ICCJ. Decizia nr. 674/2005. Contencios. Refuz emitere Hotarâre Guvern pentru rectificarea H.G. nr.967/2002, în sensul excluderii din domeniul public a unor bunuri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 674/2005
Dosar nr. 732/2003
Şedinţa publică din 8 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 12 decembrie 2002, reclamanta M.L., în nume propriu şi pentru Cabinetul cu staţionar bioenergetic Satu Mare (Clinica S.M.), a chemat în judecată pe pârâţii Guvernul României, Consiliul Local Satu Mare şi municipiul Satu Mare, prin primar, solicitând obligarea Guvernului, să emită o hotărâre pentru rectificarea HG nr. 967/2002, în sensul excluderii din domeniul public al municipiului Satu Mare, a bunurilor înscrise la poziţia nr. 878 „Creşa de copii corp A" şi nr. 879 „Creşa de copii corp B", din Anexa nr. 2; obligarea Consiliului Local Satu Mare să modifice Anexa nr. 2 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public, cu privire la aceste bunuri, să adopte o hotărâre pentru ca bunurile să fie trecute în domeniul privat, să anuleze hotărârea nr. 41/70 din 21 decembrie 2000; să se procedeze la vânzarea acestor imobile către reclamantă, în nume propriu şi ca persoană fizică autorizată, potrivit Decretului nr. 54/1990. A mai solicitat obligarea municipiului Satu Mare, prin Primar, să înscrie în domeniul privat al municipiului, imobilele menţionate; să procedeze la vânzarea acestora către reclamantă.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a formulat o acţiune prin care a solicitat obligarea Consiliului local, la vânzarea imobilelor către reclamantă, pronunţându-se sentinţa nr. 601/1999, a Judecătoriei Satu Mare, iar pe parcursul procesului, cu rea-credinţă, imobilul a fost trecut în proprietatea publică a statului.
S-a arătat în acţiune, că în imobilul în discuţie, reclamanta, persoană fizică autorizată potrivit Decretului nr. 54/1990, desfăşoară activităţi de asistenţă socială, cu cazare, cu profil bioenergetic.
Prin sentinţa civilă nr. 53/2003, a Curţii de Apel Oradea, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că reclamanta M.L. este singura reclamantă în cauză, având în vedere că nu există o persoană juridică distinctă, Clinica S.M.; că M.L. a dobândit, în baza autorizaţiei nr. 6995 din 29 martie 1994, eliberată de Consiliul Judeţean Satu Mare, un drept de a exercita o activitate comercială, conform Decretului nr. 54/1990, situaţie în care nu-şi poate reprezenta propria persoană, chiar dacă activitatea o exercită sub o denumire comercială.
În ce priveşte fondul pricinii s-a reţinut că la data adoptării hotărârii de guvern şi a hotărârii Consiliului local, dreptul invocat de reclamantă şi întemeiat pe Legea nr. 550/2002, nu a existat, întrucât legea s-a publicat la data de 5 noiembrie 2002, ulterior adoptării actelor contestate. S-a mai menţionat că la data apariţiei Legii nr. 550/2002, contractul de asociere în participaţiune nu mai era valabil, expirând în anul 1999, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 550/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, M.L., în nume propriu şi pentru Cabinetul cu staţionar bioenergetic (Clinica S.M.) Satu Mare.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că reclamanta a utilizat imobilul din Satu Mare, pentru clinica ce are profil bioenergetic, activităţile fiind similare celor medicale, fără să fie necesară o autorizaţie din partea Colegiului Medicilor şi nici din partea Ministerului Sănătăţii, în condiţiile Legii nr. 74/1995 şi ale OG nr. 124/1998; că imobilul a fost deţinut în baza contractului de asociere în participaţiune, nr. 58 din 24 februarie 1994, prelungit prin act adiţional şi prin efectul Legii nr. 10/2001; că nu s-a soluţionat încă recursul împotriva sentinţei civile nr. 601/1999, a Judecătoriei Satu Mare, judecata recursului fiind suspendată; că acel litigiu a început când era în vigoare contractul de asociere în participaţiune şi erau aplicabile dispoziţiile Legi nr. 133/1999, ale Legii nr. 137/2002, ale OUG nr. 77/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, iar Consiliul Local Satu Mare, cu rea-credinţă, a hotărât retragerea de la privatizare a spaţiului.
