ICCJ. Decizia nr. 929/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 29 octombrie 2002, reclamantul B.V. a chemat în judecată Ministerul Sănătății, solicitând anularea Ordinului nr. R 190 din 20 septembrie 2002, prin care s-a dispus revocarea sa din funcția de Director general al Spitalului Municipal Constanța și obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000.000 lei, daune morale.
în motivarea cererii, reclamantul a invocat nulitatea absolută a ordinului, pe considerentul că actul se referă la "Spitalul Clinic Municipal Constanța", unitate care practic, nu există, funcționând doar Spitalul Municipal Constanța.
De asemenea, reclamantul a învederat că, fiind numit în funcție prin contract de administrare încheiat cu Direcția de Sănătate Publică Constanța, această instituție era în drept să-l revoce din funcție.
Reclamantul a invocat și netemeinicia ordinului, care se bazează pe mențiunile din rapoartele de control, care, însă, sunt nefondate, faptele imputate fiind inexistente.
Prin sentința civilă nr. 1419 din 23 septembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că aspectele vizând nulitatea absolută a ordinului atacat, nu sunt întemeiate, din actele dosarului rezultând că este una și aceeași instituție, a cărei denumire a fost, de altfel, schimbată la 19 februarie 2003.
Instanța a constatat că, potrivit actului normativ în vigoare la data emiterii ordinului, măsura revocării din funcție a reclamantului, din funcția de director general al unui spital, putea fi dispusă și direct de către ministru, în cazul nerealizării indicatorilor stabiliți în contractul de administrare.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului vătămat, măsura dispusă fiind determinată de deficiențele constatate în activitatea managerială și de faptul că nu s-au luat măsuri de remediere a acestora.
în principal, instanța s-a referit la deficiențe grave în gestionarea patrimoniului, neorganizarea auditului intern, nerespectarea unor prevederi privind organizarea și funcționarea farmaciei și neaplicarea dispozițiilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 190/1982 și Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 219/2002.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare, reținând că motivul înlăturării din funcție l-ar fi constituit nerealizarea indicatorilor stabiliți prin contractul de administrare.
în realitate, nici ordinul contestat și nici notele de control ce au stat la baza lui, nu fac vorbire despre acest aspect. De altfel, pentru depășirea acestor indicatori, reclamantul a primit salariu de merit pentru anul 2002.
Reclamantul a mai criticat hotărârea, întrucât i s-au respins fără motivare, proba cu expertiză contabilă, prin care dorea să demonstreze nerealitatea acuzelor aduse de pârât, privind gravele deficiențe în gestionarea patrimoniului, organizarea și funcționarea farmaciei și neorganizarea auditului intern.
De asemenea, s-a arătat că nu s-au analizat înscrisurile anexate acțiunii, prin care se tindea a se dovedi inexistența motivelor reținute, ca temei al revocării din funcția de conducere.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate, precum și cu prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru completarea probelor.
Potrivit Ordinului nr. R 190, emis de pârât, la 20 septembrie 2002, s-a dispus revocarea reclamantului din funcția de Director general al Spitalului Municipal Constanța, a cărui denumire a fost schimbată ulterior în Spitalul Clinic Municipal Constanța și s-a cerut Direcției de Sănătate Publică a județului Constanța, să ia măsuri de încetare a contractului individual de administrare.
în preambulul ordinului se menționează că măsura a fost dispusă pe baza constatărilor din nota sinteză a rapoartelor întocmite de Corpul de Control al Ministrului Sănătății și de Direcția de audit Intern nr. DB 9985 din 2 septembrie 2002 și din procesul-verbal nr. 29.895 din 17 februarie 2002, întocmit de Direcția de Sănătate Publică Constanța.
S-a făcut referire la neregulile constatate în activitatea desfășurată de reclamant, în calitate de director general al spitalului, respectiv: nerespectarea și neaplicarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr. 190/1982 și ale Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 219/2002, deficiențe grave în gestionarea patrimoniului, neorganizarea auditului intern și nerespectarea dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea farmaciei.
Ordinul reține că aceste aspecte denotă lipsa calităților de manager ale reclamantului, precum și neîndeplinirea contractului de administrare încheiat cu Direcția de Sănătate Publică Constanța.
Din actele menționate în ordin rezultă că principalele deficiențe relevate la control, s-au referit la organizarea financiar-contabilă a spitalului, inventarierea patrimoniului și gestionarea farmaciei unității sanitare, aspecte care l-au determinat pe pârât să rețină că reclamantul nu și-a îndeplinit clauzele inserate în contractul de administrare și să decidă în consecință, revocarea reclamantului din funcție, concluzie însușită și de instanța de fond.
Dar, Curtea a constatat că din documentele depuse la dosar, atât de reclamant, cât și de pârât, nu se poate aprecia cu certitudine asupra îndeplinirii obligațiilor de manager ale reclamantului, respectiv asupra nerealizării indicatorilor stabiliți în contractul de administrare, caz în care erau aplicabile prevederile art. 11 alin. (5) din O.G. nr. 68/2001 și se putea dispune revocarea din funcția de conducere.
Pentru lămurirea împrejurărilor de fapt privind modul de organizare al activității financiare-contabile la nivelul spitalului, al gestionării resurselor, al organizării și funcționării farmaciei, apare necesară părerea unor specialiști, proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamant fiind, astfel, greșit respinsă.
Urmează, așadar, ca, în fond după casare, instanța de trimitere să dispună administrarea acestei probe și să stabilească obiectivele asupra cărora să se pronunțe expertul.
La rejudecare, se va pune în discuția părților, urmând ca instanța să se pronunțe, și existența Ordinului nr. 389 din 22 aprilie 2003 privind aprobarea structurii organizatorice a unităților sanitare din județul Constanța, prin care s-a aprobat reorganizarea Spitalului Clinic Municipal Constanța, ca secții exterioare fără personalitate juridică, ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
în raport cu cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 920/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 866/2005. Contencios → |
|---|
