ICCJ. Decizia nr. 4469/2005. Contencios

Prin sentința civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului P.D., formulată în contradictoriu cu Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, Inspecția Muncii și Inspectoratul Teritorial de Muncă Olt, pentru anularea Ordinului nr. 163 din 14 noiembrie 1997, prin care a fost eliberat din funcția de inspector șef al Inspectorului Teritorial de Muncă Olt, ca nefondată.

în motivare, instanța a reținut că actul administrativ atacat este un act administrativ de autoritate reglementat de norme de drept public, a cărei legalitate nu este condiționată de întrunirea tuturor cerințelor prevăzute de legislația muncii, pentru desfacerea contractului de muncă.

Câtă vreme reclamantul a ocupat o funcție publică prin numire, iar atribuțiile și competențele cu care a fost învestit sau i s-au încredințat, sunt stabilite prin lege și potrivit legii, neluarea notei explicative anterior demiterii sau efectuarea controlului, când se afla în concediul medical, sunt lipsite de relevanță, pentru că raportul de funcție începe și se încheie printr-un act administrativ.

Instanța a mai reținut că reclamantul nici nu a dovedit că abaterile disciplinare imputate prin raportul de control ar fi formale sau nereale.

împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, cu aplicarea greșită a legii, și că, pe de altă parte, instanța care a pronunțat-o, a ignorat probele care atestau inconsistența actului de control.

Recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant, prin Ordinul nr. 163 din 14 noiembrie 1997, al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a fost eliberat din funcția de inspector șef al I.S.T.P.M. Olt și trecut pe un post vacant de execuție de inspector de specialitate gr. I A gradația IV.

Măsura a fost dispusă urmare a controlului efectuat asupra activității desfășurate de colectivul inspectoratului teritorial, în perioada 1996 - 1997, care a constatat deficiențe de organizare și conducere imputabile intimatului.

în cauză, nu se contestă faptul că funcția de inspector șef al I.S.T.P.M. Olt este funcție publică și nici că ordinul în discuție este act administrativ de autoritate.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond, că legalitatea actului administrativ atacat, supus normelor de drept public, nu este afectată de neîndeplinirea unor formalități prevăzute de legislația muncii cu privire la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Fiind vorba de un act de putere emis de către autoritatea publică competentă, el reprezintă voința acesteia și are caracter unilateral, chiar și în ipoteza în care creează obligații în sarcina emitentului și drepturi în favoarea persoanei la care se referă, pentru că aceste drepturi și obligații derivă direct din lege, și nu din acordul de voință dintre autoritate și beneficiar.

în cauză, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, urmare a constatărilor făcute de comisia de control la I.S.T.P.M. Olt, a dispus prin Ordinul nr. 165 din 14 noiembrie 1997, eliberarea intimatului- reclamant din funcția publică de inspector șef și trecerea într-o funcție de execuție, respectiv inspector de specialitate gr. I A, gradația IV.

Prin acest ordin de sancționare administrativă a încetat din voința autorității raportul de funcție - raport de drept public, dintre intimatul-reclamant și autoritatea publică pârâta, aceasta fiind îndreptățită să aprecieze și să decidă sancțiunea, în raport cu gravitatea abaterilor săvârșite.

Motivul de recurs privind încălcarea competenței altei instanțe, prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., nu a mai fost susținut, recurentul renunțând la acesta, prin răspunsul la întâmpinare.

în raport cu cele anterior prezentate, înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, încât a fost respins.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4469/2005. Contencios