ICCJ. Decizia nr. 633/2005. ContenciosŞI FISCAL. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIVŞI FISCAL

Decizia nr. 633/2005

Dosar nr. 4191/2004

Şedinţa publică din 4 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 278/CA/2003, pronunţată la data de 30 iunie 2003, în dosarul nr. 1971/CA/2003, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta A.S. şi a anulat hotărârea nr. 436 din 7 aprilie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, care a fost obligată să-i recunoască acestea, calitatea de beneficiară a prevederilor OG nr. 105/1999.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord, după data de 6 septembrie 1940, ca urmare a persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar reclamanta s-a născut în localitatea de refugiu a părinţilor săi, astfel că aceasta are statutul conferit de prevederile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit prevederile legale în materie, care se referă la persoanele strămutate sau care au fost nevoite să se refugieze, or reclamanta a fost născută ulterior refugierii părinţilor săi, din localitatea de domiciliu, asupra sa nefiind exercitate persecuţii din motive etnice.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 5 august 1941, la Comlosu Mare, judeţul Timiş unde părinţii se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile limitativ prevăzute de lege.

Din interpretarea prevederilor ordonanţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice:

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999, şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară, soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Cu această motivare, soluţia curţii de apel este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinţei civile nr. 278/CA/2003 din 30 iunie 2003, a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 633/2005. ContenciosŞI FISCAL. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs