ICCJ. Decizia nr. 842/2005. Contencios. Anulare parţială Ordin şi reintegrare în funcţie publică. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 842/2005
Dosar nr. 7252/2004
Şedinţa publică din 14 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 24 martie 2004, reclamanta B.L. a chemat în judecată Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, solicitând anularea parţială a Ordinului nr. 197 din 30 ianuarie 2004, emis de pârât, reintegrarea sa în funcţia publică deţinută, plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, respectiv cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în funcţia avută, începând cu momentul producerii efectelor ordinului atacat, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus în mod nelegal eliberarea sa din funcţia publică de director executiv adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Nelegalitatea actului atacat, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. XVII alin. (1) lit. b) din Legea nr. 161/2003, este evidentă în opinia reclamantei, întrucât fusese anterior reîncadrată prin Ordinul nr. 877/2003, apreciindu-se că îndeplinea condiţiile art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 şi nemaiexistând, astfel, temei pentru aplicarea lit. b) al aceluiaşi articol.
Totodată, reclamanta a arătat că la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie era în concediu medical, prin actul atacat încălcându-se dispoziţiile Legii nr. 188/1999.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 941, art. 33 alin. (1) şi (3), art. 34, art. 87 alin. (1) lit. h) şi alin. (3), art. 89 din Legea nr. 188/1999, precum şi pe cele ale art. XVI şi XVII ale Legii nr. 161/2003.
La data de 13 aprilie 2004, reclamanta a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, în care a făcut referire la noua numerotare a articolelor Legii nr. 188/1999, în urma republicării legii.
Pârâtul a formulat întâmpinarea depusă la dosar, la data de 23 aprilie 2004, susţinând, în esenţă, că pentru funcţiile de conducere similare celei îndeplinite de reclamantă, sunt necesare studii superioare economice, condiţie ce operează începând cu data publicării în Monitorul Oficial a OG nr. 161/2001, respectiv de la 31 august 2001, persoanele care au studii medii putând fi menţinute în funcţie, doar dacă au fost încadrate înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, în condiţiile art. 1 din OUG nr. 248/2000. S-a mai susţinut că această derogare nu se aplică în situaţia transformării funcţiei publice de conducere de contabil-şef, în funcţia publică de conducere de director executiv cu atribuţii de conducere a compartimentului financiar-contabil, a cărui ocupare necesită studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.
Totodată, pârâtul a arătat că prin Ordinul nr. 3765/C din 24 decembrie 2003, intrat în vigoare la 15 ianuarie 2004, Ministrul Justiţiei a aprobat structura şi organizarea Ministerului Public, statele de personal şi de funcţii, urmând ca persoanele cu studii superioare să fie reîncadrate în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, iar cei care aveau studii medii să fie eliberaţi din funcţia îndeplinită.
În plus, pârâtul a arătat că împrejurarea că reclamanta se afla în incapacitate temporară de lucru, nu este relevantă sub aspectul valabilităţii actului contestat, întrucât s-a amânat data punerii în aplicare a acestui ordin cu privire la persoana reclamantei, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din OUG nr. 83/2000.
De asemenea, pârâtul a mai susţinut şi că cele două texte de lege, respectiv lit. a) şi b) ale art. XVII din Legea nr. 161/2003, s-au aplicat în mod corect, succesiv.
În opinia pârâtului, faptul că reclamanta a obţinut diplomă de licenţă nu justifică revocarea Ordinului nr. 197/2004, întrucât studiile acesteia au fost finalizate după intrarea în vigoare a acestui ordin.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1280 din 18 mai 2004, a admis acţiunea reclamantei, în temeiul art. 89 din Legea nr. 188/1999, republicată (fostul art. 941), a anulat în parte Ordinul nr. 1987/2004, emis de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce o priveşte pe aceasta, dispunând, totodată, reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului.
Instanţa de fond a mai obligat pârâtul să-i plătească reclamantei, drepturile cuvenite funcţiei publice respective, începând cu data eliberării din funcţie şi până la data reintegrării efective, cu excluderea perioadei în care a beneficiat de indemnizaţia pentru concediu medical, precum şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 16.000.000 lei.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a mai reţinut, în esenţă, că: ordinul atacat nu a fost motivat în fapt; la data emiterii ordinului atacat, reclamanta era funcţionar public, raportul său de serviciu fiind guvernat de dispoziţiile Legii nr. 188/1999; reclamanta a fost mai întâi reîncadrată în baza art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în funcţia de director executiv, prin Ordinul nr. 877/2003, pentru ca ulterior, prin ordinul atacat, emis după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr. 161/2003, pentru etapele procedurii de reîncadrare în funcţie, să fie eliberată din funcţie, în temeiul art. XVII alin. (1) lit. b); la data eliberării din funcţie, reclamanta era în concediu medical, ordinul atacat fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data respectivă.
Instanţa de fond a mai reţinut că acest motiv de nelegalitate face inutilă analiza privind aplicabilitatea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 82/1991, modificată prin OG nr. 61/2001 şi a Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1745/2002.
În plus, s-a reţinut că reclamanta, în sesiunea februarie 2004, a obţinut diploma de licenţă în economie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, reprezentat de Procurorul general, în calitate de pârât, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că în mod greşit a reţinut instanţa de fond, că actul atacat nu a fost motivat în fapt, întrucât în cauză eliberarea din funcţie nefiind imputabilă reclamantei, situaţia de fapt reiese din contextul legal conturat de modificările Legii nr. 188/1999, prin Legea nr. 161/2003.
