ICCJ. Decizia nr. 1093/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1093/2006
Dosar nr. 3790/2005
nr. 15533/1/2005
Şedinţa publică din 30 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 14 iunie 2005, reclamantul G.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, să se dispună anularea hotărârii nr. 2672 din 23 octombrie 2003, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că se consideră îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece, ca urmare a Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940, familia sa a fost strămutată de pe teritoriul cedat Bulgariei, stabilindu-se în România, în judeţul Constanţa, unde reclamantul s-a născut la 24 ianuarie 1943. Arată că pârâta a refuzat recunoaşterea drepturilor invocate, pe considerentul că reclamantul nu era născut în momentul strămutării părinţilor săi.
Prin sentinţa nr. 1474 din 14 septembrie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantului G.A., ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul s-a născut la data de 24 ianuarie 1943, în comuna Canlia, judeţul Constanţa, fără a se face dovada că a fost strămutat, împreună cu părinţii, ca urmare a Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul G.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul susţine că este îndreptăţit să beneficieze de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/200, chiar dacă s-a născut după data strămutării părinţilor săi, ca urmare a aplicării Tratatului româno-bulgar din septembrie 1940.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate sau refugiate, ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din interpretarea prevederilor OG nr. 105/1999, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării, îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înţelese atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au îndurat persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat ori au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit, astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
În cauză, instanţa de fond era datoare să administreze suficiente probe pentru a clarifica împrejurările în care părinţii reclamantului se aflau pe teritoriul României în momentul naşterii acestuia, inclusiv motivele care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, urmând ca recursul declarat să fie admis, trimiţându-se cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
La rejudecarea cauzei, urmează ca, alături de declaraţiile martorilor M.F. şi L.I., să fie adăugate şi alte mijloace de probă care să permită pronunţarea unei hotărâri temeinice, stabilindu-se dacă reclamanta îndeplineşte sau nu condiţiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile stabilite prin acest act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.A. împotriva sentinţei civile nr. 1474 din 14 septembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1107/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
