ICCJ. Decizia nr. 866/2005. Contencios
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 30 noiembrie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de Societatea Agricolă F., prin care s-a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 388 din 24 iunie 2003, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt, precum și a procesului-verbal încheiat la 9 mai 2003, de Administrația Finanțelor Publice Olt.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a reținut, pe de o parte, că societatea a contestat aceste acte și a solicitat și exonerarea de la plata diferențelor de obligații bugetare, majorări, dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 1.325.115.447 lei și că Tribunalul Olt, prin sentința nr. 153 din 7 mai 2004, a admis în parte acțiunea agentului economic și a dispus anularea în parte, a actelor atacate, acesta urmând a achita doar suma de 187.354.149 lei T.V.A. și majorări.
Pe de altă parte, Curtea a reținut că cererea de suspendare este fondată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990, cu referire și la dispozițiile O.G. nr. 61/2002 și ale Codului fiscal în vigoare.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt susține că încheierea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, iar suspendarea a fost dispusă în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990, fără a se observa că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de textul legii.
în plus, arată reclamanta, instanța nu a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, recursul este suspensiv de executare.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, se constată că instanța care a pronunțat încheierea atacată, contrar celor susținute de recurentă, și-a motivat soluția, făcând referire atât la cazul bine justificat, cât și la necesitatea preîntâmpinării producerii unei pagube iminente.
în ceea ce privește motivul de recurs ce vizează aspectele legate de caracterul suspensiv al recursului, conform dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, se reține că prin acest text de lege se are în vedere suspendarea executării hotărârii instanței de fond, ceea ce nu este echivalent cu suspendarea executării actului administrativ atacat.
în cauză, ca efect al declarării recursului potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, s-a suspendat executarea sentinței Tribunalului Olt, prin care au fost anulate în parte actele atacate, acestea fiind, deci, supuse în continuare, executării.
Este adevărat, însă, că potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, reclamantul poate cere tribunalului, să suspende executarea actului administrativ, până la soluționarea acțiunii, dar câtă vreme legiuitorul nu a distins între soluționarea în fond și soluționarea în recurs, nici cel ce aplică textul, nu poate distinge.
Desigur, ulterior, din coroborarea art. 15, cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, rezultă într-adevăr că cererea de suspendare nu poate fi reiterată în recurs. Aceasta, întrucât în condițiile art. 15, suspendarea executării actului administrativ se dispune de instanța de fond, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, hotărârea fiind executorie de drept, iar declararea recursului nu suspendă executarea.
Este de reținut, însă, că dispozițiile Legii nr. 554/2004 nu pot fi aplicate în cauză; aceasta, întrucât, conform art. 15 alin. (2) din Constituție, legea dispune numai pentru viitor.
Prin urmare, constatându-se că toate criticile formulate de reclamantă sunt nefondate, iar încheierea pronunțată în cauză, este legală și temeinică, a fost respins recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt.
| ← ICCJ. Decizia nr. 929/2005. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 888/2005. Contencios → |
|---|
