ICCJ. Decizia nr. 775/2005. Contencios. Anulare adrese emise de M.E.C. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 775/2005
Dosar nr. 1026/2004
Şedinţa publică din 10 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa atacată cu recurs, sentinţa civilă nr. 279/F/C, pronunţată la data de 12 noiembrie 2003, în dosarul nr. 5025/2003, înregistrat la Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în urma declinării competenţei de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul G.A., împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că, prin acţiunea formulată, reclamantul a cerut să se constate nulitatea adreselor nr. 76177/76604/2003 şi nr. 73685/2003, emise de Direcţia Buget-Finanţe din cadrul ministerului pârât, precum şi a adresei nr. 75607/2003, emisă de Direcţia Generală Juridic, audit şi Control din cadrul aceluiaşi minister, susţinând, în esenţă, că acestea îi vatămă drepturile salariale, pentru activitatea pe care o desfăşoară în învăţământul preuniversitar, ca medic.
Ministerul pârât a invocat prin întâmpinare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinând că actele la care se referă acţiunea, nu sunt acte administrative care să fi produs efecte juridice vătămătoare pentru drepturile recunoscute reclamantului, de lege.
Admiţând excepţia şi respingând acţiunea, instanţa de fond a motivat că cele trei adrese emise de serviciile de specialitate ale ministerului pârât, nu au caracteristicile actului administrativ, scopul emiterii lor nefiind producerea unor efecte juridice, ci comunicarea către reclamant, a legislaţiei aplicabile şi precizarea categoriilor de persoane vizate.
În concluzie, a motivat instanţa de fond, nefiind atacate acte administrative, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, acţiunea reclamantului nu este admisibilă.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, reclamantul, susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre casabilă, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poziţia exprimată în adresele emise de ministerul pârât vătămându-i dreptul său de a fi salarizat conform prevederilor OG nr. 71/2001 şi OUG nr. 196/2002.
De asemenea, a mai susţinut, fără a mai încadra această critică în prevederile art. 304 C. proc. civ., că instanţa de fond nu a observat că obiectul principal al acţiunii îl constituie litigiul său cu autoritatea pârâtă, în legătură cu drepturile sale salariale, ca medic încadrat într-o unitate de învăţământ preuniversitar, pretinzând că face parte din categoria personalului didactic auxiliar, astfel că era necesară trimiterea cauzei, la instanţa competentă, să soluţioneze obiectul principal al acţiunii.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod judicios obiectul acţiunii cu care a fost sesizată de către recurentul-reclamant, ca „cerere în materia contenciosului administrativ", pentru anularea celor trei adrese emise de serviciile de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în momentul de faţă.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin cele trei adrese, ministerul pârât i-a comunicat recurentului-reclamant, punctul său de vedere cu privire la problema sesizată de către acesta, fără, însă, ca acestea să aibă capacitatea de a produce efecte juridice prin ele însele.
Or, în condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, în vigoare la data respectivă, se poate adresa unei instanţe de contencios administrativ, doar cel care a fost vătămat într-un drept recunoscut de lege, printr-un act administrativ emis de o autoritate administrativă.
În ceea ce priveşte a doua critică, potrivit căreia instanţa de contencios trebuia să sesizeze că obiectul principal al cererii ar fi fost litigiul său cu autoritatea pârâtă în legătură cu drepturile salariale şi că era datoare să trimită cauza, la instanţa competentă, este nefondată.
Aşa cum s-a arătat, obiectul acţiunii de faţă, aşa cum a fost stabilit şi precizat în mod neechivoc în faţa instanţei de fond, l-a constituit „cerere în materia contenciosului administrativ" pentru constatarea nulităţii actelor emise de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Or, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, instanţa fiind datoare, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Critica formulată în recurs echivalează cu o cerere de modificare a obiectului acţiunii, cerere care este inadmisibilă în faţa instanţei de recurs, aşa după cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 129 şi 132 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele de mai sus, recursul va fi respins, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.A. împotriva sentinţei civile nr. 279/F/C din 12 noiembrie 2003, al Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 773/2005. Contencios. împotriva deciziei... | ICCJ. Decizia nr. 777/2005. Contencios. Anulare partiala a... → |
|---|