S-a mai arătat că dreptul vătămat al reclamantei este prevăzut de art. 1 din HG nr. 389/1996, art. 3 lit. e) şi art. 28 din OUG nr. 88/1997, art. 1, art. 2 şi art. 12 lit. d) din Legea nr. 99/1999, art. 54 şi art. 3 lit. d) din Legea nr. 137/2002, art. 1 şi 13 din Legea nr. 629/2001, precum şi de Legea nr. 550/2002.
Au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 şi art. 3041 C. proc. civ.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, Curtea constată că sentinţa este legală şi temeinică.
Reclamanta M.L. desfăşoară o activitate comercială de prestări servicii, în baza Decretului - lege nr. 54/1990 şi a autorizaţiei nr. 6995 din 29 martie 1994, emisă de Consiliul Judeţean Satu Mare. În baza autorizaţiei, M.L. a dobândit dreptul de a exercita o activitate comercială, situaţie în care ea nu se poate reprezenta ca persoană fizică autorizată. M.L. este o singură persoană fizică autorizată să desfăşoare o anumită activitate cu profil bioenergetic.
Drept urmare, recursul declarat în numele Cabinetului staţionar bioenergetic (Clinica S.M.), care nu este o nouă persoană juridică, va fi respins, ca fiind făcut de o persoană fără calitate.
Recursul formulat de M.L., în nume propriu, va fi respins ca nefondat.
Pentru ca actul administrativ să fie cenzurabil, dreptul invocat în temeiul art. 1 din Legea nr. 29/1990, trebuie să fie recunoscut de lege şi existent în momentul emiterii actului.
Reclamanta a invocat încălcarea dreptului său de a i se vinde spaţiul în discuţie, în conformitate cu mai multe legi privind privatizarea.
Toate dispoziţiile legale invocate de reclamantă se referă, însă, la un spaţiu deţinut cu titlu legal.
Reclamanta nu deţinea spaţiul din Satu Mare, în baza unui titlu legal, la momentul emiterii hotărârii nr. 41/2000 a Consiliului Local Satu Mare şi a HG nr. 967/2002. Ea avusese un contract de asociere în participaţiune, care a expirat în anul 1999, astfel că la data apariţiei actelor administrative contestate, nu avea titlu locativ.
Contractul de asociere nu era nici prelungit de părţi şi nici prin efectul vreunei legi, la data emiterii actelor atacate în prezenta cauză.
De precizat că, prin acţiune, reclamanta a făcut referire îndeosebi la dispoziţiile Legii nr. 550/2002. Această lege fiind publicată la data de 5 noiembrie 2002, este ulterioară emiterii actelor administrative atacate, astfel încât nu este aplicabilă în cauză.
De asemenea, a invocat tangenţial dispoziţiile Legii nr. 133/1999, care în art. 12 prevede necesitatea existenţei unui titlu locativ, titlu pe care reclamanta nu îl avea la data emiterii actelor contestate.
Dispoziţiile Legii nr. 137/2002 nu sunt aplicabile faţă de dispoziţiile art. 2, care menţionează în mod expres că se aplică societăţilor comerciale, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat, precum şi regiilor autonome.
Cât priveşte OUG nr. 88/1997, aceasta nu este aplicabilă, fiind modificată prin Legea nr. 99/1999.
Având în vedere că alte acte normative nu au mai fost invocate prin acţiune, Curtea nu analizează incidenţa actelor normative invocate abia în recurs.
Cât priveşte dispoziţiile Legii nr. 74/1995 şi ale OG nr. 124/1998, se constată că nici acestea nu au incidenţă în cauză, deoarece se referă la activitatea medicului, care desfăşoară o profesie avizată de Colegiul Medicilor şi autorizată de Ministerul Sănătăţii, situaţie în care nu se află reclamanta.
Pentru considerentele expuse, recursul reclamantei M.L. se respinge ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poată fi analizate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta M.L., în nume propriu şi pentru Cabinetul Staţionar Bioenergetic (Clinica S.M.) Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 53/CA/203 - P din 27 ianuarie 2003, a Curţii de Apel Oradea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 671/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 68/2005. Contencios. Refuz comunicare date.... → |
|---|
