ICCJ. Decizia nr. 666/2005. Contencios. Pensie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 666/2005
Dosar nr. 7679/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 mai 2004, reclamanta B.D. a chemat în judecată Guvernul României, cerând a se constata că acesta, în mod nejustificat refuză să anuleze modificarea art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, adusă prin OUG nr. 49/2001 şi obligarea acestuia la anularea textului ordonanţei.
În motivarea acţiunii sale, reclamanta arată, în esenţă, că textul legal invocat o prejudiciază în drepturile sale privind calcularea punctajului mediu anual pentru pensia de asigurări sociale cuvenită pentru munca prestată.
La aceeaşi dată, în baza dispoziţiilor art. 49 C. proc. civ., a formulat cerere de intervenţie în interesul reclamantei, soţul acesteia, B.N., cerere care a fost admisă în principiu, în şedinţa din 23 iunie 2004, conform prevederilor art. 52 C. proc. civ.
Pârâtul Guvernul României, la data de 4 iunie 2004, a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 348/PI din 23 iunie 2004, a respins ca inadmisibilă, acţiunea reclamantei B.D. şi intervenţia formulată de B.N., în interesul reclamantei, reţinând, în esenţă, că excepţia de inadmisibilitate invocată în cauză, este întemeiată şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 29/1990, care exceptează de la controlul instanţei de contencios administrativ, acte de natura celui atacat în cauză, întrucât acestea privesc raportul dintre Parlament şi Guvern.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, B.D. şi B.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs, recurenţii susţin că instanţa de fond nu a avut în vedere că Legea nr. 29/1990 nu face distincţie între actele normative şi cele individuale, dispoziţiile acesteia fiind aplicabile şi în cazul ordonanţelor guvernului, nefiind necesară supunerea acestora, controlului de constituţionalitate.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu materialul probatoriu administrat în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că potrivit dispoziţiilor art. 108 şi 115 din Constituţia republicată (în Constituţia din 1991, art. 107 şi art. 114, în vigoare la data emiterii OUG nr. 49/2001), actele Guvernului sunt hotărârile şi ordonanţele.
În timp ce hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar ordonanţele de urgenţă pot fi adoptate în situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată. Aşadar, ordonanţele de urgenţă sunt rezultatul raporturilor dintre Parlament şi Guvern, motiv pentru care o acţiune în contencios administrativ împotriva unui asemenea act este inadmisibilă, atât în raport cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cât şi cu a celor constituţionale.
Într-adevăr, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu distinge între categoriile de acte administrative ce pot fi supuse controlului contenciosului administrativ, în raport cu sfera de adresabilitate a acestora, respectiv individuale sau normative, dar aceasta se referă la actele administrative şi, totodată, exceptează de la acest control, actele care privesc raporturile cu Parlamentul. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile noii legi a contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004), precum şi dispoziţiile constituţionale [art. 126 alin. (6) din Constituţia republicată].
De altfel, conform art. 146 lit. d) din Constituţia republicată, [art. 144 lit. c) din Constituţia din 1991], Curtea Constituţională este autoritatea care hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Aceste dispoziţii îşi au sorgintea şi în forţa juridică diferită a celor două categorii de acte emise de guvern. În timp ce hotărârile guvernului, sunt emise pentru organizarea şi executarea legilor, ordonanţele reglementează primar relaţiile sociale, fiind acte de guvernare, supuse doar controlului de constituţionalitate.
Aşadar, în timp ce, în cazul actelor administrative (individuale sau normative) este statuat în principal un control de legalitate, în cazul ordonanţelor este prevăzut exclusiv un control de constituţionalitate.
În cauză se constată că, deşi instanţa de fond a pus în discuţia părţilor, toate aceste probleme juridice, totuşi recurenţii au insistat în soluţionarea pricinii pe calea contenciosului administrativ, motiv pentru care se reţine că în mod corect au fost respinse acţiunea şi intervenţia formulate de B.D. şi B.N., ca inadmisibile.
Prin urmare, constându-se că toate criticile formulate sunt nefondate, se va respinge recursul declarat în cauză, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.D. şi B.N., împotriva sentinţei civile nr. 348/PI din 23 iunie 2004, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 650/2005. Contencios. Refuz luare în custodie... | ICCJ. Decizia nr. 779/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
