ICCJ. Decizia nr. 812/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 812/2005
Dosar nr. 2389/2004
Şedinţa publică din 11 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 241, pronunţată la data de 24 noiembrie 2003, a admis acţiunea reclamantului D.C., formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională a Vămilor, a dispus anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de Directorul general al acestei instituţii publice, constatând că în cauză sunt incidente prevederile OUG nr. 192/2002, în sensul majorării salariului de bază cu 20% (Anexa nr. 3B), începând cu data de 1 ianuarie 2003. Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului, drepturile salariale de bază, astfel majorate, aferente perioadei 1 ianuarie 2003 - 27 mai 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea introductivă, reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, emisă de pârâtă şi aplicarea prevederilor generale ale OUG nr. 192/2002, privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, în sensul majorării salariului de bază cu 20%, începând cu data de 1 ianuarie 2003, motivat de faptul că prin respectiva decizie, drepturile salariale au fost stabilite fără aplicarea procentului de majorare prevăzut de dispoziţiile OUG nr. 192/2002.
În considerentele soluţiei, instanţa de fond a menţionat că actul administrativ atacat este nelegal, iar majorarea drepturilor salariale, prevăzută prin OUG nr. 192/2002, trebuie acordată, începând cu data de 1 ianuarie 2003, şi nu cu cea a aprobării acestei ordonanţe, prin Legea nr. 228/2003, respectiv 27 mai 2003, eroarea strecurată în anexa la OUG nr. 192/2002, nefiind de natură a modifica actul normativ în conţinutul său privind drepturile salariale cuvenite personalului vamal.
Considerând hotărârea nelegală, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât corectura adusă prin Legea nr. 228/2003, constituie o modificare şi o completare, cu consecinţele ce decurg din aceasta, respectiv acordarea drepturilor salariale majorate trebuie făcută cu începere de la 27 mai 2003, data publicării în Monitorul Oficial, a Legii nr. 228/2003.
Recurenta a mai arătat că prin Legea nr. 228/2003, între alte modificări şi completări, a fost modificat şi pct. 1 din Nota la Anexa nr. III, trecându-se Cap. B, în loc de Cap. A, ceea ce a permis acordarea majorării de 20%, dar numai începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv de la 27 mai 2003, şi nu de la 1 ianuarie 2003, cum se prevede în OUG nr. 192/2002.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivului de recurs invocat, ca şi în raport cu conţinutul actelor normative incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele consideraţiuni.
Este necontestat că din cuprinsul prevederilor generale, atât ale OUG nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, ca şi potrivit pct. 1 al Cap. B Anexa nr. III, rezultă că s-a dispus ca salariile de bază ale personalului vamal să fie mai mari cu 20% faţă de celelalte salarii.
De asemenea, este de reţinut că la pct. 1 din Nota la Anexa nr. III a OUG 192/2002, s-a făcut trimitere la pct. 1, 3, 4, 7 şi 9 la Cap. A, în loc de Cap. B, inadvertenţă care a fost corectată cu ocazia aprobării ordonanţei de urgenţă, prin Legea nr. 228/2003.
Invocând această eroare materială, conducerea autorităţii administrative pârâte nu a acordat personalului vamal de la Direcţiile regionale şi de la Birourile vamale, majorarea salarială de 20% prevăzută de OUG nr. 192/2002, ceea ce reprezintă o greşită aplicare a prevederilor legale, cu consecinţa vătămării aduse personalului îndreptăţit la această salarizare majorată.
Faptul că dispoziţiile pct. 1 din Nota la Anexa nr. III din OUG nr. 192/2002, erau confuze, nu putea justifica, astfel după cum apreciază Înalta Curte, emiterea de către pârâtă, a deciziei nr. 158 din 30 ianuarie 2003, care a avut ca efect, neaplicarea acestor prevederi ale ordonanţei de urgenţă şi neacordarea drepturilor salariale majorate cu 20%.
În această situaţie, interpretarea literală a dispoziţiilor legale confuze trebuia completată cu interpretarea sistematică a textelor, ceea ce ar fi permis să se conchidă că este vorba de Cap. B, şi nu de Cap. A, precum şi cu interpretarea teleologică, din care rezultă că intenţia şi voinţa legiuitorului a fost ca, de la data stabilita prin ordonanţă, respectiv 1 ianuarie 2003, personalul vamal să primească drepturi salariale majorate cu 20%.
În raport cu cele sus menţionate, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, şi drept urmare, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat, în cauză neexistând nici temeiuri de casare de ordine publică potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 248/CA din 24 noiembrie 2003, a Curţii de Apel Iaşi, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 810/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 814/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... → |
|---|
