instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 1942 din 19 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 54/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 65/2005. Contencios. Anulare dispozitie de... → |
|---|