Printr-un al motiv de recurs se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut eforturi, pe de o parte, pentru a se aplica corect toate dispoziţiile legale şi solicitările Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, iar, pe de altă parte, pentru a se evita eliberarea din funcţie a persoanelor care se aflau în situaţia de a ocupa funcţii publice corespunzătoare clasei I, în condiţiile în care studiile absolvite sunt necesare claselor a II-a şi a III-a.
Recurentul consideră eronată şi aprecierea instanţei de fond, potrivit căreia incapacitatea temporară de muncă a reclamantei, la data emiterii ordinului atacat, este un motiv de nelegalitate care face inutilă analiza celorlalte apărări din întâmpinare. Totodată, se susţine că şi în cazul în care reclamanta s-ar fi aflat într-adevăr în incapacitate de muncă (deşi în perioada respectivă a lucrat şi a susţinut examene), nu se pot ignora dispoziţiile Legi nr. 188/1999, modificate şi completate de Legea nr. 161/2003, precum şi cele ale HG nr. 1209/2003, cu privire la condiţiile necesare pentru exercitarea funcţiei publice de conducere. Se mai susţine de recurent, că instanţa de fond nu a avut în vedere că reclamanta nu îndeplineşte cumulativ condiţiile cerute de lege, pentru a fi reîncadrată în funcţia publică de conducere de director executiv adjunct, stabilind în sarcina instituţiei pârâte, o obligaţie imposibil de executat.
În plus, arată recurentul, pentru funcţia publică de conducere în care s-a dispus reîncadrarea reclamantei, s-a organizat concurs şi a fost numită o altă persoană, aceasta fiind confirmată în funcţie de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autoritate căreia nu-i este opozabilă hotărârea instanţei de fond şi care şi-a exprimat poziţia, prin adresa nr. 352850 din 1 iunie 2001.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, devenit prin renumerotare art. 35, în urma republicării legii, în perioada concediilor de boală, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate altfel, decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
Aşadar, prin acest articol se instituie un principiu proteguitor pentru funcţionarul public, şi anume, interdicţia ca în perioada în care se află în concediu de boală, raporturile de serviciu să înceteze sau să se modifice altfel, decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
Logica unei asemenea norme este dedusă din nevoia specială de protecţie pentru funcţionarul public aflat într-o situaţie specială, datorită stării de sănătate.
Printre principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, potrivit art. 4 din Legea nr. 188/1999 (art. 3 după renumerotare), este şi „stabilitatea funcţionarului public", acest principiu reprezentând în acelaşi timp o dimensiune esenţială a regimului juridic aplicabil funcţionarului public.
În cauză, este de necontestat că intimata-reclamantă, la data emiterii ordinului atacat, se afla într-un raport de serviciu cu recurentul-pârât, deţinând funcţia publică de conducere de director executiv adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.
De asemenea, înscrisurile depuse la dosar adeveresc că intimata-reclamantă, în perioada 30 ianuarie - 29 februarie 2004, se afla în concediu medical.
Susţinerile recurentului-pârât, în sensul că aceste înscrisuri aveau doar caracter formal, în realitate intimata având diverse activităţi, nu pot fi primite, în raport cu faptul că înscrisurile medicale oficiale nu au fost desfiinţate.
Aşadar, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în perioada în care funcţionarul public se află în incapacitate temporară de muncă, raportul de serviciu al acestuia este suspendat de drept, conform art. 81 lit. h) din Legea nr. 188/1999.
Totodată, se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Ordinul nr. 877/2003, în baza dispoziţiilor art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/20903, a reîncadrat-o pe intimata-reclamantă, în funcţia de director executiv, iar ulterior a eliberat-o din funcţie, în baza prevederilor art. XVII alin. (1) lit. b), deşi conform art. XVI alin. (1) lit. c), autorităţile şi instituţiile publice aveau obligaţia reîncadrării funcţionarilor publici, până la data de 15 iulie 2003, dată obligatorie atât pentru recurentul-pârât, cât şi pentru Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
În cauză, este de necontestat că prin Ordinul nr. 197 din 30 ianuarie 2004 s-a dispus după reîncadrare, că, începând cu data de 1 februarie 2004, intimata-reclamantă se eliberează din funcţia publică de director executiv şi se încadrează cu contract individual de muncă, după reîncadrarea acesteia în baza art. XVII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.
În condiţiile mai sus arătate, se constată că în raport cu încălcarea, prin actul atacat, a prevederilor imperative şi principiilor de bază ale Statutului funcţionarului public, stabilite de Legea nr. 188/1999, celelalte chestiuni invocate în apărare de recurentul-pârât, nu sunt relevante în cauză.
De altfel, aşa cum s-a dovedit în cauză, intimata-reclamantă şi-a finalizat şi studiile superioare, iar ocuparea postului de altă persoană, în condiţiile în care se derula litigiul şi când existau şi alte posibilităţi legale de a asigura funcţionalitatea postului, sunt argumente ce demonstrează că soluţia adoptată de instanţa de fond, este legală, contrar opiniei recurentului.
În consecinţă, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile formulate acesteia, nefondate, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei civile nr. 1280 din 18 mai 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 814/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V.... | ICCJ. Decizia nr. 860/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
