ICCJ. Decizia nr. 978/2005. Contencios. Anulare H.G. nr.855/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 978/2005
Dosar nr. 2436/2003
Şedinţa publică din 17 februarie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 octombrie 2002, reclamantul D.Ş. a solicitat anularea HG nr. 855/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că hotărârea contestată este nelegală, deoarece terenul supus concesionării, nu este domeniu public, statul nedeţinând vreun titlu valabil pentru el şi nici nu este de utilitate publică, pentru o parte din acest teren, reclamantul deţinând acte de proprietate.
Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului, prin care solicită ca acţiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată, pentru că hotărârea atacată este legală.
Ministerul Finanţelor Publice a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, susţinând că are calitatea şi interesul să introducă o astfel de cerere, pentru că terenul ce urmează să fie concesionat, este un bun aparţinând domeniului public.
S-au încuviinţat în principiu, cele două cereri de intervenţie, la termenele de judecată din 27 noiembrie 2002, respectiv din 26 februarie 2003.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca acţiunea să fie respinsă, ca neîntemeiată, deoarece hotărârea a fost emisă în temeiul prevederilor art. 107 din Constituţie, ale art. 5 şi 8 din Legea nr. 219/1998 şi ale art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 475 din 9 aprilie 2003, a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi a admis cele două cereri de intervenţie.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că prin Decretul Consiliului de Stat nr. 143/1989, s-a aprobat obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", iar terenurile aferente realizării acestei investiţii, au fost scoase din circuitul civil şi trecute în proprietatea statului, pentru cauză de utilitate publică, cu acordarea de despăgubiri, foştilor proprietari.
Mai reţine că apărările reclamantului privitoare la nevalabilitatea Decretului nr. 143/1989, nu pot fi analizate pe calea contenciosului administrativ, ci numai pe calea dreptului comun, printr-o acţiune în revendicare ori pe calea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, susţinând că instanţa nu a reţinut că are un interes legitim, şi anume, acela de a fi repus în posesie cu terenul pentru care deţine acte de proprietate şi că prin HG nr. 855/2002 este vătămat în dreptul său de proprietate, terenul în discuţie fiind preluat de stat, fără un titlu valabil.
Menţionează că Decretul nr. 143/1988, invocat ca titlu legal pentru acest teren, nu există, pentru că nu a fost semnat, publicat şi comunicat şi că instanţa trebuia să cerceteze toate aspectele legate de cauză, spre a afla adevărul, şi anume, că are un drept ce i-a fost vătămat prin emiterea hotărârii contestate.
Guvernul României a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care solicită ca recursul să fie respins, pentru că instanţa a apreciat corect că reclamantul nu are vătămat un drept recunoscut de lege, că actul administrativ atacat este legal din punct de vedere al legalităţii cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, că reclamantul nu deţine nici un titlu care să fie preferabil titlului statului şi că terenul a fost concesionat, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 219/1998 şi ale Legii nr. 107/1996.
Arată că statul are un drept de proprietate asupra terenurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", drept care nu a încetat niciodată, dar n-a încetat nici caracterul de utilitate publică a acestuia.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentul-reclamant, apărările intimatului-pârât, materialul probator aflat la dosar şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză, instanţa reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, pentru considerentele ce se vor menţiona în continuare.
Prin HG nr. 855/2002 s-a aprobat concesionarea bunurilor ce alcătuiesc obiectivul de investiţii „Acumulare Lac Văcăreşti", de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, prin licitaţie publică deschisă cu preselecţie.
Intimatul-pârât susţine că statul deţine acest teren cu titlu legal, şi anume, în baza Decretului nr. 143/1988 şi a HG nr. 556/1990, pe când recurentul pretinde că nu a pierdut dreptul asupra terenului pe care l-a avut în proprietate şi posesie, până când a fost deposedat nelegal de el.
Instanţa de fond a reţinut că în baza Decretului nr. 143/1988, terenul respectiv a trecut în domeniul public al statului, fiind afectat de o cauză de utilitate publică, şi putând fi, astfel, concesionat de către administratorul său, iar nevalabilitatea acestui decret poate fi invocată pe calea dreptului comun, nu pe calea contenciosului administrativ.
În cauza de faţă se invocă titluri valabile, de către cele două părţi, dar instanţa de contencios administrativ este învestită cu cererea de anulare a HG nr. 855/2002, pe care trebuie să o verifice dacă este emisă cu respectarea dispoziţiilor legale.
Compararea titlurilor pretinse de părţi nu se poate face pe calea contenciosului administrativ, excedând competenţei instanţelor de contencios administrativ, ci pe calea dreptului comun, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabil în cauza de faţă), a prevăzut că „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Cum recurentul nu se mai află în posesia bunului pretins de peste 15 ani, şi anume, de când a fost trecut în domeniul public al statului, în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 143/1988, iar pe de altă parte, acest decret se invocă drept titlu legal în favoarea statului, de către intimatul-pârât şi intimaţii-intervenienţi, se reţine că recurentul nu poate face dovada că are în prezent un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat prin emiterea HG nr. 855/2002, dar nici un interes legitim, în sensul prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituţia României, revizuită prin Legea nr. 429/2003.
Se reţine şi că, în calitate de deţinător actual al bunului, statul, prin autorităţile administrative abilitate legal, poate hotărî asupra modului de folosire a terenului respectiv, ceea ce a şi făcut prin hotărârea contestată, prin care s-a dispus scoaterea la licitaţie a acestuia, în vederea concesionării.
Nu se constată că nu s-ar fi respectat dispoziţiile legale în emiterea hotărârii şi nici nelegalitatea măsurii concesionării, pentru ca din aceste motive să se poată dispune anularea hotărârii Guvernului.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 şi art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.Ş. împotriva sentinţei civile nr. 475 din 9 aprilie 2003, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 98/2005. Contencios. La încheierea de... → |
|---|
