ICCJ. Decizia nr. 114/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 114/2006
Dosar nr. 3052/2005
nr. 12589/1/2005
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1080 din 6 iunie 2005, a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 615/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale şi având ca obiect anularea tuturor hotărârilor consiliilor de judecată din cadrul ministerului, emise în baza Ordinului Ministerul Apărării Naţionale nr. 37 din 25 august 1995, pentru nelegalitatea dispoziţiilor art. 14 din ordin, în raport cu art. 24 din Constituţia României, care garantează dreptul la apărare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că actul administrativ atacat nu încalcă dreptul constituţional la apărare, întrucât el reglementează funcţionarea consiliilor de judecată şi a celor de onoare şi o procedură administrativ-jurisdicţională care, potrivit Constituţiei, este facultativă şi gratuită.
A apreciat instanţa, că această procedură e legală, întrucât nu exclude accesul la justiţie, activitate înfăptuită de către instanţele de judecată în faţa cărora cadrele militare pot fi asistate de avocaţi, şi chiar în faza administrativ-jurisdicţională este permisă consultarea unui avocat de către cadrele militare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă, reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivare se arată:
- că instanţa a comis o eroare, nesesizând că actul dedus judecăţii este Ordinul General nr. 37/1995, ca act administrativ normativ, emis de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în executarea art. 35 din Legea nr. 80/1995;
- că acest ordin este nelegal, întrucât, reglementând procedura de cercetare, judecare şi decizie, în cazul abaterilor grave săvârşite de cadrele militare, de către consiliile de judecată, el nu prevede calea de atac a hotărârilor pronunţate şi nici termenul de exercitare, nu se bazează pe contradictorialitate şi încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie;
- că hotărârile pronunţate de consiliile de judecată în procedura mai sus arătată nu îndeplinesc condiţiile cerute de art. 2 pct. d din Legea nr. 554/2004, pentru a fi acte administrativ-jurisdicţionale şi a fi atacate în instanţa de contencios administrativ, cum în mod greşit a considerat prima instanţă;
- că efectul juridic al acestei proceduri greşite, instituite prin Ordinul General nr. 37/1995, este că hotărârile consiliilor de judecată din armată sunt unice şi supreme, consecinţă de natură să-l prejudicieze pe recurent, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 32 din 14 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti (dosar nr. 2009/2001), irevocabilă, prin care s-a reţinut că hotărârea consiliului de judecată a Corpului 1 Armată din 24 iunie 1998, privind sancţionarea disciplinară a recurentului, este act de comandament militar, exceptat de la cenzura instanţelor judecătoreşti.
Recursul nu se fondează, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Prin acţiune, astfel cum a fost formulată, reclamantul a solicitat „anularea tuturor hotărârilor consiliilor de judecată din Ministerul Apărării Naţionale", pe motiv că ar fi emise în baza Ordinului General nr. 37/1995, pe care reclamantul îl consideră nelegal, cu argumentarea redată mai sus şi preluată de sentinţa din cuprinsul acţiunii.
Astfel cum a fost formulată, acţiunea ar fi trebuit considerata inadmisibilă, întrucât reclamantul nu a invocat un act administrativ concret prin a cărui emitere să-i fi fost vătămat un drept ori un interes, iar referirea generică la „anularea tuturor hotărârilor" nu echivalează cu a cere anularea Ordinului General nr. 37/1995.
Pe de altă parte, abia în recurs, reclamantul a solicitat în mod expres anularea acelui ordin, cu argumentele deja redate mai sus. Din această argumentare şi din înscrisurile depuse acum (sentinţa civilă nr. 32/2002 şi Decizia nr. 2969/2002) se deduce că, în fapt, cu privire la reclamant, consiliul de judecată a hotărât la 24 iunie 1998, înaintarea propunerii de trecere a sa în rezervă (pentru motive care nu interesează aici), iar reclamantul a atacat această hotărâre, în contencios administrativ, la 26 noiembrie 2001. Acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, printr-o sentinţă irevocabilă (nr. 32/2002), prin Decizia de respingere a recursului său reţinându-se că hotărârea atacată este doar un act pregătitor, şi, din acest motiv, nu intră sub controlul de legalitate al instanţei de contencios administrativ.
2. Înţelegând greşit considerentele instanţei în cadrul acelui proces (deşi considerentele eronate ale primei instanţe au fost înlăturate în motivarea instanţei de recurs), reclamantul a formulat la 10 februarie 2005, acţiunea din cauza de faţă, în care scopul urmărit, declarat abia în recurs, este de a critica drept nelegal Ordinul General nr. 37/1995, întrucât ar interzice accesul la justiţie, astfel cum ar ilustra-o cazul său. Şi din această perspectivă, acţiunea este inadmisibilă, sub trei aspecte:
- Întâi - că legalitatea ordinului sus-menţionat poate fi cercetată oricând, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar numai pe cale de excepţie, invocată în cadrul unui proces de orice natură, dar în care soluţionarea litigiului de fond depinde de actul administrativ atacat pe cale de excepţie. Or, în speţă, nu există un litigiu de fond în curs de soluţionare, cauza privind anularea hotărârii consiliului de judecată care-l privea pe recurent, fiind soluţionată irevocabil din anul 2002.
- Al doilea - că în privinţa legalităţii hotărârii consiliului de judecată, referitoare la recurent şi întemeiată, numai sub aspect procedural, pe Ordinul General nr. 37/1995, există o sentinţă intrată în puterea lucrului judecat. Pe cale de consecinţă, nu există posibilitatea repunerii în discuţie, într-un alt proces, a acelei hotărâri a consiliului de judecată şi implicit a ordinului.
- Al treilea - că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publicată, printr-un act administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 55472004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ, dar dreptul ori interesul ei trebuie să fie unul actual. Or, în prezent, la momentul formulării acţiunii din cauza de faţă, litigiul privind anularea hotărârii consiliului de judecată, emisă în Ordinul General nr. 37/1995, era irevocabil soluţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva sentinţei civile nr. 1080 din 6 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 110/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 12/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
