ICCJ. Decizia nr. 781/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 781/2005

Dosar nr. 6821/2004

Şedinţa publică din 10 februarie 2005

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.F. a solicitat anularea actului nr. 355 din 15 februarie, emis de Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi obligarea acestei autorităţi, la emiterea deciziei prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare după defunctul soţ, decedat la 8 decembrie 2000.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că soţul ei era beneficiar al Legii nr. 189/2000, iar ea a depus cererea, în calitate de soţie supravieţuitoare, la Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care a respins-o, ca tardiv introdusă, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 326/CA/2004 - PI din 3 mai 2004, a admis acţiunea introdusă de reclamanta C.F., a anulat actul nr. 355 din 15 februarie 2004 şi a dispus obligarea pârâtei, la soluţionarea pe fond a cererii.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din moment ce art. 3 din lege prevede un drept propriu în favoarea soţului supravieţuitor, acest drept se naşte, numai după decesul soţului, pentru care legiuitorul nu a înţeles să limiteze drepturile soţului supravieţuitor, de decesul acestuia, raportat la un termen şi de depunerea cererii până la o dată fixă.

Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Casa Judeţeană de Pensii Bihor a respins cererea formulată de C.F., pentru recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soţie supravieţuitoare, reţinând că cererea a fost tardiv introdusă, în raport cu termenul-limită stabilit prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 189/2000, aşa cum a fost modificată.

Hotărârea acestei autorităţi a fost nelegală, cum,de altfel, în mod judicios a reţinut şi prima instanţă.

Astfel, art. 3 din Legea nr. 189/2000, prevede în favoarea soţului supravieţuitor al celui persecutat pe motive etnice, un drept propriu, constând într-o indemnizaţie lunară fixă, alta decât cea acordată soţului persecutat, precum şi drepturile enumerate în art. 5, care sunt identice cu drepturile soţului persecutat.

Este un drept propriu care se naşte personal în favoarea soţului supravieţuitor, în momentul în care dobândeşte această calitate şi se acordă de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

Pentru ca o persoană să dobândească această calitate de soţ supravieţuitor, trebuie să existe o căsătorie valabilă şi presupune decesul soţului persecutat.

Din moment ce art. 3 din lege prevede un drept propriu în favoarea soţului supravieţuitor, acest drept se naşte, numai după decesul soţului, pentru care legiuitorul nu a înţeles să limiteze drepturile soţului supravieţuitor la decesul acestuia, raportat la un termen şi de depunerea cererii până la o dată fixă.

În consecinţă, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 326/CA/2004 - PI din 3 mai 2004, a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 781/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs