ICCJ. Decizia nr. 1082/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1082/2006
Dosar nr. 3226/2005
nr. 13283/1/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 20 iunie 2005, reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii de revizuire din 12 mai 2005, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că hotărârea adoptată de pârâtă este nelegală, deoarece a făcut dovada prin declaraţii de martor că, începând cu luna august 1944 şi până în februarie 1945, s-a refugiat, împreună cu familia, din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor pe motive etnice.
Prin sentinţa nr. 560 din 26 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei M.A., a anulat hotărârea de revizuire din 12 mai 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 30 august 1944 - 20 februarie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu 1 ianuarie 2004.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada strămutării, împreună cu familia, într-o altă localitate, decât cea de domiciliu, în perioada 30 august 1944 - 20 februarie 1945, urmare a persecuţiilor etnice exercitate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta consideră că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, în cauză fiind de fapt contestat răspunsul primit de la pârâtă, sub nr. 61138 din 10 mai 2005, şi nu hotărârea nr. 13254/2004, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.
Totodată, se apreciază că soluţia instanţei de fond este contrară practicii în materie a aceleiaşi instanţe, iar din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că oraşul Turda, de unde s-a refugiat reclamanta, s-a aflat sub ocupaţia trupelor maghiare, doar în perioada 5 septembrie - 5 octombrie 1944.
Astfel, în luna august 1944, când reclamanta susţine că a avut loc refugierea, localitatea menţionată se afla sub autoritatea Statului român.
Recurenta mai susţine că soluţia pronunţată nu ţine seama de o cerinţă esenţială a legii, şi anume, aceea de a se dovedi că refugierea s-a datorat persecuţiilor etnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, potrivit art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, se constată că materialul probator administrat este insuficient, pentru a justifica concluziile la care a ajuns instanţa de fond. Astfel, nu rezultă cu claritate cum s-a manifestat persecuţia etnică faţă de nişte cetăţeni români, într-un teritoriu care, potrivit opiniilor exprimate de istorici, se afla sub autoritatea Statului român.
Urmează ca sentinţa pronunţată să fie casată, iar cauza să fie trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării cauzei se va urmări completarea şi lămurirea materialului probator administrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 560 din 26 septembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 107/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1083/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
