ICCJ. Decizia nr. 856/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 971 din 5 mai 2004, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Gorj, anularea hotărârii nr. 248 din 26 februarie 2004, constatarea faptului că este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea 189/2000, pe perioada noiembrie 1940 - martie 1945.
în motivarea acțiunii a arătat că, atât el, cât și părinții și bunicii săi au fost strămutați din comuna Serpeni, județul Balcic din Bulgaria, pe teritoriul actual al României, în județul Constanța.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, învestită cu soluționarea cauzei, s-a pronunțat la data de 9 septembrie 2004, prin sentința civilă nr. 520/2004, în sensul că a admis acțiunea reclamantului V.I., a anulat hotărârea nr. 248 din 26 februarie 2004 și a constatat că reclamantul este beneficiar a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată, pentru perioada 28 noiembrie 1940 - 1 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că atât din actele de stare civilă de la dosar, cât și declarațiile martorilor, declarații care aparțin unor persoane aflate în aceeași situație, ca și reclamantul și care au beneficiat de drepturile prevăzute de Legea 189/2000, rezultă că și reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea 189/2000, dovedind că a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a Tratatului din 7 septembrie 1940, dintre România și Bulgaria, adică a făcut dovada persecuției invocate, încadrându-se în art. 1 lit. c) din Legea 189/2000, modificată și completată.
împotriva soluției astfel pronunțate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Gorj, criticând soluția, pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât reclamantul nu a depus nici un document din care să rezulte faptul că a făcut obiectul schimbului de populație, ca urmare a Tratatului încheiat între România și Bulgaria, la 7 septembrie 1940 și că din adresa nr. 57967 din 18 martie 2000 a Direcției Arhivelor Naționale, rezultă că intimatul-reclamant, împreună cu mama sa au făcut obiectul schimbului de populație, nefiind nominalizați în act.
Recursul va fi respins, pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suportat persecuții din motive etnice sau a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu [lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000,art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
De unde rezultă că strămutarea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică și că această persecuție a durat pe toată perioada strămutării din localitatea de domiciliu, fiind obligați să accepte condițiile ce li s-au putut oferi în localitatea în care au fost strămutați.
în speță, reclamantul s-a născut la 27 mai 1940, în localitatea Serpeni, județul Balcic, R.P. Bulgaria, din părinții I.V. și M.V.
în noiembrie 1940, tatăl reclamantului I.V., potrivit actelor de stare civilă și declarațiile notariale date de S.R., S.M. și C.D., persoane față de care a fost stabilită calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, prin hotărâri emise de Casa Județeană de Pensii Gorj, împreună cu reclamantul V.I. au fost strămutați din comuna Serpeni, județul Balcic, pe teritoriul României, în comuna Corbu, județul Constanța.
în acest fel, reclamantul a făcut dovada strămutării sale și implicit, a persecuțiilor etnice, astfel încât susținerea recurentei-intimate, potrivit cu care reclamantul nu a făcut dovada cu documente, nu poate fi reținută, atâta timp, cât există în completarea actelor de la dosar, și declarațiile martorilor și în acest fel sunt îndeplinite cerințele legale, și anume, pct. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G., nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, care prevăd:
(2) "în lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martor".
(3) "în situația în care persoana în cauză dovedește cu acte oficiale, data de la care a început perioada de persecuție pe motive etnice, fără să rezulte când încetează aceasta, se poate face uz de proba cu martori, pentru stabilirea intervalului de timp pentru care se solicită drepturile conferite de lege".
în ceea ce privește motivul de casare, referitor la adresa nr. 57.967 din 18 martie 2004, a Direcției Arhivelor Naționale, nici acesta nu poate fi reținut, întrucât, deși prin adresa nr. 57.967 din 18 martie 2004, a Direcției Arhivelor Naționale, se arată că tatăl reclamantului nu figurează cu "declarație și situație de avere imobiliară rurală", din același act se confirmă faptul că aceste documente apar la bunicul reclamantului, V.I.I., cu copiii acestuia, între aceștia din urmă fiind nominalizat și I., care nu este altul decât tatăl intimatului/reclamant și care în noiembrie 1940 a fost strămutat din comuna Serpeni, județul Balcic, în România, comuna Corbu, județul Constanța, cu fiul acestuia, V.I.
Deci, cum în speță se constată că intimatul s-a născut în perioada de refugiu al părinților săi, suferind împreună cu ei, efectele strămutării din localitatea de domiciliu, recursul se dovedește a fi nefondat și a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 888/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 850/2005. Contencios → |
|---|
