ICCJ. Decizia nr. 77/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 18 martie 2002, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 508, astfel cum a fost precizată, venită prin declinare de competență de la Judecătoria sectorului 3, reclamanta SC M.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și A.N.D., anularea procesului-verbal nr. 197 din 11 decembrie 2002, ca nelegal.
în motivarea acțiunii s-a precizat că procesul-verbal prin care a fost efectuat un control de către inspectorii din cadrul serviciului Verificare Fond Special la Drumurilor Publice - Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, este lovit de nulitate, întrucât temeiul legal invocat este eronat și nici nu a fost indicat numele persoanei considerată vinovată de săvârșirea faptelor constatate.
S-a mai susținut că și decizia nr. 140 din 10 februarie 2002 este nelegală, ca fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 5 pct. 6 din O.G. nr. 14/1999, cu depășirea termenului de 10 zile.
Pe fond, reclamantul a susținut că obligațiile fiscale în valoare de 3.890.387.460 lei pretins datorate, constând în debite restante și majorări de întârziere, reprezentând taxă de drum, cad în sarcina producătorilor, societatea fiind obligată la plata acestor sume, numai în cazul în care nu ar fi prezentat comanda și declarația pe proprie răspundere de la cumpărător.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 497, pronunțată la 10 aprilie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC M.M. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanța, analizând motivele de nelegalitate, a reținut că procesul-verbal nu este supus reglementării dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, acesta fiind un act de control încheiat în baza Legii nr. 118/1996, privind constituirea și utilizarea Fondului special al drumurilor publice.
Pe fondul cauzei, problema soluționării fiind aceea dacă reclamanta datorează cota de 25% la Fondul special al drumurilor publice, pentru carburanții achiziționați în perioada controlului, 1 ianuarie 1997 - 10 octombrie 2001, aceasta susținând că a folosit carburanții în consum propriu, instanța a reținut că inițial, reclamanta a beneficiat de scutire, atunci când a avut calitatea de cumpărător de combustibil de la rafinăria SC P. Ploiești, dar, ulterior, a vândut acest carburant fără cotă de drum, unor terțe persoane juridice.
S-a mai susținut că legea nu interzice vânzarea ulterioară a carburantului, dar în această situație, reclamanta, în calitate de intermediar, trebuia să achite cota datorată la Fondul special al drumurilor publice.
în ce privește răspunderea, instanța a reținut că aceasta revine societății, și nu administratorului, reclamanta având posibilitatea să se îndrepte cu acțiune directă împotriva acestuia, după finalizarea cercetărilor penale care sunt în curs de desfășurare.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta, invocând nelegalitatea, în motivare reiterând aceleași critici în legătură cu legalitatea actelor contestate și cu fondul procesului.
Recursul este nefondat.
înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele dosarului, a constatat că hotărârea pronunțată este legală și temeinică.
Referitor la prima critică, aceea că instanța a încălcat norme juridice referitoare la competența materială a organelor din care a făcut parte agentul constatator, Curtea a constatat că potrivit art. 14 din Legea nr. 118/1996, controlul se exercită de R.A. A.N.D., precum și de către organele de specialitate ale Ministerului Transporturilor.
Obiectivele controlului au fost determinarea obligațiilor de plată ale reclamantei către Fondul special al drumurilor publice, ca urmare a cumpărării de carburanți fără cota de drum și a vânzării ulterioare a acestora.
Activitatea de control a acestor organe de specialitate nu se interferează cu cea a Gărzii Financiare, fondul special fiind constituit pentru completarea surselor necesare construcției și modernizării drumurilor publice care nu fac parte din bugetul de stat, astfel că procesul-verbal de control încheiat de această autoritate nu este lovit de nulitate.
în legătură cu cea de-a doua critică, rezultă că scutirea de la plata cotei datorate la Fondul special al drumurilor publice se face numai în cazul persoanelor juridice limitativ enumerate de lege, respectiv producătorii și importatorii de carburanți auto care livrează pe piața internă carburantul auto.
Intimata-reclamantă nu are nici una din aceste calități, ea fiind un cumpărător care a procedat ulterior la vânzarea carburanților fără cota de drum, încălcând, astfel, prevederile referitoare la scopul achiziției (consum propriu ).
Având în vedere că față de prevederile O.G. nr. 2/2003,art. IX, prin care s-a abrogat Legea nr. 118/1996, Fondul special al drumurilor publice urmează să aibă regimul juridic al creanțelor bugetului de stat și care se exercită de Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art. VIII alin. (2) din O.G. nr. 147/2002, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că urmărirea și încasarea acestor sume se face de această autoritate care nu are calitate procesuală pasivă.
Față de aceste considerente, înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., a respins recursul, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4501/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4469/2005. Contencios → |
|---|
