ICCJ. Decizia nr. 670/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 670/2005
Dosar nr. 7684/2004
Şedinţa publică din 7 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 10 mai 2004, reclamanta C.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, să se dispună anularea hotărârii nr. 9743/9125 din 17 decembrie 2003 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că solicitarea sa este îndreptăţită, întrucât s-a refugiat din Basarabia, împreună cu părinţii, localitatea Bălţi fiind sub ocupaţie străină, iar persecuţia etnică fiind de notorietate.
Prin sentinţa civilă nr. 1531 din 23 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ a admis acţiunea reclamantei C.E., a anulat hotărârea nr. 9743/9125 din 17 decembrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 august 1941 - 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 iunie 2003.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada refugiului în România, împreună cu familia, din luna august 1941.
În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamanta se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 189/2000, actele de stare civilă şi declaraţiile de martor depuse la dosar, probând că familia reclamantei, împreună cu aceasta, s-a refugiat din Basarabia, în luna august 1941. În susţinerea acestei soluţii s-a înscris şi faptul că mamei şi fratelui reclamantei li s-a recunoscut beneficiul Legii nr. 189/2000, prin hotărârea Casei Judeţene de Pensii Vrancea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă se susţine că materialul probator pe care se întemeiază sentinţa instanţei de fond, nu este concludent, cea în cauză nedovedind cu acte oficiale, persecuţia invocată.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a OG 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Potrivit art. 4 din aceleaşi Norme, dovada încadrării în situaţiile prevăzute de OG 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declaraţie cu martori.
Totodată, prin art. 61 din OG 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În aceste condiţii, se poate observa că în cauza dedusă judecăţii, reclamanta a făcut pe deplin dovada refugiului împreună cu familia sa, din Basarabia, în România, în perioada 1941 - 1945. Declaraţiile de martor, adeverinţa nr. 535/2004, eliberată de Direcţia Judeţeană Vrancea a Arhivelor Naţionale, precum şi copiile actelor de stare civilă depuse la dosar, constituie suficiente argumente în acest sens.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1531 din 23 iunie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2005. Contencios. Anulare masura de... | ICCJ. Decizia nr. 671/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
