ICCJ. Decizia nr. 792/2005. Contencios. Refuz dispunere interdicţie de returnare în Pakistan. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 792/2005
Dosar nr. 6889/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 23 martie 2004, reclamanta S.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea, solicitând anularea hotărârii nr. 607 din 2 februarie 2004, prin care i s-a refuzat recunoaşterea drepturilor ce derivă din calitatea de persoană deportată, în anul 1944.
Motivându-şi cererea, reclamanta a susţinut că s-a născut în Basarabia, iar tatăl său a fost obligat să părăsească domiciliul şi fiind stabiliţi forţat în localitatea Dridif, judeţul Braşov, ulterior la Zătreni, judeţul Vâlcea şi în cele din urmă la Băbeni, judeţul Vâlcea.
A mai precizat că s-a adresat pârâtei, pentru a beneficia de măsurile reparatorii, însă fiind bolnavă şi în imposibilitate de a se deplasa în judeţul Dolj, pentru a obţine declaraţii autentificate de la doi martori, aflaţi în situaţii similare, a depăşit termenul de depunere a cererii.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 58/F-C din 28 aprilie 2004, a respins acţiunea formulată de S.M.
Pentru a hotărâri astfel, prima instanţă a reţinut că termenul stabilit de art. 7 alin. (2) din OG nr. 105/1999, modificat prin art. II din Legea nr. 586/2002, este imperativ, iar reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, pentru a beneficia de prevederile art. 103 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamanta S.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că a fost în imposibilitate de a se prezenta, fiind nedeplasabilă în perioada 13 noiembrie 2003 - 30 ianuarie 2004 şi că a formulat în mod expres cerere de repunere în termen.
Recursul este fondat pe următoarele considerente:
Într-adevăr, prin art. II din Legea nr. 586/2002, termenul limită de depunere a cererilor pentru acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate din motive etnice, a fost stabilit la data de 31 decembrie 2003.
Numai că acest termen a fost prelungit prin dispoziţiile Legii nr. 323/2004, până la data de 31 decembrie 2006.
Ca atare, în raport cu aceste dispoziţii, autoritatea administrativă estre obligată să analizeze cererea petiţionarei de la data înregistrării acesteia, iar nu de la data publicării Legii nr. 323/2004, în Monitorul Oficial.
A proceda altfel ar însemna defavorizarea celor care au depus cererile între 1 ianuarie 2004 şi iulie 2004, cu privire la data de la care urmează a fi acordate drepturile şi încălcarea principiul echităţii, înscris în Constituţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei civile nr. 58/F-C din 28 aprilie 2004, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea, în sensul că anulează hotărârea Casei de Pensii Vâlcea nr. 607 din 2 februarie 2004 şi trimite cauza, la această autoritate, pentru soluţionarea pe fond a cererii.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 791/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 793/2005. Contencios → |
|---|
